…artistul nu are opening act. Apare pe scena imediat dupa primul acord al orchestrei.

…boxele nu trebuie sa vomite sute de mii de watti. Muzica buna e la fel de buna si fara sa urle.

…nu e nevoie de costume flamboiante. O pereche de bocanci, una de blugi si un tricou gri… bine… hai si-o camasa neagra.

…publicul, atunci cand e invitat sa cante, o face sovaind, de teama sa nu rupa vraja.

…timpul trece altfel la concert. nu te uiti la ceas, nu te intereseaza foarte tare daca ti-a sunat telefonul.

…nu e nevoie de lumini nenumarate si lasere orbitoare. Nu despre asta e vorba. Nu de-asta am venit la concert.

… desi stii fiecare piesa, la un moment dat, ramai, totusi surprins.

…artistii canta la fel de relaxat cum asculti tu.

Eu am vazut Sting si sunt fericit. A fost un concert perfect ca un zambet.

E, hai, cat de rau poate sa fie? Inca optimist, deschid televizorul pe Realitatea. Imagini apocaliptice, autostrada soarelui inchisa… e de rau. Asa ca… mi-am impachetat rapid bagajele, si-am pornit. N-a fost un drum greu propriu-zis, insa a fost extrem de obositor. S-a mers cu cel mult 60 la ora, pe drumuri pe care, de cele mai multe ori, asfaltul nu se mai vedea deloc. N-am vazut, in cei 250 de km parcursi, niciun plug la treaba. Mai erau cate unele pe marginea drumului, insa, repet, niciunul care sa se tina de treaba. Asadar Bucuresti – Constanta: 6 ore fara un sfert.

Am ajuns exact la timp ca sa ma intalnesc repede cu clientul, care era de fapt o clienta, Ileana. Nu era greu ce aveam de facut, insa urma sa dureze. Dus, schimbat de haine si la treaba. Au cantat Stefan Banica, Holograf si Jukebox. A fost o petrecere a unui distribuitor de gaz din Constanta, Congaz, care a sarbatorit 10 ani de existenta. Lume multa, insa nu chiar atat de multa pe cat asteptau organizatorii. Din cauza viscolului, evident. La inceput putin rece, atmosfera s-a destins treptat, astfel incat pana la urma am avut o super-petrecere. Ca MC, party-urile de firma mi se par mult mai usoare. Pentru ca, spre deosebire de cluburi, aici exista pauze, in care pe scena se canta sau se danseaza sau se intampla cine stie ce alte artisticarii.

Evenimentul s-a terminat undeva, dupa ora 3. Repede la somn. Dupa cateva ore m-am trezit buimac, dar grabit, asa cum imi sta cel mai bine… Masina mea era un soi de turture imens in care gheata de pe drumul de ieri facea corp comun cu zapada picata peste noapte. Partea buna era ca afara era soare, chiar daca, atunci cand am pornit motorul termometrul imi arata -8 grade. Am cioplit in gheata pana mi-am gasit masina intreaga dedesubt si am pornit la drum. Aveam de condus 520 de km: Constanta – Sibiu.

In Bucuresti am petrecut o ora calma pana pe Iuliu Maniu, unde s-a imputit treaba. In goana lor disperata sa gaseasca noi si interesante metode de a-si umple burtile de Craciun, rumanii se inghesuiau catre hipermarketurile care ii asteptau ranjind capitalist la intrarea pe autostrada. Inca o ora de la Lujerului la autostrada. Dupa care lucrurile s-au intamplat acceptabil. Drumuri deszapezite si nu foarte aglomerate. Ultima parte din Valea Oltului a fost putin mai dificila, cu oboseala, viscol si vizibilitate foarte mica, dar in cele din urma am ajuns la Hotelul Ana din Sibiu, unde Olix si Jonnessey ajunsesera deja, de la Cluj, impreuna cu prietenii nostri de la cefacemdiseara.ro .

