Un copil e o binecuvantare. Iar ea e bincuvantarea mea: Mara, in toata splendoarea ei.

Am ajuns la mall si gata. Fata avea capul pe bile si pierduse interesul pentru noi, astia de ne vede mai des.

Acuma, daca exista vreo fiinta pe lumea asta care sa goleasca notiunea “basca” de orice fel de conotatie colhoznica, apai aia e Mara.

Da’ si cand ii place ceva intr-o vitrina…

Foame, da. Foame ne-a fost. Si te-ai gandi ca poate i s-ar fi facut somn la un moment dat. Dar acel moment a aparut de-aiba cand “all the pretty lights” erau undeva, in trecut.

Vineri – 04.12       Filmare pentru “Stele sub lupa” – Ilinca Vandici (Antena 2, difuzare in 13 decembrie)

Meteo Prima TV

MC la party Alvarion (The Gate – Bucuresti)

Sambata – 05.12   Meteo Prima TV

Partydul Kiss FM On Tour, live din Fusion Club Ploiesti ( cu Olix si DJ Kahn)

Duminica – 06.12 Meteo Prima TV

Luni – Joi -              Meteo Prima TV

(07.12 – 10.12)     French Kiss – Kiss FM

Revin cu detalii despre evenimente pe masura ce ele se desfasoara, ca sa zic asa. Ca tot trag cu un ochi la Realitatea in timp ce scriu postul asta. Deocamdata pot doar sa spun ca am filmat azi-dimineata pentru Antena 2 o emisiune unde m-am simtit minunat alaturi de celelalte invitate. Ilinca Vandici, moderatoarea de la “Stele sub lupa”,  m-a impresionat placut prin coerenta si prezenta de spirit. Ziceam de invitate: Lavinia (ex-Spicy), Ana-Maria Ferentz si Roxana Ionescu. Am ras, am dansat si am vorbit. Eu cel mai mult despre Mara. Ceea ce mi-a facut mare placre, pentru ca as vorbi despre fi-mea fara intrerupere zile intregi.

Iar verbul “a reusi” este unul pe care chiar l-am cautat. Un bebe nu stie sa adoarma. Nu numara oi, nu se gandeste la campii batute de soare si vant. Nu. Marei cand ii e somn plange, pentru ca somnul este o senzatie de disconfort. Si atunci… cu un pic de cantat, un pic de laptic, un pic de leganat si muuulta LINISTE, se intampla miracolul.

Numai ca parcurile noastre din Bucuresti sunt niste focare de activitate frenetica in timpul zilei. Eu ma bucur sa vad ca se curata toaletele ecologice, ma bucur sa vad ca exista niste oameni care se plimba cu tractorul cu mutre mai mult sau mai putin preocupate. Ma bucur sa vad toate astea. Dar in acelasi timp imi vine sa iau un cataroi de pe jos si sa il zvarl direct in teasta celui care le da ordin acestor oameni sa-si faca treaba exact atunci cand parcurile sunt pline de mogaldete care alearga (noi mai avem ceva de asteptat), plang, papa sau DORM!!!

Sunt sigur ca noaptea, cei cativa betivi, aurolaci sau indragostiti nu vor fi foarte deranjati de un tractor trecand, pentru ca isi vor putea relua activitatile fara prea multa bataie de cap. Insa pentru Mara asta nu se poate. Scriu postul asta din Sibiu, departe de fi-mea. Insa ieri, cand la plimbare prin Moghioros fiind, cu Mara proaspat adormita in carucior si cu mine impreuna cu bunica-sau pierduti intr-un labirint de alei mai periculos decat un joc de Piticot, as fi avut un limbaj mult mai colorat. La fiecare colt pandeau caini vagabonzi, pickhammere, tractoare, maturatori care in loc sa munceasca se injura tipand, curatatori de buzi eco afisand placiditatea constiintei jobului pe care il au. Asta in timp ce comoara mea de fata, cu doi dinti inmuguriti dureros in gingia de jos, dormea.

