De ceva vreme incoace tot rumeg la ideea asta de post, fara sa pot sa gasesc o modalitate de a o nota non-apocaliptica. Sau macar una cat de cat lipsita de pesimism, Nu de alta, dar am bagat de seama ca, de la o vreme incoace, din cand in cand, imi mai scapa cate una din asta nasoala la adresa noastra de bipezi care suntem.
Si nu stiu, sincer sa fiu, nici de ce-mi vine, nici cum sa fac ca s-o mai indulcesc putin. Asa ca io-te dom’le ce crez io. Ca noi, in halul de sapiens in care suntem acum, avem o mare problema cu adevarul. Ala clar, palpabil, al omului de langa noi. Meteahna asa a noastra nu-i de azi de ieri. Ca, din cate am inteles, inca de prin Neandethal, stramosii nostri, confortabil amplasati la jumatatea distantei dintre om si maimuta, gaseau tot felul de ierburi care sa-i faca sa fie mai veseli, mai activi, mai sociabili decat le-ar fi dat ghes mediul inconjurator sa fie la un moment dat. Ceea ce pe vremea aceea era doar ceremonial, doar rit, deci se intampla rar, cu timpul a devenit obisnuinta. La un moment dat, cam pe vremea lui Sherlock Holmes, la farmacii, pe langa leacuri, gaseai si opiu. Absintul cel halucinogen era vandut pe tejghea la carciuma si Dumnezeu stie ce erau oamenii in stare sa fumeze pe vremea aia. Cu toate astea, saracia lucie in care se scaldau cei mai multi oameni a fost oarecum prohibitiva fata de astfel de incercari de scapare din adevar. Plebeii se multumeau, ieri ca si azi, sa-si bea mintile, consumand diverse posirci.
Cum industrializarea a adus (cam la orice) o varianta noua, sintetica, mai puternica si mai ieftina, fuga de realitate a devenit mult mai accesibila. Alcoolul produs la scara industriala a putut fi cumparat acasa. Au aparut pastile pentru orice, care luate in exces produc stari de oricare. A aparut televizorul, care te tine tintuit cu ochii intr-o cutie in care se intampla lucruri care nu te privesc, dar pe care le privesti tocmai pentru ca nu te afecteaza. Calculatorul si-a adus si el, imediat, aportul la galopul care ne-a indepartat si mai mult de viata, asa cum ne-a dat-o mama fiecaruia dintre noi. La inceput cu jocuri simple, apoi cu infinite vieti paralele din realitati virtuale, suntem acum in stare sa stam comod pe un scaun de birou si sa fim pe rand amirali, antrenori de fotbal, mari eroi din lumi fantastice, cuceritori iscusiti ai unor demoazele la fel de cuceritoare. Putem iubi, uri, omori, fara niciun risc.
Iar in weekend, atunci cand ne dorim sa traim putin “cu adevarat”, ne aruncam in hrube in care muzica urla descurajator la comunicare, mergem la teatru ca sa vedem, pe viu, povestile altora. Sau la cinema… sau jucam un joc de societate in mai multi. Nu trebuie sa ma vedeti acum ca pe unul din cei doi batrani din Muppets, care, cu fruntea incretita si cu vocea gajaita, haraie un dezaprobator “pe vremea mea”, mai ales ca, prin natura meseriei mele sunt un furnizor de fuga din realitate. Basca faptul ca scriu acest post de pe laptopul meu legat la virtual in sala de asteptare a unui aeroport, tocmai ca sa fug de realitatea care m-ar obliga la tacere (ca de obicei calatoresc singur) si observatie (exercitiu obositor).
Evident ca orice realitate, in afara de cea… reala, este mai buna, pentru ca n-ai nimic de pierdut. Euforia bachica se incheie, la fel si jocul pe calculator, la fel si conversatia pe mess. Ai o plasa de siguranta, care in viata de zi cu zi iti lipseste.