Am ajuns la hotel cu muschii gambelor tremurand de incordare (condusul de cu o zi inainte, statul in picioare la primul eveniment, condusul de a doua zi). M-am intins o ora, din care am reusit sa dorm cam 12 minute, intre doua telefoane. Dupa care m-am ridicat din pat ametit si buimac si am pornit spre Zebrano, pentru probe. De la hotel ne-a luat Mario Bischin, cel care care se ocupase de evenimentul de aici. Clubul e foarte mic, dar are sunet ok si rezidenti simpatici, doua calitati deloc de lepadat. Olix si-a cuplat masinariile dracesti, a rotit de butoane si minunea s-a intamplat foarte repede. Eram conectati. Ceea ce ne-a permis sa ne conectam foarte repede gurile la niste furculite cu papa bun la o crama romaneasca din centrul Sibiului. M-am bucurat sa ma vad cu Raluca, fosta concurenta Megastar, acum Raluka, solista lui DJ Sava, care avea cantare in Club Liquid. Ma conversasem pe twitter si cu Konstantin de la Crush si Stereosonic, si el in Sibiu. Se anunta deja o seara plina si incepuseram sa ne invitam unii pe altii in diverse locuri dupa ce se va fi terminat evenimentul.

Ultima editie de Partydul On Tour 2009 a fost… DEMENTIALA! A inceput, intr-adevar, mai greu. La 00:00, cand am intrat in direct, clubul era plin doar pe sfert. Insa pana la 1 jumate nu mai aveai loc sa arunci un ac. S-a dansat, s-a cantat, s-a tipat. Asadar iuresul tipic al Partydului. Doar ca la ora 4, cand eram gata sa iesim din direct, Olix a avut o revelatie: cum sa iesim acum, cu clubul plin de partyd-people, cu trupa Crush care de-abia ajunsese, cu un Mario Bischin care s-a dovedit un MC foate tare si un adevarat partyd-animal?… Pai nu puteam! Asadar am prelungit plenara cu inca o jumatate de ora.

Am ajuns la hotel pe la 5 si ceva, rupt de oboseala. M-am dezbracat in timp ce adormeam si m-am prabusit. Acum, trezit de foame, tastez nevrotic, cu un ochi pe ceas, asteptand sa se trezeasca gasca, pentru a putea, dupa ce voi manca porceste de mult si sper ca si bun. Apoi vom porni la drum: ultimii 270 de km din runda de forta a acestui weekend, in care voi fi depasit binisor 1000.

Nu pot decat sa-mi iau in brate masina, sa o pup cu drag si sa-i multumesc ca e geniala si ca ma suporta. Si ii promit ca imediat ce incepe Winter Kiss, o culcusesc la Predeal in zapada si 10 zile o las sa doarma fara sa o deranjez deloc.

Editia 109 a Partydului din Club Zebrano va fi la download pe blogul Partydului.

Poze, ca de obicei in Ardeal si Banat, la prietenii nostri de la cefacemdiseara, insa… mai pe seara. )

In ceea ce priveste misiunea mea de MC al evenimentului, azi nu am cine stie ce treaba. Trebuie doar sa fiu pe faza la inceput. Nici usor nu va fi, pentru ca trebuie sa-mi adaptez discursul la genul asta muzical si recunosc cu mana pe inima ca n-am prezentat in viata mea ceea ce se numeste muzica usoara. Insa pentru toate exista un inceput si ma bucur foarte tare ca dupa aproape 10 ani de meserie inca mai fac lucruri noi.

Festivalul se intinde pe toata lungimea strazii principale a orasului Sinaia, precum si in parc. Circulatia a fost blocata, iar cei de la Stage Expert au sonorizat intreg orasul.  Programul serii: deschiderea, cu multe focuri de artificii, cateva piese cantate de Alexandru Arsinel, dupa care band-ul lui Ionel Tudor ii va acompania, pe rand, dar si in duete,  pe Nico, Aurelian Temisan si Monica Anghel.

