Filmul are cateva chestiuni foaaarte misto. Cadre, tata. Are niste cadre studiate cu atentie, minutiozitate. Are cadre de trecere cu rima peste minute bune. Are cadre frumoase care iti lasa timpul sa le admiri. Are cadre simetrice, de profunzime, de detaliu,  toate contstruite cu o migala de care nu prea mai e timp in zilele noastre. Ce sa mai incolo si incoace, la capitolul imagine, filmul e unul din cele mai bune pe care le-am vazut in ultimii ani. Si nu cred ca exagerez.

Acuma, io am mai zis ca mi-s fan Clooney. Ca-mi place de el foarte mult, chiar daca, probabil pentru ca a fost descoperit destul de tarziu, e oleaca liniar in abordarea rolurilor. Felul in care rezolva insa fiecare partitura ma face sa-l admir. Are talentul si creierul necesare unui actor ca el sa fie in stare sa joace rolul aducandu-l la el. De data asta, mai vadeste o bucatica de talent pe care nu o vazusem inca la dumnealui: stie sa taca. Rolul pe care-l joaca, de lup singuratic, batrior si paranoic, nu e unul usor. Pentru ca nu are multe vorbe de care sa se agate. Nici multe personaje cu care sa relationeze. Cu toate astea, vazandu-l pe Clooney ducandu-si viata ciudata in micul oras italian, ajungi sa-i auzi gandurile, exprimate prin gesturi sau priviri. Sa asta nu-i putin lucru.

Inca o chestie de laudat la The American sunt ele. Asasina Violante Placido, inaccesibila si rece, dar sexy rrrrrau, la care se adauga un bucata curva putin trecuta, interpretata de Irina Bjorklund. Amandoua actritele arata foarte bine si asta ajuta filmul mult. Il fac mai usor digerabil.

Cu toate astea, tot ce-am zis de bine pana acum se duce pe apa sambetei din cauza scenariului. Te prinzi ca arma pe care a comandat-o fata aia e ca sa-l dileasca pe Clooney undeva, cam pe la mijlocul filmului. Si hai ca asta nu ar fi mare lucru. Dar finalul aduna toti mucii din Italia si da cu ei intr-o fasole a carei sorginte va las sa o alegeti. E ingrozitor cum el vine sangerand la volan sa moara in bratele ei. Uite-asa iubirea ei de curva ramane neimplinita, iar lui i se intampla cea mai temuta moarte: de propria arma. Iti vine sa arunci cu restul de popcorn de mocheta si sa urli: “hai, frate!!!”… Adica, inteleg ca au vrut sa fie altfel pana la capat, deci fara happy-end. Da’ chiar cred ca se putea mai bine decat ca intr-o telenovela bulgareasca de mana a treia.

Mult am scris. Concluzia: nu e un film pentru bizoni.

The Men Who Stare at Goats este o comedie. E o comedie amara, dar ingrozitor de amuzanta. E genul de film la care cei care merg asteptandu-se sa rada facil, ca la American Pie, casca plictisiti. Pentru ca aici sarcasmul este seppuku, replica e kamikaze. Americanii se iau pe ei insisi la misto. Poate totusi ca nu Grant Heslov era regizorul menit sa managerieze un cast format din George Clooney, Ewan Mc Gregor, Jeff Bridges, Kevin Spacey sau Stephen Lang. Poate ca daca ar fi avut un regizor mai experimentat, filmul ar fi fost mai bun. Asa, mi s-a parut ca fiecare actor si-a tras comod paturica spre un rol pe care il mai facuse deja cu succes. Am vazut acolo un The Big Lebowski, un Ryan Bingham (Up in the Air), un Micky Rosa (21)…

Filmul ramane insa unul foarte bun, care, pe langa faptul ca merita vazut, merita si cumparat si lasat sa adune cuminte praf pe un raft de biblioteca in speranta desarta si aproape prosteasca de a avea vreodata timp sa-l revezi.

Filmul este foarte bine scris. Cu siguranta ca Jason Reitman si Sheldon Turner sunt mandri de ce-au asternut pe hartie. Este genul de scenariu din care nu are cum sa rezulte un film prost. In momentul in care s-au asigurat de serviciile d-lui Clooney, nenii producatori chiar ca se puteau lasa relaxati pe spatarele din piele naturala ale fotoliilor lor de magnati de Hollywood care sunt ei. Nu pot sa spun ca sunt un mare fan al “domnului doftor de la E.R.” Nu-l detest, dar nici nu pot spune ca ma inclin in fata lui precum in fata lui Nicholson… sau… Pacino… Insa nu cred ca pentru rolul asta se putea gasi cineva mai potrivit. Dur, rece, imperturbabil la o prima vedere… sensibil, cu ochi de caprioara, idolul femeilor, atunci cand e nevoie.

Vera Farmiga este si ea extrem de bine gasita si distribuita. Frumoasa, trecuta, desteapta, ipocrita. Perfecta in rolul ei. Ea e cheia care il face pe Clooney sa se intoarca o data, poate o ultima data in gol.

Foarte bun personajul caricatural interpretat de Anna Kendrick. La un moment dat mi s-a parut ca exagereaza putin. Poate chiar asa se intampla. Insa nu supara pe nimeni. Ba chiar din contra.

Despre subiect va pot spune asa: George Clooney abandoneaza viata pentru un job in care ii anunta pe altii ca sunt abandonati. Ca orice om care isi iubeste munca, el atinge o oarecare doza de misticism in ceea ce face. Tocmai de aceea, atunci cand il calca optimizarea pe coada, in persoana unei tinerele cu cas la gura care crede ca poate teoretiza totul, se zvarcoleste, se indragosteste (nu de tinerica) si castiga. Sau pierde?…

FOARTE BUN FILMUL!

E la misto. Fratii Coen fac bascalie. Iar faptul ca in rolurile principale de idioti sau de idioti principali sunt Brad Pitt si George Clooney mi se pare un gest brav din partea fratilor cei tacaniti… Brad Pitt isi joaca rolul perfect. Americanul tipic obsedat de bani, sport si… atat.

Un alt rol excelent face John Malkovich, care este the americanul intelectual alcoolic, lasat la vatra dupa caderea cortinei de fier. Bestial, ca de obicei.

Evident ca a fost un film vazut la mare oboseala, ca doar oboseala este starea mea naturala lunile astea… Insa eu m-am distrat. Filmul e o farsa, o joaca, o prostie. Fratii Coen s-au jucat si atat. E un film de vazut.

Stiam ca e vorba despre un avocat care brusc capata o constiinta. Nimic nou sub soare. Eterna corporatie americana ultra-capitalista care respira dolari, o femeie (Tida Swinton - Craiasa Zapezii din Narnia, care joaca aproximativ acelasi rol, insa cu mai putin machiaj) care si-a sacrificat viata pentru cariera si este gata sa sacrifice oricate alte vieti s-ar pune in calea succesului ei profesional si George Clooney (sarmant, destept, viciat, frustrat) intr-un rol pe care il joaca foarte bine, asa cum era de astepta din partea lui.

Scenariul este demn de Tony Gilroy (Trilogia Bourne, Avocatul Diavolului) si face din film un thriller foarte bun. Tot Gilroy semneaza si regia. Filmul per ansamblu e curat, captivant, bun. Insa laudat de atatea surse, cred ca ma asteptam la ceva revolutionar. Oricum, e genul de film pe care daca il vezi a doua oara sigur descoperi ceva ti-a scapat la prima vizionare. A, si inca ceva. La Movieplex au plecat cam 20% din spectatori din sala, inainte de terminarea filmului. Clar un film bun!