Dar daca noi suntem iremediabil nemultumiti de realitate, de adevarul in care ne-am nascut si, pana la noi descoperiri, suntem nevoiti sa traim… Daca inca de pe vremea cand ne bucuram ca reusim sa facem focul, noi am cheltuit timp si energie pentru a fugi din viata asta, atunci o fi ceva fundamental gresit la noi? Ca doar nu putem spune ca e ceva gresit la lume. Am fi precum nebunul care ruleaza pe contrasensul unei autostrazi facandu-i pe toti ceilalti sariti de pe fix. Solutie, cu siguranta ca nu exista. Daca stai sa analizezi evolutia fugii noastre de realitate, ajungi, din nou, la concluzia scenaristilor din Wall-E, care ne vad la un moment dat total iesiti din circuit, fiecare in globul nostru de cristal. Nu spun ca asta e un lucru rau. Insa nu m-ar deranja ca niste oameni destepti sa zica la un moment: “da dom’le, asta-i calea de urmat.” Ca sa stim si noi… Mai traim? Mai tastam? Mai prizam?
Loading ...
Tu ai nevoie de vara, bro… De cand a inceput vremea naspa gandesti foarte gri! Si totusi, problema pe care o descrii devine din ce in ce mai apasatoare cata vreme noi, generatia mea si cele de dupa mine, citim postul asta si ne intrebam “Ce vrei sa zici? Ce altceva exista inafara de cluburi, cinema, teatru, calculator, televizor, prafuri si pastile?”. De-abia atunci incepe sa doara…
“Sunt depasiti…” Asta am spus toti despre batranii nostrii si cam acolo am ajuns si noi.
Generatiile anterioare traiesc. In felul lor si greu de inteles pentru noi. La randul nostru si noi am fost neantelesi…
Sa traim cum am trait noi, sa ne bucuram de ce ne-am bucurat noi, sa ascultam muzica pe care am simtit-o in venele noastre pana dimineata, nu o poti cere generatiilor tinere. Nu poti cere sa traiasca la fel ca tine filmele sau piesele de teatru, nu poti cere sa traiasca la fel pentru ca ai fi egoist.
Mi-ar placea sa fiu egois privind in jur.
Problema e ca realitatea in care traim si muncim nu ne permite sa fim fericiti.
Omul e adaptat sa-si castige existenta in natura din vanatoare, din munca la camp.
Viata la tara alunga depresia, te face sa te simti bine.
Supra-popularea si urbanizarea, stresul cotidian, munca de birou , toate sunt de vina.
Cati isi permit vacante la munte in fiecare weekend sau partide de vanatoare?
Si oricum te simti prea obosit dupa o saptamina de stat pe scaun.
Nici nu te simti prea motivat sa schiezi saptaminal sau sa practici un sport.
Cel mai bun sport e ala de nevoie, pt a-ti castiga existenta, care il practicau stramosii.
Si asa au aparut solutiile surogate. E mult mai ieftin si mai la indemina sa te joci pe computer
decat o partida de golf sau de tenis in aer liber.
Asteptam tot tehnologia sa ne salveze. Poate ca realitatea augmentata ne va scoate afara
la joaca.
@bek00letz Exista contemplatie, conversatie, observatie… exista meditatie… exista viata. Ceea ce e foarte nasol este ca TU ai dreptate.
@porcofon Ceea ce ne uneste, pe ei si pe noi este de fapt un singur lucru. Toti fugim de realitate. Din pacate. A, poate metodele difera. Dar realitatea de care fugim… nu prea. Nu sunt de acord cu tine aici. Chiar nu cred ca e vorba despre o problema de generatii. Ci despre o problema care dureaza de generatii.
@alextorex Adevar grait-ai… Zarathustra!
Twin minds, bro. Si te mai miri de vampiri.
Twin minds sis, doar ca pentru mine vampirii sunt oleaca de fuga din realitate. Un wanna be… sau un run from me… Oricum…
Din pacate cred ca pur si simplu asa a evoluat societatea, in schimb nevoile oamenilor au ramas in mare aceleasi. Si pentru un anume echilibru personal e necesara satisfacerea respectivelor necesitati. Pe de alta parte fiecare este liber sa aleaga modul in care se relaxeaza, modul in care se ‘destreseaza’. Ce te face fericit pe tine t(z)ine doar de… tine, iar daca fericirea ta consta intr-un viciu, grija sa fie sub control.