Maine ne intoarcem in prezent cu Andreea Balan, Play&Win, Pasarea Colibri si Voltaj.

Iar eu maine seara voi zbura direct de pe scena catre Pitesti, in Club Pink, de unde, impreuna cu Olix, transmitem Partydul Kiss FM.

Ce s-a mai intamplat intre timp…

Mara e o fiinta minunata de aproape 5 kg si 60 de cm fara vreo cativa. E vesela, curioasa, ochioasa, fermecatoare, hotarata, vorbareata, desteapta si as putea continua epitetele astea la nesfarsit. Desi stau foarte putin timp pe acasa, orele pe care le petrec cu fi-mea nu se compara cu nimic. Trec in zbor de parca ar fi secunde. Uit de oboseala si de tot. Promit sa revin cu un set de poze cat de curand. Pana atunci le aveti pe cele de pe blogu’ lu’ ma-sa! Care este o adevarata mama-eroina.

Viata mea in momentul de fata este o naveta intre mare si Bucuresti. Am incheiat un tur de forta de 2 saptamani, in care zilnic am facut emisie pe plaja din Neptun de la ora 10:00 pana la ora 19:00. Apoi, dupa un dus, papa frugal si o juma de ora de somn agitat, MC la Alcatraz. Aici am avut ocazia sa cunosc o multime de oameni foarte misto si sa lucrez cu Emil Lassaria, DJ Sava & Raluk, DJ Rynno, Chris Mayer. Plus un concert Parazitii care a iesit bestial! Sa nu-l uitam nici pe marele (la propriu) DJ Dasser, rezidentul din Alcatraz, al carui nume a cunoscut o migratie semantica prin derivare intru DJ Grasser si, mai apoi, de cand s-a mutat la subsol, DJ Igrasser…

In fiecare sambata apuc drumul Costinestiului si, din Ring, transmit, de obicei impreuna cu Olix, Partydul Kiss FM. Si cu echipa de aici ma inteleg bine: Geo Da Silva, DJ Jungle, DJ Big Ice, DJ Z, DJ Bazook… Da’ parca e totusi cam mare pentru 2009 discoteca asta. Am mai vorbit despre asta si intr-un post anterior. E drept ca atunci ma cam luasem de echipa de entertaineri, insa aia s-a schimbat intre timp.

Atunci cand ajung in Bucuresti, meteo, pentru ca saraca Lili, colega mea, a bagat ca berila in timp ce eu eram la mare. Plus animatie pe Kiss FM national, acum ca foarte multi DJ sunt in vacanta sau la mare. Vara asta este pentru prima data cand am facut animatie pura (eu pana acum, pe radio, mai facand un matinal de vacanta – “Desteapta-te, romane! Acum ori niciodata!” – si French Kiss). Imi place foarte mult. Mi s-ar parea foarte tare sa ajung sa fac si asta. Desi n-as renunta la FK pentru nimic in lume… Complicata treaba. Si mare dreptate a avut cine mi-a zis, acum vreun an si ceva: ai grija! Radioul e boala grea! Odata ce te-ai imbolnavit… nu prea mai ai scapare.

Vara asta, carevasazica, este chiar plina si extrem de frumoasa! Despre toamna, singurul lucru pe care il stiu cu siguranta este ca din septembrie reincepem French Kiss. Si ca voi continua la meteo. Despre “Vedete-n figuri” inca nu se stie nimic, ceea ce nu prea e de bine, dar sa vedem. Alte planuri in momentul de fata n-am. Dar imediat ce aflu, promit sa va zic.

