Hai sa vedem ce-avem: Cobb vs. Neo (unul cu mari probleme de subconstient, celalalt neted precum expresia lui Keanu Reeves), Ariadne vs. Trinity (mitologica desfasuratoare de fir, care aici il incurca pe Cobb de numa’, putea fi un pic mai sexy si mai ne-emo, oricum, greu rol de asimilat pentru orice actrita de pe lumea asta mare, Ellen Page se descurca acceptabil spre bine vs. Trinity cea sexy, cea luptatoare, cea plina de dreptate, cea fara de care Neo nu poate), mai avem vis indus chimic vs realitate virtuala (visul bate VR-ul, mai ales la faza cu orasul modelat de arhitecta-minune), Rahmengeschichte vs. realitati paralele.

La ultimul versus nu mai pun paranteza, pentru ca de fapt acolea-i cheia intregului complex hipnotic care face din Inception un film genialoid. Conceptul pe care se bazeaza scenariul nu e nou deloc. Are pe el secole de praf. Cate? Pai cam cate de la Novalis pan’ la noi. Romanticii germani sunt cei care au nascocit dracovenia asta a Rahmengeschichte (povestea din poveste), pe care mai apoi au dus-o catre oniric. Pana si-al nostru Eminescu, in Visul, ne ameteste in absintul rascolit al turmentarii unui poet care viseaza ca se viseaza. Ei bine, in film, trebusoara asta chiar ca devine uluitoare. Singura ancora de care te poti tine este modalitatea de revenire dintr-un vis in altul, in intortocheata cale ascendenta catre o realitatea care pare mult prea lipsita de substanta fata de visul in care totul explodeaza. Doar ca, aidoma lui Matrix, realitatea in care revii in cele din urma si pe care ai privit-o ca fiind cea adevarata, se arata a nu fi… Deci e loc si de partea a doua.

In primul rand jos clopul pentru domnul regizor si scenarist Christopher Nolan. Leonardo DiCaprio – actor, dom’le… foarte bun pe roluri din astea. Tom Berenger si Michael Caine, doi batranei cunoscuti cu 40 de replici impreuna, folositi doar ca sa apara cu numele pe afis. E nedreapta tactica asta. Meritau mai mult.

Tot la dublaj se merge si in cazul Gwyneth Paltrow, care se cam vestesejeste. Si tocmai de-aia dom’ regizor Favreau, slava Domnului, acelasi ca la prima parte, aduce in scena o dam’zela prospetica si bunoaca, la eclipsare de Patrlow. Nu se incurca vreo clipa cu necunoscute, merge direct la varf: Scarlett Johansson. Care e zvelta, se bate mai ceva decat Cichi Cean, e desteapta, are privirea de gheata care promite foc pasional… ce sa mai dom’le… e ce trebuie.

Spre deosebire de tendinta de a nu mai face risipa de vedete in filmele de la Hollywood, aici e un adevarat festin. In afara de cele doua dive mai devreme mentionate, de Robert Downey Junior (care isi duce mai departe rolul cu succes), de maestrul Rourke (al carui mare fan raman inca de cand am vazut Angel Heart pe VHS), apar si Samuel L. Jackson (sfatos cam ca in Pulp Fiction) si Don Cheadle (care inca nu ma pot lamuri de ce imi place in orice film l-am vazut pana acum).

Filmul e o continuare nici mai buna, nici mai proasta a primei parti. Marele erou al Americii ramane acleasi copil mare, cu impulsuri, greseli, noroc si charisma. Evident ca binli invinge. Efectele-s tare misto… scenele de lupta extrem de bine realizate, umorul foarte ok. Un film care nu este genial doar pentru ca a existat o prima parte care a indeplinit deja calitatea asta de seama.

Oricum, in mod evident, UN FILM DE VAZUT.

