on tour cu oldies si insomnii…

Vineri seara am avut o noua locatie in turneul Pfizer cu Sistem. Insomnia Club din Pitesti. Drumul spre eveniment a fost foarte tare, cu Zoli si Cici in masina. Am glumit, am povestit, am barfit. Evenimentul a iesit bine din punctul de vedere al concertului Sistem. In ceea ce ma priveste, nu pot spune acelasi lucru din pacate.

cici11.jpg

Ca si alte cateva cluburi din tara, si Insomnia din Pitesti are mare nevoie sa-si schimbe sistemul de sunet. In plus, a fost prima oara in viata mea cand am facut warm-up pentru Sistem pe New Kids On the Block, Beatles, Buona Sera Signorina etc. Da, in Insomnia era petrecere oldies (vai cum suna! petrecere oldies in Insomnia!!!!).

In rest, microfoane cu fir, Dj acceptabil, luminist la fel, lume ok, insa destul de bulversata de faptul ca intre rock n’ roll-uri si muzica disco vin niste nebuni cu butoaie si flexuri. Noroc ca, exact asa cum se intampla intotdeauna, Sistem a reusit sa faca un concert foarte bun.