Am reusit in cele din urma sa evitam toate capcanele. Dar la sfarsit noi, aia batranii, eram cei care aveam nevoie de somn. Acelasi lucru mi s-a intamplat de cateva ori si in Parcul Carol. Si asta ma aduce din nou la intrebarea: de ce sa faci un lucru ok in tara asta, atunci cand il poti face anapoda?

Dupa care, impreuna cu amicul Olix, incalecam pe calutul cel alb pe care jur ca-l duc la tesalat azi si luam calea Vaii Jiului, unde ne asteapta inca o noapte de iuresh. Ne mumificam sambata seara in Club Keops. Evident de la miezul noptii live, cu Alice de la Kiss in studio, si un warm-up set care va incepe la 22:00. Special guest: DJ Kahn.

Da, clar s-a plictisit. Uite cum face cei peste 10 bulbuci de saliva in timp ce se chinuie cu disperare sa-si bage degetul in gura. Salopeta alba e perfecta pentru gerul de afara, insa nu si pentru ajung la degete. Fi-mea face un dans ciudat pe scaunul din dreapta, incercand cu disperare sa-si atinga scopul. Are 4 luni, dar fata stie ce vrea. Si incet-incet, prin semne discrete, ma deprinde si pe mine sa aflu ce vrea.

Aplic tactica diversiunii. Omida de plastic cu zorzoane zornaitoare in coada plus suzeta. Dezaprobarea dispare. E inlocuita de o privire fixa si impaienjenita. Ma prind. Nu ne mai plictisim, ne e somn. Iar zorzoanele, in loc sa ne distreze, ne cam obosesc. Omida isi reia, tacuta acum, locul de langa schimbatorul de viteze. Mana mea dreapta amplasata pe burtica ei, atat de mica, incat imi incape toata in palma… e mult mai bine acum. Ea isi pune manutele pe mana mea. Degetul meu mare e gros cat o bara de autobuz pentru ea. Se prinde cu nadejde de bara, o ultima privire viteaza, prin care-mi zice “nu mi-e somn, imi odihnesc doar putin ochii” si gata. Dusa e.

Hai, mai Mara. Uite, se vede parcul in zare. Nu-mi poti face asta tocmai acum!!! Bunicu-tau ne asteapta la plimbare. Offff… E prea tarziu. Suzeta, devenita inutila acum, se desprinde cu mare usurinta. Falcutele ei mici freamata in continuare. Pai ce sa viseze altceva decat ca mananca? E o varsta fara cosmaruri, fara defulari…

Am parcat. Bunicul Marei ne vede si o porneste la trap. Pun pariu ca in capul lui de inginer trece in revista suma actiunilor ce trebuie indeplinite repede si precis pentru ca nepoata-i pretioasa sa ajunga repede in carut, cu ochii la frunzele care ii plac atat de mult. Ii fac semn sa nu se grabeasca si, nedumerit, isi preschimba trapul intr-un mers mai lent. Cand ajunge, ii arat splendoarea adormita in scaun. Gata, e topit. Ca si mine de altfel. N-avem loc sa o privim amandoi deodata dormind, asa ca facem cu randul. Intre timp, mai schimbam si noi o vorba, ca baietii. Afara e soare cu dinti.

In cele din urma s-a trezit. Gata. Trupa de comando stie exact ce are de facut. In spate, bunicul asambleaza carutul. Eu ma inarmez cu suzeta, biberonul de ceai pentru cazuri de sughit. Extrag copilul din scaunelul ei. In drum spre carucior o pup de nu se vede. Ea nu stie ce sa faca mai intai. Sa rada de placere, sa incrunte ochii la soarele asta nenorocit care se incapataneaza sa o deranjeze sau sa invarta capul ca pe bile ca sa vada totul cat mai repede. Face cate un pic din toate. Intre timp a ajuns in carucior si rade fericita la bunic, care se stramba si o alinta.

