Egipt

Tare important e ca, oricat de ocupata ti-e viata, sa ai timp ca macar timp de cateva zile pe an, sa stai doar alaturi de cea cu care ai jurat sa-ti imparti toata viata si cu care, de fapt, te vezi atat de putin. Iar daca zilele astea sunt vacanta, atunci asa sa le ramana numele. Sunt un om insurat si fericit! Si fericit ca e insurat!

M-am intors din concediu de mai bine de o saptamana. De fapt, de o saptamana si o zi, ca sa fim exacti. In tot timpul asta m-am tot gandit la felul in care voi scrie postul asta. De fapt, ca orice om cu blog in cap, inca de cand eram in Egipt imi lasam fraze sa se contureze si sa danseze prin creier, dupa care le puneam bine in sertarul pe care urma sa-l deschid acum. Si l-am deschis. Si brusc nu mai vad decat cateva fire de nisip. Noroc cu pozele. Ele ajuta mult.

S-o luam sistematic, nu degeaba urla atatea de generatii de ingineri a revolta anti-umanista in mine. Asadar o croaziera in Egipt este un lucru de facut. Are tot ce-i trebuie: lux, aventura, mizerie, risc, istorie, frumueste, jeg, lene, oboseala, mare, munte. Am utilizat cam toate mijloacele de transport cunoscute in lumea moderna, de la camila la avion, incluzand feluca, vaporul de lux,

un tren darapanat,

cateva zeci de microbuze, doua autocare si o trasura muribunda cu un cal hamesit care se numea Ferrari, ca mai toate patrupedele copitate din Egipt, dupa cum am remarcat. Noi am ales croaziera Misterul Piramidelor de la Calibra Travel. De ce? Pentru ca e cea mai completa croaziera de o saptamana, iar mai mult chiar nu se poate sa am concediu.

Despre istorie scrie in carti, asa ca n-am sa va impui capul. Insa va rog sa ma credeti ca exista momente in care stai, te uiti si nu-ti vine sa crezi ca asemenea constructii erau posibile in timp ce restul lumii de-abia descoperea cum sa iasa din pestera. Daca nu pornesti de la ideea asta, atunci sunt doar pietre de calcar incinse de soare.

E cald. E foarte cald. Ca orice tara calda, aerele conditionate au o singura pozitie: maxim. Asa ca socurile termice sunt asemanatoare cu niste ghioage pe care le primesti in moalele capului. In Valea Regilor, la ora 11:00 dimineata, palnia de calcar era incinsa la peste 60 de grade. Aerul, atunci cand il insipirai pe nas, iti ardea sinusurile. Adierile de vant erau ca si cum cineva ar fi plimbat un foehn pe tine. Caldura te obosea, iti storcea fiecare gram de vlaga din corp, iar vantul de desert (pentru ca Egiptul este desert, in afara de Valea Nilului) avea grija sa-ti ia putina energie la fiecare suflare. De-asta in Egipt dormi ca un prunc si mananci ca un urs. Atata vreme cat te conformezi obiceiurilor lor, ceai fierbinte si putin, n-ai sa transpiri. Daca te-ai apucat sa bei apa, suc sau orice altceva, iti vei bate toate recordurile personale la baut lichid. Litri intregi trec direct din doza, sticla sau pahar in atmosfera folosindu-ti pielea pe post de loc de tranzit.

Egiptenii sunt saraci. Foarte saraci. Salariul lor mediu este de 50 de dolari pe luna. Cu toate astea, egiptenii nu sunt hoti. Allah le-o interzice. Dar nu interzice cersitul sau bacsisul. Asa ca iti vor cere bani pentru orice: pentru ca au intrat la tine in poza, ca sa te dea jos de pe camila pe care (daca esti turist incepator) te-ai urcat “for free my friend”, pentru ca ti-a saltat valiza pe o banda rulanta, pentru ca ai trecut prin dreptul lui, pentru orice. Egiptenii stiu exact cat valoreaza un serviciu pe care ti l-au facut si vor refuza jigniti orice oferta vine sub pretul numai de ei stiut.

Singurii care sunt altfel sunt nubienii cei sfiosi. Dupa ce tinutul lor a fost inundat odata cu construirea barajului de la Aswan (care e atat de lung incat numai a baraj nu mai arata), ei au fost obligati sa-si gaseasca loc in desert. Am vizitat un sat de-al lor si am ramas absolut surprinsi ca nimeni nu tragea de noi sa le dam bani sau cumparam ceva de la ei. A fost singurul loc unde preturile au fost decente fara negocieri nesfarsite, unde atunci cand am ajuns ni s-au adus bauturi din partea casei. Nubienii sunt foarte cool. Unde mai pui ca pana la ei am ajuns cu feluca si camila. Chiar daca satul lor era extrem de turistic, nu puteai sa nu vezi cum el se intinde pe cei cativa metri de viata pe care apa Nilului ii fura desertului din jur.

