In primul rand vreau sa intelegeti ca eu sunt de acord cu ideea ca un MC, mai ales unul de club, are motive cat se poate de puternice sa bea un pahar, doua. Canitatea de alcool ingerata de un ins care se indeletniceste cu treaba asta depinde de capacitatile hepatice si biliare ale fiecaruia. Evident ca singura modalitate de a-ti afla limitele este una empirica. Dar asta nu e o scuza ca sa-ti testezi limitele in fiecare seara.

Pe scurt si in romaneste, cred cu tarie (hahaha!) ca un MC, mai ales unul de club, are toate motivele sa bea un pic, ca sa fie in stare sa inteleaga, sa distreze si sa manipuleze un grup de party people care, la randul lor, au baut cate ceva.

Dar de aici apar problemele. In primul rand ce sa bei. Evident ca am si aici cateva recomandari. Insa singurul lucru pe care il consider cu adevarat important este sa bei ACELASI lucru toata seara. Desi pare simplu, nu e chiar asa. In primul rand pentru ca seara incepe odata cu primul pahar baut, nu cu primul pahar baut IN CLUB! Daca iesi cu prieteni, cu patronul clubului, cu oricine, pe undeva, inainte ai grija sa nu bei alcool sau, daca chiar nu te poti abtine, incearca sa bei ce vei bea toata noaptea. In al doilea rand apare problema protocolului. Fiecare MC, oricat de la inceput ar fi el, ar trebui sa isi negocieze un necesar de beutura. De multe ori negocierea nu iese dupa cum vrea MC-ul, iar el descopera (empiric cum ziceam mai sus) ca limita lui este mai incapatoare decat largimea de mana a patronului. Caz in care se lasa cu betii crunte pentru ca MC-ul va bea ce isi aduce de acasa sau ce primeste de la altii. Si, daca tot am ajuns la altii, ei sunt, in al treilea rand, cauza pentru care s-ar putea ca MC-ul sa ajunga mult mai beat decat ar fi bine. Asta, pentru ca, daca e party-ul ok, fiecare vrea sa bea cu tine. Ca doar tu, ca MC, esti responsabil pentru antren si voie-buna. Asa ca vei primi shot-uri, pahare de orice sec, pahare de long drink-uri dubioase sau betivi balosi care te indeamna, altruisti, sa sugi din paiul lor sau sa-ti moi buzele in zama lor din pahar. Eu dau noroc cu toata lumea, dar nu accept niciodata sa beau din altceva decat din paharul meu, in care am o bautura dozata de mine.

Cand sa bei este o alta optiune ce merita luata in considerare. Stiu ca de multe ori MC-ul ajunge in club mai repede decat majoritatea oamenilor. Ceea ce inseamna ca, logic, daca se apuca de baut de cum a venit in club, va sfarsi imbatandu-se mai repede decat clientii. Nu e recomandabil. Limita e tot a voastra de descoperit. Adica ora la care incepi sa bei ar trebui sa fie ora care sa-ti asigure o stare ok pana la sfarsitul serii.

Cum sa bei? Pai… oricum iti pica bine, dar in asa fel incat sa nu te faci tandari. Nu recomand shot-urile, bautul voleu (adica tot paharul dintr-o gura).

Secretele mele: beau multa apa in timpul serii, beau mereu acelasi lucru, nu las (aproape) pe nimeni sa-mi prepare paharul de bautura.

Exista, bineinteles, si posibilitatea ca descoperirile pe care le-am facut eu in meseria pe care o practic, cea de MC, sa nu fie valabile. Sa fie greseli, care insumate, sa ma fi purtat pe mine pe o cale gresita pana aici. Caz in care treceti articolele din aceasta seri la categoria “asa nu” si gata!

Ce e un MC? E foarte greu de spus. El poate si trebuie sa fie foarte multe lucruri. Dar mai presus de orice el este un entertainer. Adica misiunea lui de capatai este sa faca oamenii adunati in acelasi loc sa se simta bine. Cum reuseste el asta, e treaba lui. In articolul asta nu ma voi referi decat la MC-ii de club, pentru ca altfel ar fi mult prea lung. Promit sa revin cu articole pe tema asta. Multe.

