Fiecare piesă muzicală ar trebui să aibă un cod ISRC. Ăsta este un soi de cenepeu’ al cântecelor, unul care ajută la statisticile de vânzare fizică, la întocmirea contractelor de licențiere și la multe alte chichițe ale industriei muzicale. Ei bine, în 2012 (adică acum șase ani), s-au eliberat peste un milion de coduri de-astea. Asta-i singura informație pe care am reușit să o găsesc atunci când am am întrebat Google “câtă muzică se lansează în fiecare an?”.

Un milion de piese cu o durată medie de 3 minute jumate înseamnă 58.333,33 ore de muzică. Adică 2430,5 zile. Adică aproape 7 ani. Și astea-s doar piesele care au cod ISRC. Pe cifrele din 2012. Ce încerc să spun este că pe lumea asta se lansează înfricoșător de multă muzică în fiecare secundă. Mai multă decât poate cineva asculta vreodată. Unchiul meu Nelu, un veterinar ardelean pe care l-am iubit imens, îi spunea cu drag soției lui, Ligia, o regățeancă ageră și iute: “Tu, Ligie. Tu ai multă minte, da’ nu toată-i bună.” Cam așa e treaba și cu muzica asta. E multă. Da’ nu toată-i bună. De fapt, cea mai mare parte din ea este îngrozitor de proastă.

Și atunci artistul zilelor noastre se confruntă cu încă o problemă, peste toate celelalte pe care le are de doborât pentru a face și el de-o pâine și-o bere din muzica proprie: cum să facă el astfel încât muzica pe care o face (și care e genială) să iasă cumva în evidență față de toate mizeriile care poluează inutil atmosfera? Asta e o întrebare de toate punctele din lume.

N-am să mint. N-am să pretind că am răspunsul absolut la această întrebare. Dar am câteva ponturi care sper să vă fie de folos. Ponturile astea vin din cărțile despre industria muzicala pe care le-am citit până acum, din cursurile pe care le-am făcut și din conferințele la care am luat parte și pe care le-am mai și moderat din când în când.

1. Asigură-te că muzica e genială (măcar din punctul tău de vedere)

Înainte să începi să încerci să-ți vinzi marfa spre oricine din industria asta (manageri, impresari, promoteri, oameni de radio), asigură-te că ea se află în cea mai mișto stare pe care ești tu în stare (sic!) să i-o dai acum. Bibilește piesa aia până când ești sigur că mai mult nu se poate, că ăsta-i “ză best of ză moment” pentru tine.

2. Identifică-ți potențialii ascultători din industrie

Dacă tu ești un DJ de deephouse și ai făcut rost de numărul lui Cristi Hrubaru de la Rock FM s-ar putea să nu fie cea mai bună idee să-i trimiți lui piesa. Pentru că omul, oricât de mare i-ar fi sufletul (și chiar îi e!), n-are cum să te ajute și să-ți facă piesa să scoată capul în lume. La fel de valabiă e faza asta și pentru un artist de death metal care are numărul de telefon al lui Cristi Ochiu (care e șefu’ lor la management de trupe de rap).

Ce-ai de pierdut dacă faci asta? Mai multe chestii. Dar cele mai importante sunt două lucruri extrem de prețioase, amândouă ale tale: timp și răbdare. Minutele pe care le petreci scriindu-i degeaba unui om din industrie care n-are nicio treabă cu muzica pe care o faci tu le-ai putea cheltui mai cu folos căutând să stabilești relații cu oameni care să fie “mai pe felia ta”. Evident că te ‘nervezi în momentul în care omul în care tu ți-ai pus toate speranțele, că doar e de acolo, de la radio, nu îți răspunde, te evită, te amână. El face asta pentru că, efectiv, nu te poate ajuta.

3. Stabilește o relație normală înainte de orice

E important să îți amintești mereu că omul căruia îi scrii sau pe care îl suni are și el  o viață. Și că, dacă tu te-ai zbătut să faci rost de contactul lui, apăi asta înseamnă că probabil s-au mai zbătut câțiva. Deci nu ești tu singurul care vine să-și propună muzica spre ascultare. Ceea ce înseamnă că există o șansă destul de mare ca omul pe care îl cauți să fie ușor “alergic” la necunoscuți care, fără nicun preludiu, îl vâră cu urechile în capodoperele proprii.

Învață niște lucruri despre omul pe care îl cauți. Vezi ce postează, comentează-i, găsește valori comune cu el și vorbiți despre ele mai întâi. Abia astfel vei reuși să îl faci să fie atent la tine și vei înceta să fii una din multele mâini anonime care încearcă să “plaseze” niște muzică. Iertată fie-mi analogia, dar e diferența dintre viol și amor cu un preludiu fierbinte.

Abia apoi poți trece la punctul patru:

4. Spune-i omului de ce e bine pentru el să asculte muzica ta

Tu și cu mine știm că tu faci cea mai tare și mai șmecheră și mai genială (sic!) muzică din lume. Dar omul căruia îi scrii nu e obligat nici măcar să bănuiască faptul că tu ești mai tare decât Lennon și Mc Cartney împreună. Ba, la câtă muzică proastă am stabilit împreună mai devreme că există pe lumea asta, are toate motivele din lume să creadă fix contrariul.

  • Folosește vorbe puține și meșteșugite care să-i arate că muzica ta este potrivită cu: muzica radioului la care lucrează, artiștilor de care se ocupă cu succes, evenimentelor pe care le organizează.
  • Folosește argumente care se bazează pe fapte (e în genul artistului X, a fost selectată pentru Y).
  • Prezintă-te în termeni elocvenți pe subiectul muzicii pe care o ai de oferit: am participat la Talent Show-ul Z, am participat la festivalul H, despre mine s-a scris pe blogul J, revista B etc.

Știu că e cam moartea pasiunii artistice articolul ăsta al meu. Că oricine se apucă de făcut muzică visează să fie atât de bun, încât lumea să cadă pe spate de la prima piesă pe care o scoate la lumină. Dar șansele să se întâmple asta, la cât zgomot e în prezentul ăsta al nostru îmbâcsit, nu prea există. Și dacă tu nu înveți să-ți vinzi marfa, apăi să știi că unii o să o facă. Și poate muzica mai proastă decât a ta va avea succes, doar pentru că omul din spatele ei a știut să pună problema corect. În plus, să ai asemenea așteptări, de dat lumea cu roatilii în sus doar pentru că ai trimis tu o piesă pe Whatsapp te predispune la frustrare și depresie de nivel 9999.

Încă o chestie: citește, ascultă, învață mereu. Nu doar să faci muzică bună, ci și cum să o promovezi. Dacă nu faci tu asta, nu o va face nimeni pentru tine.

 

Goto Top