Traiam cu impresia ca am mai citit o carte scrisa de baiatul asta. Cu toate astea, nu-i asa. Am inceput sa o citesc pentru ca ma intrigau primele pagini, care o aveau in centru pe Briony, un copil genialoid si hiper-emotiv, care vadea si niste usoare urme de ceva obsesii-compulsive. Mi-am zis atunci ca e rost de ceva.

Nu

Citeste mai departe... | 4 Comments

Stiu ca scriu din nou cu mare intarziere, despre un film care probabil ca nici nu mai este pe ecrane in momentul asta… dar scriu. Nu de alta, dar simt ca tradez blogul asta din ce in ce mai tare. Mai ales atunci cand data ultimei postari (in urma cu 20 de zile, in cazul de fata) ma priveste acuzator, iar eu raspund la comentarii lasate in urma cu trei saptamani. Nu stiu daca ma  mai citeste cineva. Ceea ce da nastere unui sentiment frumos: scriu pentru mine, pentru exercitiul de a scrie. Asta si pentru ca nu mi-am mai verificat traficul sau pozitia ocupata in blogosfera de foarte multe luni de

Citeste mai departe... | 10 Comments

Senzatia e un pic ciudata. In urma cu doar cateva minute eram imbracat, vorbeam la telefon in timp ce imi parcam masina si aveam in cap sutele de repere ce alcatuiesc fiecare zi a vietii mele: Mara, date libere, date ocupate, cluburi, radio, artisti, nu uita aia, tre’ sa faci ailalta, suna-l pe ala, nu-i raspunde aluilalt.

Oridecatori deschid usa la Pescariu mi se pare ca intru intr-un loc izolat fonic. E liniste. Muzica in surdina, nimeni nu tipa. Parca tocmai pentru a ma obisnui cu linistea apei. Incep, asemeni tuturor celorlalti din jurul meu, sa pasesc usor, atent sa nu fac zgomot. Jos, in

Citeste mai departe... | 7 Comments

Cartea asta a ajuns in posesia mea intr-un mod foarte fericit. Dar atunci cand am primit-o, mi-a fost inmanata ca un totem damnat. Nu-mi amintesc exact cuvintele, insa ele au sunat fatidic. Am auzit ceva de genul… “Ia-o! Eu oricum nu o mai deschid niciodata!”. Am primit-o de la cineva a carei competenta literara o admir si tocmai de-asta m-am apucat sa rationez: n-ar avea de ce sa-mi dea o carte proasta. Dar daca nu-i proasta… atunci de ce sa promiti ca nu o vei mai deschide niciodata?

Citeste mai departe... | 10 Comments

Englezii sunt altfel decat noi. Desi, vorba aia, doar o maneca ne desparte, la ei sunt tot felul de mici diferente care ii transforma pe ei in niste ciudati in ochii nostri, iar pe noi in alti ciudati, in ai lor. Ei circula pe cealalta parte, au doua robinete, unul de apa calda si altul de apa rece, mananca de dimineata ce mancam noi la pranz, considera pariul o virtute nu un viciu. Cu toate astea, englezii au reusit si reusesc in continuare sa dea tonul intr-o multime de domenii, incepand cu stiinta si terminand cu muzica. Exact cum fac ei trebusoara asta nu se stie, cert este ca axioma de

Citeste mai departe... | 12 Comments

Ca sa bei un pahar de apa in 1983:

Deschideai dulapul, scoteai un pahar, il umpleai cu apa de la robinet, il beai, clateai paharul, il puneai la loc in dulap.

Ca sa bei un pahar de apa in 2011:

Mergi la magazin, de unde iti cumperi un bax de apa plata ambalat intr-o folie de care sunt lipite doua bucatele de scotch intre care se afla o bucata din plastic mai rezistent. Unele folii sunt branduite, adica pe ele exista cerneala de mai multe culori. La casa primesti, in schimbul banilor, bonul fiscal (hartie si cerneala). Ajungi acasa, tai plasticul baxului si il arunci. Scoti

Citeste mai departe... | 9 Comments

Musicalurile iti plac sau nu. Punct. Daca nu-ti plac, atunci, oricat de bun ar fi, tot nu are cum sa-ti placa. Nu e ca la alte genuri de film, unde, chiar daca nu esti mare fan, poti, totusi aprecia o productie de calitate. Mie imi plac musicalurile. Punct. Mi se par niste pariuri foarte greu de castigat din multe puncte de vedere. Pe langa ca au toate ingredientele unui film, li se adauga dans, soundtrack si mai ales misiunea de a gasit cheia potrivita de a trece de la “proza” la “viers”.

Si pentru ca imi plac musicalurile am decis sa fac o concesie: nu-mi place nici

Citeste mai departe... | 3 Comments

Democratia, dupa cum i-o spune si numele, e de greceasca provenienta. Carevasazica grecii antici (care au fost mult mai smecheri ca astia de-acu’) au inventat o trebusoara, un printzip, conform caruia toti oamenii erau egali. Si toate hotararile Atenei lor multiubite erau luate de catre popor direct sau prin reprezentanti alesi. Buna teorie… nimic de zis. Gata cu autocratiile! Gata cu deciziile luate de un singur om! S-a terminat cu tot si toate. Doar ca inventatorii democratiei aveau sclavi. Cu alte cuvinte, ca sa ai parte de democratie, nu ajungea sa fii om. Ci trebuia

Citeste mai departe... | 15 Comments