Lumea care vine in club, vine pregatita sa danseze si sa se distreze. Din acest motiv, misiunea unui MC intr-o astfel de situatie este una pe jumatate indeplinita. Cu toate astea, tocmai pentru ca se bazeaza pe aceasta idee, foarte multi MC rateaza seri din prea multa siguranta de sine. Pasul de la un “enervant care tipa in microfon” la acela de “suflet al petrecerii” nu il face glasul, nici talentul tau de a canta peste piese sau felul in care te-ai imbracat. Desigur, fiecare dintre elementele astea are propria sa doza de importanta. Ele sunt conditii necesare, dar nu suficiente pentru a fi un bun MC. Ceea ce conteaza cel mai mult, in opinia mea, este ATITUDINEA.

Daca tu, ca MC, ca entertainer, nu te distrezi, atunci cu siguranta ca nu vei putea sa distrezi pe nimeni. Nici pe cel mai party-mooded om care a platit intrarea si bautura in clubul lui preferat. Daca omul de la microfon sta sprijint de pupitru, se plimba plictisit prin club, sta jos pe scaun sau tolanit pe o canapea si spune aceleasi fraze obosite, daca atunci cand vorbeste la microfon glasul lui spune una (yeah! hai sa ne distram! cine are gura sa fluiereee!), iar corpul lui spune alta (asa n-am chef de voi, abia astept sa agat o fata si sa-i demonstrez io ce barbat sunt!), atunci pariul e pierdut din start.

Asa ca, daca vrei sa fii MC, primele si cele mai importante intrebari pe care trebuie sa ti le pui sunt: pot oare sa incep sa ma simt bine intr-un club oricand? sa dansez ore intregi si sa ma distrez seara de seara? Am oare capacitatea fizica sa uit de oboseala si sa cheltui mai multa energie decat cel mai inrait clubber din fata mea?

Concluzie: daca MC-ul nu este in stare sa se distreze pe sine, cu siguranta ca nu va si in stare sa distreze pe nimeni.

Hainele imi miros a tutun si a transpiratie, printre care mai razbate inca, timid, cate un iz de parfum care probabil ca rezista acolo tinandu-se cu ambele maini de nasu-i frantuzesc. Hainele ma apasa, ma zgarie, ma incurca. Uneori imi par din tabla. Adera la pielea mea prin mii de fire subtiri, relatie stabila intre tesut si tesatura, create in ore lungi, negre, fierbinti. In picioare port o pereche de Conversi de plumb, cu talpa de jaratic. Gleznele mele obosite de opintesc la fiecare pas. Tot din plumb imi sunt si palmele pe care le-am rulat intr-o pereche de pumni si mi le-am infundat in buzunare ca sa mai crut, putin, cazna muschilor obositi ai bratelor care acum atarna, recunoscatori si inutili.

Manifest o tendinta compulsiva de a identifica orice loc unde as putea sa stau. Daca stau in picioare, vreau sa sed, daca ma asez vreau sa ma intind. Ma scurg incet, micronic, spre podea. Genunchii scartaie la fiecare pas. Oamenii din jurul meu imi sunt dusmani de moarte. Cu rasetele lor, cu voiosia lor diurna. Oricine imi adreseaza un cuvant ma face sa trec prin tortura raspunsului. N-am rabdare sa nimic. Sa stau la coada, sa astept liftul, sa deschid usi, sa mananc, sa beau apa, sa vorbesc, sa inteleg. Inima si stomacul pulseaza, fiecare in propriul ritm, ca doua piese prost mixate la nesfarsit de acelasi DJ sadic. Voce nu mai am. E doar o perie ruginita de sarma care imi zgarie gatul de fiecare data cand incerc sa o folosesc.

Patul ma primeste indiferent precum o femeie usoara. Dar eu il iubesc. Sincer, neconditionat, netarmurit. Traiti voi acum. Pentru mine s-a incheiat inca o noapte de club. A cata oare?