Eu inchid masina. Pornim, toti 3, prin parc. Incet, alene. Mara e linistita o vreme, apoi i se face din nou somn. Adoarme, agitata 10 minute. Asteptam rabdatori. Oare i s-a facut foame. Nu chiar… Insa aerul rece a obosit-o, pentru ca da semne ca ar vrea sa adoarma din nou. Repede inapoi la masina.

Poza asta a fost facuta la exact 4 luni dupa ce Mara s-a hotarat ca e timpul sa existe. La Multi Ani, fata lui tata! Te iubesc mult de tot!

Citisem in cartile de bebelusi fragmentele atent selectionate de ea in care mi se spunea ce sa fac si ce sa zic cu candoarea americanilor care au cursuri pentru orice. Mi se parea oarecum penibila conversatia, pentru ca ea stia ce aveam sa zic, ca doar era din cartea pe care o citise si ea. Insa imi faceam datoria. Cand a inceput nasterea propriu-zisa am ramas blocat. Ca la orice act medical, nu e nimic frumos in actiunea in sine. Totul e in forta, rapid, cu icnete, zvacnete, tipete, incruntaturi. Si ma refer aici la personalul medical, nu la saraca femeie prinsa in chinurile facerii. Ea e… in alta lume. Am tinut-o pe Miki de mana, am vorbit incet si reconfortant, am managaiat-o pe frunte. Si apoi a nascut.

A fost o secunda, zece, un minut sau un secol in care Mara nu s-a miscat, n-a plans, n-a respirat. Medicul neonatolog si o asistenta o intorceau cu brutalitate pe toate fetele si ii varau in nas si in gura tot felul de ustensile ca sa-i curete caile respiratorii si sa o ajute sa intre in viata. Insa in secunda aia de liniste, cu mana sotiei mele in mana mea, tampla langa tampla, eu am trait o viata. Viata Marei.

Au trecut 3 luni de-atunci. Intre timp fiica mea este frumoasa, vesela, zambitoare, sociabila, bine dezvoltata, curioasa, linistita, pisichera. In astea 3 luni, care reprezinta din nou viata Marei, s-au intamplat foarte multe… In lume, in fiecare dintre noi, in mine. O secunda netraita sau 3 luni sau 30 de ani… oricare din aceste unitati de masura ale unui element arbitrar pot reprezenta o viata de om. Asta am inteles atunci. Asta cred si acum.

Mara este cea mai mare bucurie, este cel mai frumos lucru pe care l-am facut vreodata, este o viata care palpita de un viitor pe care i-l doresc frumos, luminos si plin de dragoste si de noroc. La multi ani, fata tatii! La multi ani fericiti! Tatal tau de iubeste mult si iti va fi alaturi toata viata lui.

Cu siguranta ca lucrul cel mai frumos care mi se putea intampla vara asta, ba nu, in viata asta, a fost si este, mai mult in fiecare minut, Mara. Care, cu fiecare zi care trece, se dovedeste a fi un copil minunat, ingrijit de o mama desavarsita. Atunci cand ma priveste in ochi si rade, asa stirba si cu ochii curati, lumea devine toata doar zambetul ei. Cand ma intorc tarziu in noapte acasa si ma opresc langa patutul ei, vazand-o dormind, adanc sau agitat, ma opresc intotdeauna pentru cateva minute. Ora, lumina difuza din camera, copilul dormind liber de orice grija, ma fac sa ma gandesc la ce o va astepta. La ce viata va avea…

Toamna se anunta saraca din punct de vedere televiziune pentru mine. Back to basics cum ar veni… “Vedete-n figuri” nu se reia in aceasta toamna. Asta e sigur. Imi pare rau. Mi-a placut mult proiectul si chiar am crezut in el. Mai ales ca, in cele 20 de episoade pe care le-a avut primul sezon, n-a dezamagit ca rating. Dar… ata ete. Nu-i un capat de lume. Nici alt proiect de tv nu mi se arata pentru toamna asta. Mai vedem in iarna.