B’estfest pentru mine a insemnat o nebunie. Nu ca n-as mai fi trait in ritm alert la viata mea, insa zilele astea au fost un super “shprint”. Am facut live-uri pe Kiss FM, pe Prima TV, pe Kiss TV. Noroc ca nu mai avem si alte posturi de tv in grup, ca imi gaseau ei ceva de bodoganit si pe-acolo. N-o sa ma ascund sub naftalina falsei modestii: a crescut inima in mine ca am avut atata treaba legata, in sfarsit, de muzica. Ca io cu asta am inceput in televiziune, pe vremea cand aveam parul lung (apoi rosu), eram un copil cam arogant si prezentam fara sa stiu nasterea showbizului mioritic. Mie asta-mi place. Da’ parca te intreaba cineva vreodata? Nu te-ntreaba. Si uite-asa faci meteo.

Valeu, ca ma iau frustrarile taman acuma, cand mi-e mai bine. Sa revenim. Pe langa faptul ca am muncit pe branci, am avut marea bucurie sa lucrez cu oameni foarte multi. E foarte tare sa vezi cum, in conditii de stres, de live, de ore multe de munca si de somn mai deloc, oamenii se transforma si se impart clar in doua categorii: aia care devin isterici, neprofesionisti, je m’en fiche de tout, mi-e somn si n-am chef, la dracu’ cu voi toti; si aia care, cu ochi infundati in orbite, cu vocea demult apusa intru raguseala, spectral de palizi, continua sa lupte pe baricade pana cand e nevoie. Nu cred sa existe, pentru vreo organizatie de orice fel, un teambuilding mai eficace decat hei-rup-ul sau situatiile de criza. Astea te-nvata multe despre multi.

In primu’ rand respect pentru colega Oana Radu, care a facut trecerea de la radio la tv (live) atat de repede si de bine, ca eu cred ca nici ea nu si-a dat seama in ce s-a bagat. Bravos, mai fato! Tare bine m-am simtit sa lucrez cu tine, din nou!

Referitor la insusi Maria Sa festivalul, iaca in sfarsit si niste concluzii bazate pe trairi rumegate si filtrate catre coerenta. In primul rand mi s-a parut inca un eveniment foarte bine organizat. Evident ca vanatorii gaurilor din cascaval au gasit material de tocat marunt, insa asa cum zicea si Becul intr-un comm, s-a intrat repede, nu s-a stat la coada la wc si la bere, s-a iesit ordonat, s-a auzit bine. Hai c-a fost ok. Hartisti:

Moby – wow de 1000 de ori. Si nu neaparat pentru virtuozitatea lui ca instrumentist, ca n-a aratat mare lucru. Ci pentru muzicienii pe care i-a adus impreuna pe scena. Trupa de pe spate era parca de pe alta planeta, ca sa nu mai vorbim de solista care parea din alta galaxie. Stiam piesele, ca toata lumea de altfel. Clar, Moby e genialoid in acceptiunea europeana a termenului, ca americanii nu dau doi bani pe el. Insa cantarea pe care am vazut-o a fost lectie de muzica. Muzicienii lui sunt in stare sa cante orice stil perfect. Asta nu-i un lucru usor deloc.

Santana – eram cu inima stransa, dat fiind faptul ca Santana aparea pe scena dupa un eveniment foarte trist petrecut in viata lui. Ma asteptam la o cantare dreapta si corecta… si atat! Ca doar de unde sa mai aiba si chef. Asa a si inceput. Piesele curgeau cumintele si perfecte unele dupa altele. Pana la un moment dat, cand, timid, tinand ochii mai mult inchisi, mosul a inceput sa vorbeasca. A zis buna seara, de dragoste, de armonie, de pace, l-a facut muci pe Bush, ne-a laudat pe noi, toate intr-un singur speech. Romanii, care de-abia asteptau sa-l vada facand si altceva in afara de chitara, s-au isterizat adecvat. Si uite-asa Carlos a facut clic-clac si din indifierent s-a transformat intr-un artist cu mare chef de cantare. A cantat, a dansat, a antrenat publicul. In cele din urma, cei de la Emagic s-au vazut nevoiti sa-l ia aproape cu forta de pe scena, ca doar de-abia o patisera cu nu stiu ce deputata extrem de dotata la tartacuta, care amendase festivalul pentru ca depasise timpul alocat cu 11 minute.

