Dar nu vreau sa devin nostalgic. Bine, oricum e prea tarziu, dar nu despre nostalgii adolescentine vreau sa scriu. Ci despre procesul matur al luarii unei decizii. Probabil ca maturitatea prin asta s-ar putea caracteriza. Victoria lui “asa trebuie” asupra lui “asa vreau”. Doar ca… victoria asta nu este una definitiva. Ba cateodata invingatorul se transforma in invins si paraseste o vreme arena.

Cu cat aduni mai multi ani in viata, cu atat faci mai putin lucruri pe care le vrei, pentru ca toate cele care trebuie facute iti mananca din ce in ce mai mult timp. Cu siguranta ca asta nu este o regula general valabila. Exista si rasfatati ai sortii, care reusesc sa ajunga sa trebuiasca sa faca fix ce le place. Exista altii, si mai norocosi, care nu TREBUIE sa faca nimic toata viata, pentru ca au avut o familie baftoasa, in care una sau mai multe generatii s-au sacrificat facand ce trebuie pentru ca toti celilalti sa faca fix ce vor. Dar cei mai multi dintre noi fac ce vor o vreme, cea mai frumoasa din viata, dupa care incep sa-l ia pe “trebuie” in brate din ce in ce mai strans.

Cu toate astea, fiecare decizie pe care o ai de luat intra intr-nu soi de batalie. Sau, ca sa fiu sincer, nu stiu daca si la voi e la fel, insa la mine asa se intampla. Stiu ce TREBUIE facut, am toate argumentele pentru asta, dar… se intampla ceva. La un moment dat, fara sa-mi dau seama, apare gandul. Cei religiosi vor spune ca e Aghiuta. Altii ca e doar copilul din mine care tanjeste dupa putina suprematie. Ce e ciudat, insa, este ca gandul asta parazitar, firav la inceput, creste imediat ce-i dau un pic de atentie. Creste, capata o voce din ce in mai mieroasa, argumente, ba, daca imi pierd prea mult timpul cu el, incepe sa-mi dea si filme despre cat de bine e sa NU fac ce trebuie.

Acum vine intrebarea mea: cum e mai bine in viata? Sa faci doar ce vrei? Sa faci doar ce trebuie? Sau sa adopti o dulce cale de mijloc, in care “trebuie” si “vreau” se succed binisor in rolul de conducator suprem la procesul tau decizional?

Raspunsul meu: Nu exista solutie. E cum ti-e scris. Daca faci doar ce trebuie, se cheama ca nu “prea ti-ai trait viata”. Daca faci doar ce vrei, se cheama ca esti un neispravit. Iar daca faci cate putin din amandoua, s-ar putea sa dai gres la ambele. Cum e mai bine… “singur zeul o stie”…

Voi?

Dar vrem ceva? Cu adevarat, in sinea noastra VREM ceva? Nu un obiect. Nu o saptamana de vacanta. Nu bani. Ceva impalpabil. Avem un “target” al intregii noastre vieti? Un ideal? Un idol? Traim in anii in care totul se termina repede. Muzica se schimba mai repede decat o putem tine minte. Artisti colosali, de talie mondiala, se succed cu rapiditatea sosetelor in cosul de rufe murdare. Nu ma credeti?! Ce s-a intamplat cu NKOTB? East 17? Spice Girls? Tineri termina facultati si primesc joburi importante fara sa stie sa ortografieze macar corect in romaneste… fara sa vrea acele joburi, ci doar banii pe care ii aduc ele. Acum, cand putem avea orice, putem deveni orice, putem spune orice… nu vrem nimic de fapt.

TU CE VREI?

Si am sa raspund eu primul, iar raspunsurile sunt in ordinea importantei: vreau sa o pot educa pe fi-mea, vreau sa ajung din ce in ce mai bun in joburile pe care le am, vreau ca atunci cand voi fi batran sa pot sa ma retrag la tara, poate la munte, unde sa tin o pensiune mica si cocheta si sa citesc mult, poate sa scriu o carte. Nu vreau mult, stiu. Dar VREAU!