Dacă sunteți înfometați după fiecare detaliu al vieții lui Dylan, vă informez cu regret că nu cartea scrisă de domnul Lee Marshall e cea pe care o căutați. M-am gândit să vă spun asta, că poate v-ați fript deja cu autobiografia omului. Da, deci nu! “Bob Dylan, the Neverending Star” e ea biografie, da’ așezată binișor într-o unică perspectivă. Aia din care se vede cel mai bine meșteșugul desăvârșit cu care domnul Dylan se reinventează fix când e lumea mai ocupată să îl declare pus la naftalina gloriilor apuse ale muzicii. Nu mă credeți? Hai să ne aduce aminte de Nobelul 2016, zic.

Lee Marshall pornește de la ideea că Dylan este unul din primii artiști care a ales să-și făurească un personaj, să-și croiască o haină pe care s-o îmbrace oricând iese din casă. Bob Dylan nu există în lumea asta reală. El este un rol pe care îl joacă, de câteva zeci bune de ani, un tip timid și uluitor de inteligent. Cam asta e ideea cărții, una cu care eu unul eram de acord înainte să încep să citesc “Bob Dylan, the Neverending Star”.

Cu toate astea, nu m-am plictisit. Sunt într-însa niște divagații teoretico-filosofice pe care nenea Marshall le face admirabil de grațios pe tema “stardom”. În plus, atunci când începe să vorbească despre “The Neverending Tour”, pune atâta pasiune în a descrie felul în care Bob Dylan reușește să creeze un show nou aproape de fiecare dată de mult timp, încât oricine are cea mai mică intenție de a scrie vreodată o cronică de concert ar trebui să citească această cărțulie – e un soi de abecedar.

Puteți găsi “Bob Dylan – the Neverending Star” în engleză, pe Kindle, aici. În românește, evident, nu s-a editat niciodată.

Goto Top