Manowar – bai nene, hai sa ne-ntelegem. Daca Manowar ar avea o instalatie care sa poata sa adune la un loc toti watii din lume si sa-i asmuta in urechile noastre, ei tot ar vrea sa dea putin mai tare. Ca asa sunt ei: blow your speakers with rock n’ roll. Si asta nu e ceva de rau. Doar ca, odata cu “ze speakers” mai blow si cate altceva de prin zona, gen: generator, instalatie de sunet. Mie unuia nu mi s-a parut ca asta ar fi prima oara cand li se intampla sa pice sunetul cat sunt ei pe scena. Eric Adams nu mai suna el chiar cum suna in junete, dar inca o mai duce. Trupa a aratat insa ca stie sa faca show. Faza cu chitara si cu bulgaroaicele de pe scena (chiar daca poate ca a fost putin cam lunga) a fost atat de tipica Manowar si a imbinat atat de bine regia cu anarhia momentului, incat chiar ca a isterizat publicul. Si nu vorbesc aici despre marea de pletosi in tricouri negre, ci despre colegi de-ai mei care numai metalisti nu erau, dar care au dat cu clopul de pamant la show-ul Manowar.

Oameni cu care m-am bucurat sa lucrez/sa-i cunosc: Oana Radu, Serban Huidu, Alice, Dan Marcu, Unguru’ Bulan, Ovidiu “Who’s Your Daddy”, Raluca, Mihaela, Corina, Andreea Andrei, Pustiu, Baneasa, Dan Badea, Mircea Dumitrescu, Mihai Popoiag; Alex Revenco, Berti Barbera, Grimus, The MOOoD, Trooper, Mihai (Bere Gratis), Liana Stanciu, Deep Central, Laura Coroianu, Dragos Chiscoci, Orbital, Looptroop Rockers… si probabil ca multi, multi altii de care am uitat.

Eu mai vreau B’estfest. Cat mai repede. Si sa fie si mai lung. Ca eu m-am distrat la maxim. Deci da! MAI VREAU!

Sa le luam pe rand. AB4 au fost bestiali. Chiar foarte, foarte buni. Au sunat bine. Din pacate insa, ei au deschis, astfel incat prea putina lume a avut parte sa-i vada. Si Doru pare putin trist din cauza asta in scurtul interviu pe care mi l-a acordat in direct pe Prima TV. Ziua a avut insa si o surpriza placuta pentru baietii de la AB4. Cei de la Franz Ferdinand i-au ascultat cantand pe scena, le-a placut ce aud, astfel incat i-au invitat sa bea niste beri. Cine stie, poate se leaga ceva aici.

A urmat Oceana. Fata de care, marturisesc, imi cam venea sa ridic o spranceana circumspecta. Nu o vedeam potrivindu-se foarte bine in peisajul B’estfest. Desi ridicarea asta din spranceana avea drept motiv o singura piesa “Cry, cry”.  Ei bine, cu mana pe inima va zic, Oceana e foarte tare. Iar piesa pe care o stim cu totii de la radio este de departe cea mai usurica dintre tot ce canta ea. Poate putin nepotrivit imbracata (rochie verde lucioasa) pentru o dupa-amiaza torida de vara. Insa… mi-a placut.

Alternosfera mi-au placut. Ii stiam. Toate bune si frumoase la ei.

Gabriela Cilmi a cantat coveruri. Din alea ambitiose, nu asa. “Whole lotta love”, “Bobby McGee”. Batranii au strambat din nas a dispret pentru pustoaica de se dadea fan muzica veche. Tinerii nu prea stiau cu ce se papa slagarele respective. Din punctul asta de vedere n-a impresionat pe nimeni. Mi-a placut ca s-a descaltat pe scena. Gestul a fost atat de stangaci, incat era clar ca nu fusese studiat inainte. All in all a sunat bine.