Am mers la niste oameni acasa, am filmat. Desi nu exista miza cu adevarat, iar obiectele pe care aveau sa le castige sau piarda erau asa “doar de joaca”, am vazut in ochii lor bucurie atunci cand stiau raspunsul la intrebare, frustrare atunci cand nu-l stiau. Este un format in care se imbina doua concepte diferite, iar hibrizii sunt deseori un pic periculosi in televiziune,  unde publicul trebuie sa stie exact si sa inteleaga repede la ce se uita, altfel existand riscul sa schimbe canalul.

Acum suntem la jumatatea filmarilor primului sezon. Din punct de vedere audienta, emisiunea nu este ametitor de plina de succes, dar nici in picaj liber. Incet-incet isi formeaza un public al ei. Dar nu despre audienta e vorba in ceea ce ma priveste. Ci despre faptul ca, pentru mine, asta este de departe cea mai mare provocare pe care am intalnit-o pana acum in televiziune. E un proiect care implica foarte multa interactivitate cu tot felul de oameni intalniti la ei acasa sau pe strada. Un episod de 40 si cateva minute se filmeaza in nici mai mult nici mai putin decat 6 ore. Timp in care intri in doua case si opresti pe strada doi oameni.

Emisiunea are un format, dar niciodata nu ai de unde sa stii cum sunt oamenii in a caror casa intri, ce dispozitie au, in ce directie o va apuca discutia cu ei, daca ii voi lasa fericiti sau intristati. Apare deseori emotia din primul moment. Alteori te izbesti de priviri pe care viata le-a tocit pana la indiferenta. Unii rad, altii aleg momentul asta ca se mai impunga putin intre ei. Unii-s mandri sa-ti arate casa in care locuiesc, altii nu stiu cum sa ascunda mai multe.

E adevarat… ca peste tot, si la noi a intervenit rutina. Echipa s-a obisnuit sa intre la oameni necunoscuti in casa si sa se apuce sa intinda cabluri, sa instaleze camere, sa mute “doar putin” mobila din loc. Dar fiecare filmare este atat de… altfel… incat e imposibil sa te plictisesti. Singura curiozitate pe care nu am cum sa mi-o satisfac vreodata este sa aflu ce vorbesc oamenii aia intre ei dupa ce plecam noi…

Maine dimineata devreme plecam spre Ploiesti, unde filmam toata ziua un episod din “Cine stie castiga”. Am emotii mari, nu neaparat legate de filmarea din Ploiesti, cat mai ales de premiera emisiunii, care va fi lunea asta, de la ora 19:30. S-a inscris destul de multa lume din oras, sper sa gasim pe cineva acasa. Totodata sunt curios cam pe unde vom face segmentele filmate pe strada. Care esti, ma, din Ploiesti pe-aci? Ajuta-ne cu niste locuri cu lume multa.

Seara, dupa ce incheiem filmarea, ne imbarcam si pornim spre Targoviste. Noaptea ma asteapta cu o editie speciala a Partydului Kiss FM. Una cu Looooove, ca doar e cea care incepe imediat ce se declara Valentine’s Day. Editia asta mai e speciala si pentru ca este cea in care imi sarbatoresc ziua de nastere. Nu-i ea nici pe 13, nici pe 14, dar e pe-aproape. Si daca tot am ocazia sa-l am pe amicul Olix prin preajma, plus echipa de filmare de la “Cine stie castiga”, avem sedinta plenara aniversara.

Duminica dimineata, desi ne va fi ingrozitor de greu, ne vom trezi destul de devreme, ca sa ne apucam de treaba. Avem de filmat un episod de emisiune in Targoviste. Asadar, si aici, avem nevoie de sugestii. Desi aici ma gandesc ca n-avem cum sa dam gres daca incercam in zona pietonala de pe langa statuia batranului Mircea. Dar, daca mai aveti si alte sugestii, va rog poftiti.