Egipteanul de Cairo e cosmopolit. Unii din ei merg chiar atat de departe incat isi lasa femeile sa mearga descoperite pe strada sau, mai uimitor, sa munceasca. Egipteanul de rand e departe inapoi in timp, are o casa neterminata (ca sa nu plateasca impozit), la care fiecare generatie de copii vine si mai adauga un etaj, doarme afara, fix pe marginea drumului cand inauntru e prea cald pentru el.

De fapt, in ceea ce priveste oamenii, Egiptul se bazeaza pe doua efemeritati majore. Nilul si-a inundat valea in fiecare an, timp de milenii. Ceea ce insemna ca egiptenii isi pierdeau in fiecare an locuinta. Apoi au venit arabii, definitia nomazilor, civilizatia crescuta in cort si in goana calului. De-asta in Egipt nimic nu e facut in perspectiva. Nu casele, nu viata. Nu cred ca am mai vazut vreodata atata risipa de materiale de constructii. Nicaieri n-am mai intalnit atatea cladiri incepute si abandonate.

Si mai presus de orice, egiptenii stau. Noi, cu tot balcanismul nostru, cu toata lenea pe care ne-au picurat-o atatia ani de orientalism in urechi, suntem harnici ca niste albinute tinere si voioase pe langa ei. Un egiptean va sta oriunde: in masna, pe strada, pe jos, pe poduri. Ei stau. Singuri sau unii langa altii. Sporovaind sau tacand, vor sta. Si se pare ca tara are un numar impresionant de scaune provenite din surse necunoscute, care apar oricand un egiptean are chef de stat (deci tot timpul) si se pun la dispozitia dosului avid de repaos in mijlocul trotuarelor, pe marginea autostrazilor, ORIUNDE!

Cairo nu este un oras de vizitat. Cele mai mari atractii ale lui sunt smogul, aglomeratia si mizeria. In rest nu are nimic spectaculos. Tot ramasite de istorie: Muzeul de egiptologie (unde trebuie sa petreci cateva zile ca sa poti intelege tot), Citadela (care contine Moscheea de Alabastru). In rest un oras sugrumat, sufocat, aglomerat, murdar, prost gandit. Doar cladirile vechilor colonisti mai arata un pic de stil sau gratie.

Nu e o tara in care sa te plimbi de manuta la ceas de seara si sa admiri frumusetile. Pana si Anca,

ghida noastra super-simpatica si morosanca, aflata de 2 ani si jumatate in Egipt, a avut emotii atunci cand a trebuit sa strabata orasul Cairo in curmezis cu metroul. Plus de asta numarul mare de politisti inarmati pana in dinti iti da un sentiment de securitate, insa te si face sa te intrebi ce s-ar intampla daca n-ar fi ei acolo. Nici convoiul imens de microbuze si autocare, intre care se intercaleaza masini de politie dotate cu mitraliere de mare calibru nu ajuta foarte mult vreo dorinta proprie de miscare.

In cele din urma, cateva sfaturi practice pentru doritori:

- daca vrei sa scapi de un comersant prea insistent ingnora-l; orice cuvant rostit de tine catre el inseamna clar (pentru el) ca vei cumpara ceva de la el

- negociaza orice pret pana la cel putin jumatate; daca ai timp, chef si nervi poti ajunge chiar mult mai jos de atat

- nu bea apa decat din sticle de apa plata sigilate, sub nici o  forma de la robinet; evita gheata sau orice bautura nu-ti inspira incredere (pericolul de a face multi kilometri intre pat si buda timp de cateva zile e imens).

- cand vreun egiptean iti cere bani, oricat de insistent sau vehement ar fi, nu-i da decat daca vrei. Nu are ce sa-ti faca altceva.

- evitati pe cat posibil hotelul Sultan Beach din Hurghada. Stelele-i (cica 4) sunt demult apuse, stinse, uitate si scorojite, mancarea e nevariata si proasta, rusi multi.

Pentru ca a trecut destul de mult de cand am revenit, pentru ca am facut cam 800 de poze, din care sunt sigur ca sotia mea imi va reprosa ca le-am ales pe cele mai proaste, pentru ca am facut multe mii de kilometri, simt ca as putea sa scriu o carte despre o saptamana in Egipt. Dar ma opresc aici, sigur ca am ratat o multime de situatii importante. Dar poate vi le pove ea…