Ei bine, la Avatar (nota mareeeee pe IMDB), desi filmul are succes, gura mi-a ramas larg deschisa. A mirare. Si asta dupa ce ma enervasera bine oamenii de la diversele intrari in cinematograf, dupa cum se poate lesne observa din frustratul si totodata anteriorul meu post. Plus ca eu tind sa am reactii adverse fata de filmele facute cu bugete menite sa te darame. Adica… ii dau cezarului ce-i al cezarului, dar parca tot mi se ridica spranceana un pic a turla de vila-castel spoita cu aur ca sa “moara toti dusmaniiiiii”.

Avatar este insa un film foarte, foarte bun. Are ritm, are aventura, are dragoste, are umor toate dozate cum nu se poate mai bine. Iar povestea, desi oleaca puerila pe ici pe colo, chiar are menirea sa te ia binisor de umeri si sa te scuture aprig ca sa trezeasca omul din tine.

Stiu, am vazut filmul foarte tarziu. Astfel ca s-au cam zis toate chestiile destepte care se puteau zice despre el. Ba, incaltea, si alea proaste cred ca s-au zis. Deci nu-mi ramane altceva de facut decat sa-mi alatur si eu palaria mea virtuala tuturor acelora care s-au ridicat respectuos la adresa filmului. E de referinta. clar.

Filmul ar putea fi un Brazil mai modern. Cu toate astea, ramane light, fara latura kafkiana, fara politic… Bruce Willis este acelasi din Die Hard. Iar de data asta chiar ii salveaza pe toti. Fara exceptie. Si ii readuce cu picioarele pe pamant. Ba mai mult, isi reface viata de familie. Ce sa mai dom’le, Bruce Willis ramane perfect… evident la varsta a treia…

Per ansamblu, e de vazut. Clar.

Ok, pune intr-adevar o problema reala. Si poate mai apropiata decat am crede noi vreodata. Insa modul de a o trata este atat de copilaresc incat la un moment dat te pufneste rasul. E vorba despre un remake dupa o productie din 1951, pe care nu l-am vazut, dar care a obtinut o nota aproape dubla pe IMDB.

Keanu Reeves e ingrozitor, Katy Bates, pe care eu o admir foarte mult, n-are ce scoate din rolul idiot pe care l-a primit. Singurul plus este ca fiul lui Will Smith, Jaden, e dragut foc si a mai adunat ceva experienta de actor.

Product-placementul pentru Honda, Mc Donald’s, Citizen, LG si Windows este facut atat de din topor, incat pana si publicul romanesc destul de pestrit, cu o pronuntata tenta de ghiolbanism, prezent duminica seara la Moviplex a inceput sa vocifereze la relcama bagata pe gat. Oare ce-au avut in cap oamenii de marketing de la aceste companii care papa in fiecare zi mii de tone de combustibil fosil, contribuind la moartea prematura a Pamantului? Oare cred ca bagand bani intr-un film foarte prost si foarte verde isi mai spala din pacate. Ei bine, BLEAH!!!!!

Eu cred ca filmul asta a fost scris in plina greva a scenaristilor de la Hollywood. Nu de alta, dar pana si nevasta-mea, care de obicei traieste filmele la maxim (nu stiu sigur, dar cred ca si la Ice Age i s-au umezit ochii de duiosie), s-a plictisit de moarte. Aia rai apar intotdeauna exact cand si de unde te astepti. Nici macar nu tresari.

O alta mare problema cu filmul asta este ca de data asta se infrunta un Predator venit sa faca ordine cu un Alien care e corcit pe jumatate cu vanatorul inter-spatial. Asa ca rezulta un caft de final in care se bumbacesc doua creaturi care arata la fel. E ca pe vremuri cand la televizorul alb-negru urmareai un meci intre o echipa imbracata in rosu si alta in albastru. De nu mai stiai care-i care, unde-i mingea si cine a dat gol. Asa si cu filmul nostru. Concluzia: DECI NU!