Duminica seara pornim inapoi spre casa, ca doar ne asteapta o noua saptamana. Iar lunea lumea are tampitul obicei sa te ia de fresh. Nu stiu de unde le vin lor niste idei de-astea… Eu insa presimt ca lunea asta telefoanele mele vor sta pe silent, iar eu ma voi gandi, in timp ce ma intorc lenes pe partea cealalta, la toti oamenii care pornesc spre serviciu dimineata. Macar atata consolare sa am si eu. Ca de dupa-amiaza reincepe morisca: meteo – French Kiss.

De data asta Partydul Kiss FM isi cheama membrii la sedinta plenara in Club Liquid. Stiu clubul de ceva vreme deja, pentru ca am mai fost aici cu Sistem in turneu. Si tot aici am aterizat la after-party dupa ce am fost MC la un aniversarea mall-ului. De data asta, impreuna cu dl. Presedinte Olix, avem de gand sa votam legea distractiei, secondati indeaproape de bunii nostri prieteni Mario Bischin si Bek00letz. De la ora 00:00 live pe Kiss FM. Pe sibieni ii asteptam cu drag in club.

E, hai, cat de rau poate sa fie? Inca optimist, deschid televizorul pe Realitatea. Imagini apocaliptice, autostrada soarelui inchisa… e de rau. Asa ca… mi-am impachetat rapid bagajele, si-am pornit. N-a fost un drum greu propriu-zis, insa a fost extrem de obositor. S-a mers cu cel mult 60 la ora, pe drumuri pe care, de cele mai multe ori, asfaltul nu se mai vedea deloc. N-am vazut, in cei 250 de km parcursi, niciun plug la treaba. Mai erau cate unele pe marginea drumului, insa, repet, niciunul care sa se tina de treaba. Asadar Bucuresti – Constanta: 6 ore fara un sfert.

Am ajuns exact la timp ca sa ma intalnesc repede cu clientul, care era de fapt o clienta, Ileana. Nu era greu ce aveam de facut, insa urma sa dureze. Dus, schimbat de haine si la treaba. Au cantat Stefan Banica, Holograf si Jukebox. A fost o petrecere a unui distribuitor de gaz din Constanta, Congaz, care a sarbatorit 10 ani de existenta. Lume multa, insa nu chiar atat de multa pe cat asteptau organizatorii. Din cauza viscolului, evident. La inceput putin rece, atmosfera s-a destins treptat, astfel incat pana la urma am avut o super-petrecere. Ca MC, party-urile de firma mi se par mult mai usoare. Pentru ca, spre deosebire de cluburi, aici exista pauze, in care pe scena se canta sau se danseaza sau se intampla cine stie ce alte artisticarii.

Evenimentul s-a terminat undeva, dupa ora 3. Repede la somn. Dupa cateva ore m-am trezit buimac, dar grabit, asa cum imi sta cel mai bine… Masina mea era un soi de turture imens in care gheata de pe drumul de ieri facea corp comun cu zapada picata peste noapte. Partea buna era ca afara era soare, chiar daca, atunci cand am pornit motorul termometrul imi arata -8 grade. Am cioplit in gheata pana mi-am gasit masina intreaga dedesubt si am pornit la drum. Aveam de condus 520 de km: Constanta – Sibiu.

In Bucuresti am petrecut o ora calma pana pe Iuliu Maniu, unde s-a imputit treaba. In goana lor disperata sa gaseasca noi si interesante metode de a-si umple burtile de Craciun, rumanii se inghesuiau catre hipermarketurile care ii asteptau ranjind capitalist la intrarea pe autostrada. Inca o ora de la Lujerului la autostrada. Dupa care lucrurile s-au intamplat acceptabil. Drumuri deszapezite si nu foarte aglomerate. Ultima parte din Valea Oltului a fost putin mai dificila, cu oboseala, viscol si vizibilitate foarte mica, dar in cele din urma am ajuns la Hotelul Ana din Sibiu, unde Olix si Jonnessey ajunsesera deja, de la Cluj, impreuna cu prietenii nostri de la cefacemdiseara.ro .

