Momentul în care e gata o piesă e unul foarte delicat. Se încheie o etapă în care omul din studio deținea controlul absolut asupra a tot ce se întâmpla cu bebe-cântecelul. Acum, că e totul gata, pare că nimeni nu mai controlează nimic. Ba, de multe ori, pare că piesa care părea atât de bună aseară nu mai e chiar așa mișto acum. Și atunci începe vodevilul cerutului de păreri. De-a lungul vieții am avut ocazia să fiu martor sau actor al multor scene în care cineva (artist, manager, reprezentant al unei case de discuri) cere părerea altcuiva (DJ de radio, DJ de club, coleg de breaslă, cel mai bun prieten sau un Gigel de pe stradă considerat relevant pentru niscaiva motiv bizar).
Felul în care se ascultă piesa îți va arăta imediat dacă ai de-a face cu un “profesionist” sau un “amator”. Ascultătorii profesioniști, adică ăia a căror părere a fost cerută de mai mult de 10 ori, cunosc ritualul. Pentru că da, există un ritual. Doar nu credeți că un profesionist ascultă o piesă așa… ca orice muritor.
În primul rând, privirea. Sa te ferească sfântul să privești în ochii omului care ți-a dat piesa la ascultat. Ăsta e un “faut pas” major și un clar semn de diletnantism al ascultătorului. Apoi reacțiile emoționale trebuie să lipsească. Da’ cu desăvârșire! Chit că săracul om are inima cât un purice și strânge-n palma-i transpirată un Aspacardin, iar piesa-i hitul mileniului, tu, ascultător profesionist, n-ai voie să te exteriorizezi. Trebuie să îți menții o față imobilă pe parcursul celor trei minute și jumătate, chit că ție îți vine să dansezi, să vomiți sau să râzi ținându-te cu mâinile de burtă. Ba unii, teroriști emoționali, așteaptă vreo zece secunde după ce se termină piesa, timp în care își țin masca de ciment pe față, și abia apoi încep să vorbească. Scena asta cu ascultatul piesei este atât de stereotipă, de zici că se învață la un curs.
Pentru profesioniștii care nu ascultă piesa până la sfârșit am o rugăminte: respectați munca unui om care a cheltuit timp, suflet și energie pentru a duce un lucru la bun sfârșit. Pe voi vă costă trei minute și jumătate. Oricât de proastă e piesa aia, măcar ascultați-o până la capăt. Nu vă dau cu kharma-n cap, da’ gândiți-vă un pic cât de aroganți păreți atunci când dați stop după primul refren.
Tot la “profesioniști” mai sunt și maleficii. Așa le spun eu celor cărora le pute tot, în afară de ceea ce fac ei. Culmea e că, de obicei, lumea nu prea apreciază capodoperele lor. Așa că probabil că ăsta e răspunsul lor: se răzbună pe oricine. Mai sunt cei care, urmărind niște interese ascunse, numai de ei știute laudă sau critică fix după cum le convine, folosindu-și opinia avizată ca pe o pârghie care să sape încrederea în piesele bune sau să facă să se umfle în pene un începător care e pe punctul de a-și rupe gâtul cu o piesă proastă.
Amatorii, în schimb, sunt mult mai spontani. Ei arată imediat dacă le place sau nu. În general ei sunt sinceri. Dar nu vor putea să facă abstracție de gusturile lor muzicale. Adică cel mai șmecher hit deep house va primi cel mult o ridicare nedumerită de sprânceană din partea rockerului fan Whitesnake. E nevoie de mult discernamânt și experiență pentru a putea judeca o piesă doar pentru valoarea ei, independent de gusturile tale muzicale.
Ceea ce trebuie să țineți minte voi, cei care cereți păreri, este un adevăr extrem de simplu: atunci când ceri opinia cuiva, iar omul ăla stă să asculte trei minute și ceva o piesă, el se va simți obligat să spună ceva. Chiar dacă habar n-are ce să spună, el se va simți dator să cuvânteze ceva, care să aibă iz de deșteptăciune. Astfel încât atunci când întrebați un om “ce zici de piesa asta?”, luați în considerare următoarele aspecte:
- (dacă e profesionist) Gândește-te cât de bine îl cunoști și încearcă să anticipezi toate interesele care i-ar putea modela opinia. E nevoie de multă maturitate, profesionalism și relaxare pentru a putea emite o părere obiectivă. Astea-s trei calități care se întâlnesc foarte rar individual în industria muzicală românească, darămite toate trei împreună în același om.
- (dacă e amator) Ce muzică ascultă el acasă? Piesa va fi înțeleasă omul care o ascultă?
- (dacă ți-e prieten) Cât de obiectiv va reuși să fie? Oare nu a fost lângă tine din momentul în care ți-ai instalat nu știu ce program de făcut muzică și acum apreciază mai mult faptul că ai reușit să faci o piesă întreagă decât calitatea ei propriu-zisă ?
- Ce vrei tu de la cântecelul tău? Dacă ai de gând să-l dai tuturor DJ-ilor pe care îi cunoști ca să rupi cluburile în două, în timp ce la radio se difuzează doar lălăieli de inimă albastră sau dacă refrenul va face fanii să dea din pleată într-un club de rock, poate că nu e o idee tocmai bună să încerci să afli părerea unui playlist manager de la un radio mainstream. Pentru că el va vorbi doar din punctul lui de vedere.
Cel mai important lucru pe care trebuie să-l reții este că, dacă tu simți că piesa pe care o dai spre ascultare, te exprimă în totalitate pe tine ca artist, abia atunci ai terminat munca. Îți place fiecare secundă din piesa pe care tocmai ai terminat-o? Nu mai există chiar nimic ce tu poți face pentru o o îmbunătăți? Abia atunci e gata.
sursă imagine: www.instructables.com (listen to music)