Klaxons n-au mai cantat din motiv de TIR cu scule defectat pe undeva prin Europa. In locul lor au venit americanii de la US 3 (aia cu Cantaloop), care au facut un super-show. Mai ales ca au avut ingrata misiune de a spune ca ei au venit in locul cuiva. Foarte bine le-a iesit. Si foarte inspirati Emagic sa-i fi gasit atat de repede.

Franz Ferdinand. Din boxe se auzea Dire Straits. Incet. Pus de un sunetist care voia sa ne odihneasca urechile. LUmea isi vedea de treaba. Fade out Dire Straits. Incep. Moment in care de peste tot au inceput sa iasa oameni care se inreptatu spre scena. A fost a sight to see. Pe noi, care stateam linistiti la noi la studio ne-a furnicat. Daramite pe baietii de pe scena. Asa ca Franz Ferdinand i-a dat! Fuckin’ wow! Au sunat excelent. Si au facut un supershow. Am apreciat foarte tare la ei faptul ca au invatat destul de multe cuvinte in romaneste.

Orbital. La interviu au venit zambitori si relaxati, fara griji. Ca orice om linistit din multe puncte de vedere. Pe scena insa au fost diabolici. Poate putin cam grei pentru unii. Altii insa, extrem de fericiti. Printre astia din urma m-am numarat si eu. Nu de alta, dar imi aduceau aminte de o multime de petreceri de prin facultate.

Azi e cea mai tare zi. Eu de-abia ii astept pe The MOOoD, The Ting Tings, The Charlatans, Santana. In afara de ei: Persona, Gravity Co, Looptroop Rockers.

Ieri a fost o zi lunga si grea pentru noi, cu interventii multe. Pentru B’estfest, in opinia mea, lucrurile au stat cam asa:

Les elephantes bizarres – funky, dar putin cam light. nu pot sa spun nimic despre ei. n-au mare lucru de zis ca originalitate. poate ca au fost ei primii si n-au avut nici public mult si nici foare multa lumina, in afara de cea a zilei. in plus, atitudinea lor de la B’estfest afterparty mi s-a parut putin lipsita de profesionalism. blazajul tipic al unei trupe mici careia i se ofera o sansa pe care nu o intelege si atunci ii da cu piciorul. in loc sa-si faca publicitate, ca doar ajunsesera in sfarsit in mainstream, au preferat bancuri infantile si glume cu iz de iarba despicata-n sapte. noi am ras. ce era sa facem…

Grimus – asa cum ma asteptam, mie mi-au placut pe scena. sunet unitar, clar. timbrul vocal al solistului imi aduce aminte de Siouxsie and the Banshees si asta-i de bine. Sper din toata inima sa li se intample doar de bine de-acum incolo, ca potential au. M-a impresionat foarte tare ideea lor de a-l omagia pe Michael interpretand (corect!!!) coregrafia din Thriller. In B’estfest Afterparty au avut nesansa sa participe odata cu aerienii si bizarii elefanti, asadar n-au putut sa zica mare lucru.

Ayo – geniala ea si foarte buna trupa de pe spate. mi s-a parut mult mai buna decat Patrice. a facut atmosfera si mie mi s-a parut ca s-a simtit bine pe scena. vorbeam cu colega Oana Radu inainte de recitalul ei, comentand pe marginea unei prezentari in care era comparata cu Tracy Chapman. ziceam amandoi (ea mare fana Tracy fiind) ca n-are cum. dom’le. insa dupa trei piese ne-am uitat unul la celalalt si i-am dat lui Ayo ce-i al lui Ayo. stie fata!