Am ajuns la hotel cu muschii gambelor tremurand de incordare (condusul de cu o zi inainte, statul in picioare la primul eveniment, condusul de a doua zi). M-am intins o ora, din care am reusit sa dorm cam 12 minute, intre doua telefoane. Dupa care m-am ridicat din pat ametit si buimac si am pornit spre Zebrano, pentru probe. De la hotel ne-a luat Mario Bischin, cel care care se ocupase de evenimentul de aici. Clubul e foarte mic, dar are sunet ok si rezidenti simpatici, doua calitati deloc de lepadat. Olix si-a cuplat masinariile dracesti, a rotit de butoane si minunea s-a intamplat foarte repede. Eram conectati. Ceea ce ne-a permis sa ne conectam foarte repede gurile la niste furculite cu papa bun la o crama romaneasca din centrul Sibiului. M-am bucurat sa ma vad cu Raluca, fosta concurenta Megastar, acum Raluka, solista lui DJ Sava, care avea cantare in Club Liquid. Ma conversasem pe twitter si cu Konstantin de la Crush si Stereosonic, si el in Sibiu. Se anunta deja o seara plina si incepuseram sa ne invitam unii pe altii in diverse locuri dupa ce se va fi terminat evenimentul.

Ultima editie de Partydul On Tour 2009 a fost… DEMENTIALA! A inceput, intr-adevar, mai greu. La 00:00, cand am intrat in direct, clubul era plin doar pe sfert. Insa pana la 1 jumate nu mai aveai loc sa arunci un ac. S-a dansat, s-a cantat, s-a tipat. Asadar iuresul tipic al Partydului. Doar ca la ora 4, cand eram gata sa iesim din direct, Olix a avut o revelatie: cum sa iesim acum, cu clubul plin de partyd-people, cu trupa Crush care de-abia ajunsese, cu un Mario Bischin care s-a dovedit un MC foate tare si un adevarat partyd-animal?… Pai nu puteam! Asadar am prelungit plenara cu inca o jumatate de ora.

Am ajuns la hotel pe la 5 si ceva, rupt de oboseala. M-am dezbracat in timp ce adormeam si m-am prabusit. Acum, trezit de foame, tastez nevrotic, cu un ochi pe ceas, asteptand sa se trezeasca gasca, pentru a putea, dupa ce voi manca porceste de mult si sper ca si bun. Apoi vom porni la drum: ultimii 270 de km din runda de forta a acestui weekend, in care voi fi depasit binisor 1000.

Nu pot decat sa-mi iau in brate masina, sa o pup cu drag si sa-i multumesc ca e geniala si ca ma suporta. Si ii promit ca imediat ce incepe Winter Kiss, o culcusesc la Predeal in zapada si 10 zile o las sa doarma fara sa o deranjez deloc.

Editia 109 a Partydului din Club Zebrano va fi la download pe blogul Partydului.

Poze, ca de obicei in Ardeal si Banat, la prietenii nostri de la cefacemdiseara, insa… mai pe seara. )

Inainte de orice tre’ sa va spun ca amicul Olix este cel mai tare copilot pe care si-l poate dori cineva. Nu doarme, intretine o conversatie lejera, rade politicos la glumele soferului. Am descoperit asta inca de asta-vara, cand ne-am intors impreuna la ceas tarziu de noapte de la mare. Insa weekendul care tocmai s-a incheiat mi-a confirmat din plin.

Si-am ajuns la Iasi… Ne-am dus direct in club, ca sa facem probele. Nu stiu cati dintre voi au trecut prin experienta intrarii intr-un club inchis, la ceas de zi. E intunecos. Aerul e inchis, plin de mirosurile petrecerii de cu o seara in urma. Totul pare ciudat, parasit, trist. De obicei. Club Skye insa e unul dintre putinele cluburi care arata bine si inchis. E cald si primitor. Probele au mers repede si bine, astfel incat la mai putin de 30 de minute dupa ce Olix cel zambitor a decretat ca “merge treaba”, eram deja la hotel. Aci n-am fost noi tocmai incantati, ca era cam departe si cam cu nunta jos… dar n-ai ce-i face. Important e ca era curat si ca personalul s-a dovedit a fi foarte amabil.