In 7 septembrie reincepe French Kiss. Asta-i vestea cea mare. Mi-era tare dor de emisiunea asta. Ne-am pregatit cu noutati. Din care cea mai mare si mai mare este… Da’ nu va spun inca nimc. Ca mai avem niste mici detalii de reglat la ea. Intre timp, va las pe voi sa va dati cu presupusul. Oare ce? Oare ce?

Se anunta si destul de multe evenimente pentru toamna asta. Inca nu toate confirmate, insa sper ca in cateva zile sa pot reveni si cu un calendar al celor pe care le am deja semnate pentru lunile septembrie si octombrie.

Ca noutate, anul asta m-am hotarat sa prezint din nou baluri de boboci. Asta, evident, daca mi se va oferi ocazia asta. Am facut cativa ani pauza si parca acum mi-e dor din nou…

Voi ce mai faceti?

Ce s-a mai intamplat intre timp…

Mara e o fiinta minunata de aproape 5 kg si 60 de cm fara vreo cativa. E vesela, curioasa, ochioasa, fermecatoare, hotarata, vorbareata, desteapta si as putea continua epitetele astea la nesfarsit. Desi stau foarte putin timp pe acasa, orele pe care le petrec cu fi-mea nu se compara cu nimic. Trec in zbor de parca ar fi secunde. Uit de oboseala si de tot. Promit sa revin cu un set de poze cat de curand. Pana atunci le aveti pe cele de pe blogu’ lu’ ma-sa! Care este o adevarata mama-eroina.

Viata mea in momentul de fata este o naveta intre mare si Bucuresti. Am incheiat un tur de forta de 2 saptamani, in care zilnic am facut emisie pe plaja din Neptun de la ora 10:00 pana la ora 19:00. Apoi, dupa un dus, papa frugal si o juma de ora de somn agitat, MC la Alcatraz. Aici am avut ocazia sa cunosc o multime de oameni foarte misto si sa lucrez cu Emil Lassaria, DJ Sava & Raluk, DJ Rynno, Chris Mayer. Plus un concert Parazitii care a iesit bestial! Sa nu-l uitam nici pe marele (la propriu) DJ Dasser, rezidentul din Alcatraz, al carui nume a cunoscut o migratie semantica prin derivare intru DJ Grasser si, mai apoi, de cand s-a mutat la subsol, DJ Igrasser…

In fiecare sambata apuc drumul Costinestiului si, din Ring, transmit, de obicei impreuna cu Olix, Partydul Kiss FM. Si cu echipa de aici ma inteleg bine: Geo Da Silva, DJ Jungle, DJ Big Ice, DJ Z, DJ Bazook… Da’ parca e totusi cam mare pentru 2009 discoteca asta. Am mai vorbit despre asta si intr-un post anterior. E drept ca atunci ma cam luasem de echipa de entertaineri, insa aia s-a schimbat intre timp.

Atunci cand ajung in Bucuresti, meteo, pentru ca saraca Lili, colega mea, a bagat ca berila in timp ce eu eram la mare. Plus animatie pe Kiss FM national, acum ca foarte multi DJ sunt in vacanta sau la mare. Vara asta este pentru prima data cand am facut animatie pura (eu pana acum, pe radio, mai facand un matinal de vacanta – “Desteapta-te, romane! Acum ori niciodata!” – si French Kiss). Imi place foarte mult. Mi s-ar parea foarte tare sa ajung sa fac si asta. Desi n-as renunta la FK pentru nimic in lume… Complicata treaba. Si mare dreptate a avut cine mi-a zis, acum vreun an si ceva: ai grija! Radioul e boala grea! Odata ce te-ai imbolnavit… nu prea mai ai scapare.

Vara asta, carevasazica, este chiar plina si extrem de frumoasa! Despre toamna, singurul lucru pe care il stiu cu siguranta este ca din septembrie reincepem French Kiss. Si ca voi continua la meteo. Despre “Vedete-n figuri” inca nu se stie nimic, ceea ce nu prea e de bine, dar sa vedem. Alte planuri in momentul de fata n-am. Dar imediat ce aflu, promit sa va zic.