Polarkreis 18 – ziceam ieri ca de-abia astept sa-i vad. i-am vazut. show slabut. piese ciudatele si fara cap sau coada, lipsa de atitudine, costume embrionare. poate nu aveam eu dispozitia necesara. sau poate ei. dar… jur ca nu mi-au placut.

Motorhead – AAAAAAAAAAAAAAAAAAA! Trei englezi bosorogi pe scena au rupt Romania in bucati inegale cu o forta si o energie pe care le-ar putea invidia o multime de trupe mult mai tinere decat ei. Nu cred ca am auzit in viata mea un concert mai tare ca volum si sunt convins ca vor mai trece niste ani pana cand va avea cineva inconstienta sa faca asta. Pur si simplu pentru ca atunci toata lumea s-ar intreba daca nu cumva incearca sa cante mai tare decat Motorhead.

Moby – unul dn cele mai bune concert pe care le-am vazut in viata mea. daca nu cel mai bun. ma mai gandesc si ma hotarasc eu pana la urma. a fost tot ce-ar fi trebuit sa fie plus o super-atmosfera. iar femeia care a cantat pe scena a fost aproape ireala. Genial!

Astazi sunt nerabdator sa ii vad pe AB4, Alternosfera, Franz Ferdinand, Orbital. In afara de ei pe scenele B’estfestului vor mai urca Gabriela Cimli, Oceanna, Klaxons.

Prima interventie a fost in Focus. N-a fost una foarte reusita din punct de vedere tehnic. E normal. Asa-i la inceput. Drept invitat l-am avut pe Serban Huidu. Am ras, am glumit. Din momentul ala a inceput nebunia maxima. Interventiile pe Kiss FM si pe Prima se succedau cu o viteza din ce in ca mai mare. A inceput ploaia, ceea ce a transformat studioul nostru intr-un refugiu pentru multa lume. Aici s-au adapostit Snails, Alexandra Ungureanu si Crush, Liana Stanciu si Mitza (Bere gratis). Dintre colegii mei l-am vazut pe Almud (Stereosonics), Marian Boba, Raul Brebu, Andreea Andrei, Sinziana.

Gata! Destul despre noi. Acum despre muzica. Eu Snails nu mai ascultasem pana acum. Desi putin dezavantajati de ora si, deci, de lumina zilei, mi-a placut de ei. E adevarat ca dupa aia i-am cunoscut personal si am vazut cat sunt de simpatici, astfel incat acum nu prea mai pot fi obiectiv.

A urmat Patrice. Sincer, pe mine nu m-a impresionat foarte tare recitalul lui. Destul de lipsit de energie, destul de neinspirat intre piese. Evident ca de sunat a sunat bine, doar ce pretentii poti avea? A fost foarte tare insa ca a avut totusi insipiratia sa cante “Soul storm” exact atunci cand a inceput mai tare sa ploua.

White Lies au fost britanici pana in maduva oaselor. Au cantat perfect. Poate muzica lor e putin mai greu digerabila, insa mie mi-au placut foarte mult. Cu cojones, cu chef, cu tot ce trebuie. Foarte bine a fost. Aproape ca inclin sa fiu de aceeasi parere cu Alex Revenco (Jurnalul National), care a sustinut la B’estfest Afterparty (desi nu chiar fatis) ca au fost mai buni decat the Killers… Repet: sunt APROAPE de acord.

The Killers. Wow! Da, ok, au avut toate beneficiile trupei cap de afis. Publicul cel mai mult, cel mai bine incalzit, sunetul cel mai tare, visuals-urile cele mai elaborate. Insa chiar au fost misto.

Cat despre public, ramane valabil ce-am scris anul trecut: oameni frumosi, oameni carora le recomand cu toata caldura si seriozitatea sa se inmulteasca, astfel incat la B’estfest 2040 sa participe cateva milioane de oameni, in loc de cateva zeci de mii acum.