Papa, nani, dupa care ne-am intalnit cu niste prieteni de-ai lui Olix la Time out, o cafenea foarte misto si destul de “fitoasa”. Foarte simpatici prietenii, usoara conversatia, cafeaua buna. La 22:30 eram in club. Evident, inca gol. Inca un set de probe, care au iesit si astea bine, dupa care ne-am asezat la un pahar de vorba cu colegii de la Kiss FM Iasi, DJ Line si MC Robinho. Bine, cu Robinho am vorbit mai putin. Sau el mai putin cu noi… Ca nu ne prea intelegeam. Rezidentii au inceput warm-up pe la 23:00, iar la 00:00 a inceput isteria.

Intrebati orice artist din Romania, orice MC, orice trupa, orice DJ… raspunsul va fi acelasi. Iasiul are cel mai misto public din tara asta. Iar Partydul a reusit, sambata asta, sa scoata ce-i mai bun din cel mai bun public. 1000 de suflete au aderat cu abnegatie la petrecerea noastra, care a durat din nou pana la ora 4:00 A.M. A fost o atmosfera cum n-am mai vazut de foarte multa vreme. La un moment dat ma intrebam daca mai suntem sau nu in Romania, pentru ca lumea se distra exact ca afara: fara fitze, fara inhibitii, fara limite. Sa nu uit! DJ Line e taticu’ lor la scratch-uri. Din cate am inteles, vom avea un nou eveniment impreuna, in decembrie, la Bacau. De-abia astept. Tipul e chiar foarte tare.

Am dansat, am sarit, am urlat, am cantat cu totii impreuna. Iar dimineata, cu ultimele puteri, Olix si cu mine am conchis ca, cel putin pentru moment, Partydul On Tour este fan Club Skye din Iasi.

Iaca intreaga nebunie, exact asa cum a fost ea! Pentru download, aici. Tracklist aici (inclusiv warm-up set).

Partydul KissFM ed98 part2 – ON TOUR Club Skye Iasi
Asculta mai multe audio Muzica

Weekendul viitor avem mansa dubla la Club Joujou din Filiasi, care este al unui vechi prieten de-al nostru. Vineri Olix si cu mine facem party de incalzire, iar ostilitatile live pe Kiss FM vor fi tinute de Ovidiu Who’s Your Daddy sambata, impreuna cu Olix. Asta pentru ca eu am un eveniment privat contractat de foarte mult timp in Bucuresti.

Ce s-a mai intamplat intre timp…

Mara e o fiinta minunata de aproape 5 kg si 60 de cm fara vreo cativa. E vesela, curioasa, ochioasa, fermecatoare, hotarata, vorbareata, desteapta si as putea continua epitetele astea la nesfarsit. Desi stau foarte putin timp pe acasa, orele pe care le petrec cu fi-mea nu se compara cu nimic. Trec in zbor de parca ar fi secunde. Uit de oboseala si de tot. Promit sa revin cu un set de poze cat de curand. Pana atunci le aveti pe cele de pe blogu’ lu’ ma-sa! Care este o adevarata mama-eroina.

Viata mea in momentul de fata este o naveta intre mare si Bucuresti. Am incheiat un tur de forta de 2 saptamani, in care zilnic am facut emisie pe plaja din Neptun de la ora 10:00 pana la ora 19:00. Apoi, dupa un dus, papa frugal si o juma de ora de somn agitat, MC la Alcatraz. Aici am avut ocazia sa cunosc o multime de oameni foarte misto si sa lucrez cu Emil Lassaria, DJ Sava & Raluk, DJ Rynno, Chris Mayer. Plus un concert Parazitii care a iesit bestial! Sa nu-l uitam nici pe marele (la propriu) DJ Dasser, rezidentul din Alcatraz, al carui nume a cunoscut o migratie semantica prin derivare intru DJ Grasser si, mai apoi, de cand s-a mutat la subsol, DJ Igrasser…

In fiecare sambata apuc drumul Costinestiului si, din Ring, transmit, de obicei impreuna cu Olix, Partydul Kiss FM. Si cu echipa de aici ma inteleg bine: Geo Da Silva, DJ Jungle, DJ Big Ice, DJ Z, DJ Bazook… Da’ parca e totusi cam mare pentru 2009 discoteca asta. Am mai vorbit despre asta si intr-un post anterior. E drept ca atunci ma cam luasem de echipa de entertaineri, insa aia s-a schimbat intre timp.