), some like it jazz 
)
Cat despre fuga de realitate… tot de la om la om e. Unora le place ‘over the rainbow’
Pai tocmai, vampirismul meu era o confirmare a teoriei. Nu ma sustrag din multime. Sunt si eu acolo intre ei, fugind de realitate, la gramada, in mocirla. Doar ca my escapism is better than their escapism – precum si complexele mele de superioritate sunt mai misto decat ale lor….
@Edvigia Dar toti avem nevoie sa fugim de realitate. De ce nu au si alte animale nevoia asta? de ce suntem noi singurii nemultumiti?
@Oana Radu Pe de alta parte, oricat ai incerca, n-ai cum sa ma convingi. Tu nu esti de acolo din multime. M-ai dezamagi foarte tare daca ai fi.
@Dan Suntem nemultumiti pentru ca realitatea in care traim nu coincide cu utopia personala
Probabil exista foarte putine persoane in lumea asta care isi traiesc in adevaratul sens al cuvantului viata pe care o doresc si care sunt sincer fericiti 
Propun tema de casa “Ce te face fericit”! Sa vezi ce dificil e sa realizezi ce te face fericit intr-u totul, d’apai sa mai si ai/faci/etc. liniutele de rigoare
@Oana Radu Girl, numai vampir nu mi te imaginez
) Oricum, draguta asocierea 
Salut,
Dane pana la urma ai sa ajungi acolo unde vrei sa ajungi…asta daca condeiul de mai sus e al tau.
Fuga de realitate nu exista. Poate e mai putin bine inteleasa, dar daca ai ajuns sa ii spui pe nume inseamna ca deja ai modelat-o. Mai departe fie te contopesti cu ea, fie iti cauti alta realitate. Fiecare gand, nerv, zvacnire emotionala vine pe fondul cautarii permanente a ceva. Cautati-va doar locurile si oamenii pe care ii vreti si veti obtine acea realitate mult dorita…relativ, nu?
Buna tema de casa mi-ai dat. Tre’ sa rasnesc un pic. Dar revin la un moment dat cu un raspuns.
O sa incerc sa scriu si eu pe tema respectiva
dialogam dupa
@camil La modul ideal, da, ai dreptate. Insa nu cred ca teza ta mai sta in picioare, atata vreme cat libertatea de a-ti alege oamenii cu care iti petreci viata incepe sa fie ingradita de faptul ca timpul tau liber e din ce in ce mai scurt. Cea mai mare parte a vietii o petreci alaturi de oameni alaturi de care, vrand nevrand, te-a impins viata. Evident ca, daca esti rentier, poti face trebusoara pe care ai mentionat-o tu mai devreme. Mi-a placut faza cu condeiul… Desi treaba e mai degraba anatomica si tine de buricele deshtelor.
Tooooooooo sad!! Ia mai iesi si tu la o cafea, (intr-un loc in care muzica sa nu urle la comunicare) sa ti se descreteasca fruntea…
Uof, de cand n’am mai poposit pe acest magic taram al uitarii de…mine (da, da egoista de mine).
Nu stiu cata legatura vizibila si directa are cu tema si subiectul dezbatut, dar am vazut de curand un spot pentru un film (chiar la primatv) in care un adult intreaba un copil “What do you want to be when you grow up?” si el spune… “Alive”.
Anyway, my point is that “in vremurile demult apuse”…mai aveam timp pentru viata. Acum se pare ca nu mai avem timp decat pentru orice altceva in afara de ea, ca si traire autentica. Bla bla(or not)!
Tu, Finti, ciiiii mai faci? Long, long, looong time no see
(+ short question, care poate fi, desigur, dezvoltata : imi permiti sa te portretizez, jurnalistic vorbind ? :”> )
@silent enigma Helloooooo! Ce ma bucur sa te vad din nou pe aici. Chiar ca a trecut mult timp. Sigur ca iti “permit”…. auzi tu, vorba!
))) cu o singura conditie: sa mai treci pe aici. 
Nici nu se pune problema…asta nu poate fi considerata o conditie, e un privilegiu
)
O sa catch up. Pentru ca am pierdut ceva in timpul asta in care am absentat nesimtit si fara scuza
Thanks again