In momentul de fata sunt deja in studioul Kiss FM/TV de Romexpo si imi trag sufletul inainte de o noua serie de transmisii live pe Prima TV, Kiss FM plus B’estfest Afterparty de diseara (Kiss TV la 30 de minute dupa terminarea recitalului Moby). Din line-up-ul de azi pot spune ca de-abia astept sa vad fiecare trupa. Dar astept in mod special: Grimus, Polarkreis 18, Motorhead si Moby. Revin cu detalii. Obosit si fericit…

Ei bine, B’estfestul de anul asta nu numai ca e mai mare si mai frumos ca ala de anul trecut, da’ muncesc si io acolooo! Cat de norocos sa fiu, astfel incat sa primesc de munca in locul in care imi place cel mai mult. Bine, bine, hai, asezati cataroaiele inapoi pe caldaram ca nu ma mai laud. Desi tare-s fericit. Pe bune! Da’ nu. Nu ma laud, gata.

Din cate inteleg, vor fi 2 scene. Nu stiu exact cum ma voi imparti intre interventii pe Kiss FM si Prima TV, insa am niste artisti pe care cu siguranta ca nu vreau sa-i scap din vizor. Sa-i luam pe rand. In ziua zero il pandesc pe Patrice, pe care nu l-am prins data trecuta cand a fost in Bucuresti si, evident pe The Killers. Din ziua 1 (adica joi, 2 iulie) ma intereseaza foarte tare romanii de la Grimus pe care nu i-am ascultat live pana acum, Motorhead ca sa-mi aduc aminte de tineretile mele zbuciumate… si MOBY, pe care nu credeam sa am vreodata ocazia sa-l vad live pe o scena mare. Astept foarte multe de la artistul asta, pe care eu il consider unul din cei mai buni pe care i-au dat ultimii ani. Vineri o sa vin devreme ca sa-i prind pe AB4, ca nu i-am mai vazut de foarte mult timp pe scena. Sper sa am energie sa ma pot bestializa atat la Franz Ferdinand, cat si la Orbital, ca deja o sa fie zile multe de munca si distractie, iar somn mai pe sponci. Sambata e bai mare. Tre’ neaparat sa vad asa: The MOOod, The TingTings, The Charlatans dupa care imi iau urechile alea fine la mine, ma asez bine langa cabina de sunet ca sa aud tot, imi casc urechile, imi deschid sufletul si il ascult pe Santana, care face parte din categoria aia de artisti de ale caror concerte sunt sigur ca imi voi aminti o viata intreaga. Din aceeasi categorie fac parte, ca sa ne lamurim despre ce-i vorba, Lenny Kravitz, Iron Maiden, Metallica, Cypress Hill, Manu Chao, Leonard Cohen. Duminica, in ultima zi, cu ultimele forte, o sa dau din cap pe Trooper si Manowar.

Evident ca voi da o raita pe la toate concertele. Si mai evident este ca sunt super-emotionat inca de pe acum, cand ma gandesc ca voi avea parte sa intervievez o parte dintre artistii pe care B’estfest ii pregateste anul asta. Fratioare, nu stiu daca v-am mai zis-o. Da’ acu’, la batranete, cand ar trebui sa fiu om asezat la casa lui, linistit si familist, io sar in sus de bucurie si fornai si tropai. I LOVE MY JOB!

Duminica seara revin in Bucuresti. Cat sa stau fara s-o vad pe Mara?

Luni si marti – meteo.

De miercuri incepe B’estfest. Voi avea cate 7-8 interventii live pe Prima TV de la fata locului, ca sa va povestesc ce se intampla pe acolo. In afara de astea, probabil ca vor fi alte interventii si pe Kiss FM. Se pare si ca, dupa ce se va termina ultimul concert al fiecarei zile, pe Kiss TV, voi modera o emisiune in care se va povesti ce s-a intamplat in ziua respectiva. Tot e bine, pentru ca asta inseamna ca diminetile le voi putea rezerva pentru Mara.