Atunci cand ajung in Bucuresti, meteo, pentru ca saraca Lili, colega mea, a bagat ca berila in timp ce eu eram la mare. Plus animatie pe Kiss FM national, acum ca foarte multi DJ sunt in vacanta sau la mare. Vara asta este pentru prima data cand am facut animatie pura (eu pana acum, pe radio, mai facand un matinal de vacanta – “Desteapta-te, romane! Acum ori niciodata!” – si French Kiss). Imi place foarte mult. Mi s-ar parea foarte tare sa ajung sa fac si asta. Desi n-as renunta la FK pentru nimic in lume… Complicata treaba. Si mare dreptate a avut cine mi-a zis, acum vreun an si ceva: ai grija! Radioul e boala grea! Odata ce te-ai imbolnavit… nu prea mai ai scapare.

Vara asta, carevasazica, este chiar plina si extrem de frumoasa! Despre toamna, singurul lucru pe care il stiu cu siguranta este ca din septembrie reincepem French Kiss. Si ca voi continua la meteo. Despre “Vedete-n figuri” inca nu se stie nimic, ceea ce nu prea e de bine, dar sa vedem. Alte planuri in momentul de fata n-am. Dar imediat ce aflu, promit sa va zic.

B’estfest pentru mine a insemnat o nebunie. Nu ca n-as mai fi trait in ritm alert la viata mea, insa zilele astea au fost un super “shprint”. Am facut live-uri pe Kiss FM, pe Prima TV, pe Kiss TV. Noroc ca nu mai avem si alte posturi de tv in grup, ca imi gaseau ei ceva de bodoganit si pe-acolo. N-o sa ma ascund sub naftalina falsei modestii: a crescut inima in mine ca am avut atata treaba legata, in sfarsit, de muzica. Ca io cu asta am inceput in televiziune, pe vremea cand aveam parul lung (apoi rosu), eram un copil cam arogant si prezentam fara sa stiu nasterea showbizului mioritic. Mie asta-mi place. Da’ parca te intreaba cineva vreodata? Nu te-ntreaba. Si uite-asa faci meteo.

Valeu, ca ma iau frustrarile taman acuma, cand mi-e mai bine. Sa revenim. Pe langa faptul ca am muncit pe branci, am avut marea bucurie sa lucrez cu oameni foarte multi. E foarte tare sa vezi cum, in conditii de stres, de live, de ore multe de munca si de somn mai deloc, oamenii se transforma si se impart clar in doua categorii: aia care devin isterici, neprofesionisti, je m’en fiche de tout, mi-e somn si n-am chef, la dracu’ cu voi toti; si aia care, cu ochi infundati in orbite, cu vocea demult apusa intru raguseala, spectral de palizi, continua sa lupte pe baricade pana cand e nevoie. Nu cred sa existe, pentru vreo organizatie de orice fel, un teambuilding mai eficace decat hei-rup-ul sau situatiile de criza. Astea te-nvata multe despre multi.

In primu’ rand respect pentru colega Oana Radu, care a facut trecerea de la radio la tv (live) atat de repede si de bine, ca eu cred ca nici ea nu si-a dat seama in ce s-a bagat. Bravos, mai fato! Tare bine m-am simtit sa lucrez cu tine, din nou!

Referitor la insusi Maria Sa festivalul, iaca in sfarsit si niste concluzii bazate pe trairi rumegate si filtrate catre coerenta. In primul rand mi s-a parut inca un eveniment foarte bine organizat. Evident ca vanatorii gaurilor din cascaval au gasit material de tocat marunt, insa asa cum zicea si Becul intr-un comm, s-a intrat repede, nu s-a stat la coada la wc si la bere, s-a iesit ordonat, s-a auzit bine. Hai c-a fost ok. Hartisti:

Moby – wow de 1000 de ori. Si nu neaparat pentru virtuozitatea lui ca instrumentist, ca n-a aratat mare lucru. Ci pentru muzicienii pe care i-a adus impreuna pe scena. Trupa de pe spate era parca de pe alta planeta, ca sa nu mai vorbim de solista care parea din alta galaxie. Stiam piesele, ca toata lumea de altfel. Clar, Moby e genialoid in acceptiunea europeana a termenului, ca americanii nu dau doi bani pe el. Insa cantarea pe care am vazut-o a fost lectie de muzica. Muzicienii lui sunt in stare sa cante orice stil perfect. Asta nu-i un lucru usor deloc.

Santana – eram cu inima stransa, dat fiind faptul ca Santana aparea pe scena dupa un eveniment foarte trist petrecut in viata lui. Ma asteptam la o cantare dreapta si corecta… si atat! Ca doar de unde sa mai aiba si chef. Asa a si inceput. Piesele curgeau cumintele si perfecte unele dupa altele. Pana la un moment dat, cand, timid, tinand ochii mai mult inchisi, mosul a inceput sa vorbeasca. A zis buna seara, de dragoste, de armonie, de pace, l-a facut muci pe Bush, ne-a laudat pe noi, toate intr-un singur speech. Romanii, care de-abia asteptau sa-l vada facand si altceva in afara de chitara, s-au isterizat adecvat. Si uite-asa Carlos a facut clic-clac si din indifierent s-a transformat intr-un artist cu mare chef de cantare. A cantat, a dansat, a antrenat publicul. In cele din urma, cei de la Emagic s-au vazut nevoiti sa-l ia aproape cu forta de pe scena, ca doar de-abia o patisera cu nu stiu ce deputata extrem de dotata la tartacuta, care amendase festivalul pentru ca depasise timpul alocat cu 11 minute.

Manowar – bai nene, hai sa ne-ntelegem. Daca Manowar ar avea o instalatie care sa poata sa adune la un loc toti watii din lume si sa-i asmuta in urechile noastre, ei tot ar vrea sa dea putin mai tare. Ca asa sunt ei: blow your speakers with rock n’ roll. Si asta nu e ceva de rau. Doar ca, odata cu “ze speakers” mai blow si cate altceva de prin zona, gen: generator, instalatie de sunet. Mie unuia nu mi s-a parut ca asta ar fi prima oara cand li se intampla sa pice sunetul cat sunt ei pe scena. Eric Adams nu mai suna el chiar cum suna in junete, dar inca o mai duce. Trupa a aratat insa ca stie sa faca show. Faza cu chitara si cu bulgaroaicele de pe scena (chiar daca poate ca a fost putin cam lunga) a fost atat de tipica Manowar si a imbinat atat de bine regia cu anarhia momentului, incat chiar ca a isterizat publicul. Si nu vorbesc aici despre marea de pletosi in tricouri negre, ci despre colegi de-ai mei care numai metalisti nu erau, dar care au dat cu clopul de pamant la show-ul Manowar.

Oameni cu care m-am bucurat sa lucrez/sa-i cunosc: Oana Radu, Serban Huidu, Alice, Dan Marcu, Unguru’ Bulan, Ovidiu “Who’s Your Daddy”, Raluca, Mihaela, Corina, Andreea Andrei, Pustiu, Baneasa, Dan Badea, Mircea Dumitrescu, Mihai Popoiag; Alex Revenco, Berti Barbera, Grimus, The MOOoD, Trooper, Mihai (Bere Gratis), Liana Stanciu, Deep Central, Laura Coroianu, Dragos Chiscoci, Orbital, Looptroop Rockers… si probabil ca multi, multi altii de care am uitat.

Eu mai vreau B’estfest. Cat mai repede. Si sa fie si mai lung. Ca eu m-am distrat la maxim. Deci da! MAI VREAU!