Ei bine, sinonimul acestui cuvant in 2009 se cheama PUYA. Noul idol. Undeva-n Balcani si Change au rupt cluburile, difuzoarele masinilor, ale merceriilor si castilor de la telefoane, mp 3uri si ipoade. Iar acum, ca sa ne arate ca este un artist care stie cum se gestioneaza chestia asta cu succesul, face un clip care nu se va da niciodata la tv. FINCA E CU PROSTII! Inca o data respect. Pentru ca din cauza clipului, melodia “sus pe bar” va reinvia. Premiera clipului, exclusiv, neamule, pe situl KISS TV!

B’estfest pentru mine a insemnat o nebunie. Nu ca n-as mai fi trait in ritm alert la viata mea, insa zilele astea au fost un super “shprint”. Am facut live-uri pe Kiss FM, pe Prima TV, pe Kiss TV. Noroc ca nu mai avem si alte posturi de tv in grup, ca imi gaseau ei ceva de bodoganit si pe-acolo. N-o sa ma ascund sub naftalina falsei modestii: a crescut inima in mine ca am avut atata treaba legata, in sfarsit, de muzica. Ca io cu asta am inceput in televiziune, pe vremea cand aveam parul lung (apoi rosu), eram un copil cam arogant si prezentam fara sa stiu nasterea showbizului mioritic. Mie asta-mi place. Da’ parca te intreaba cineva vreodata? Nu te-ntreaba. Si uite-asa faci meteo.

Valeu, ca ma iau frustrarile taman acuma, cand mi-e mai bine. Sa revenim. Pe langa faptul ca am muncit pe branci, am avut marea bucurie sa lucrez cu oameni foarte multi. E foarte tare sa vezi cum, in conditii de stres, de live, de ore multe de munca si de somn mai deloc, oamenii se transforma si se impart clar in doua categorii: aia care devin isterici, neprofesionisti, je m’en fiche de tout, mi-e somn si n-am chef, la dracu’ cu voi toti; si aia care, cu ochi infundati in orbite, cu vocea demult apusa intru raguseala, spectral de palizi, continua sa lupte pe baricade pana cand e nevoie. Nu cred sa existe, pentru vreo organizatie de orice fel, un teambuilding mai eficace decat hei-rup-ul sau situatiile de criza. Astea te-nvata multe despre multi.

In primu’ rand respect pentru colega Oana Radu, care a facut trecerea de la radio la tv (live) atat de repede si de bine, ca eu cred ca nici ea nu si-a dat seama in ce s-a bagat. Bravos, mai fato! Tare bine m-am simtit sa lucrez cu tine, din nou!

Referitor la insusi Maria Sa festivalul, iaca in sfarsit si niste concluzii bazate pe trairi rumegate si filtrate catre coerenta. In primul rand mi s-a parut inca un eveniment foarte bine organizat. Evident ca vanatorii gaurilor din cascaval au gasit material de tocat marunt, insa asa cum zicea si Becul intr-un comm, s-a intrat repede, nu s-a stat la coada la wc si la bere, s-a iesit ordonat, s-a auzit bine. Hai c-a fost ok. Hartisti:

Moby – wow de 1000 de ori. Si nu neaparat pentru virtuozitatea lui ca instrumentist, ca n-a aratat mare lucru. Ci pentru muzicienii pe care i-a adus impreuna pe scena. Trupa de pe spate era parca de pe alta planeta, ca sa nu mai vorbim de solista care parea din alta galaxie. Stiam piesele, ca toata lumea de altfel. Clar, Moby e genialoid in acceptiunea europeana a termenului, ca americanii nu dau doi bani pe el. Insa cantarea pe care am vazut-o a fost lectie de muzica. Muzicienii lui sunt in stare sa cante orice stil perfect. Asta nu-i un lucru usor deloc.

Santana – eram cu inima stransa, dat fiind faptul ca Santana aparea pe scena dupa un eveniment foarte trist petrecut in viata lui. Ma asteptam la o cantare dreapta si corecta… si atat! Ca doar de unde sa mai aiba si chef. Asa a si inceput. Piesele curgeau cumintele si perfecte unele dupa altele. Pana la un moment dat, cand, timid, tinand ochii mai mult inchisi, mosul a inceput sa vorbeasca. A zis buna seara, de dragoste, de armonie, de pace, l-a facut muci pe Bush, ne-a laudat pe noi, toate intr-un singur speech. Romanii, care de-abia asteptau sa-l vada facand si altceva in afara de chitara, s-au isterizat adecvat. Si uite-asa Carlos a facut clic-clac si din indifierent s-a transformat intr-un artist cu mare chef de cantare. A cantat, a dansat, a antrenat publicul. In cele din urma, cei de la Emagic s-au vazut nevoiti sa-l ia aproape cu forta de pe scena, ca doar de-abia o patisera cu nu stiu ce deputata extrem de dotata la tartacuta, care amendase festivalul pentru ca depasise timpul alocat cu 11 minute.

Manowar – bai nene, hai sa ne-ntelegem. Daca Manowar ar avea o instalatie care sa poata sa adune la un loc toti watii din lume si sa-i asmuta in urechile noastre, ei tot ar vrea sa dea putin mai tare. Ca asa sunt ei: blow your speakers with rock n’ roll. Si asta nu e ceva de rau. Doar ca, odata cu “ze speakers” mai blow si cate altceva de prin zona, gen: generator, instalatie de sunet. Mie unuia nu mi s-a parut ca asta ar fi prima oara cand li se intampla sa pice sunetul cat sunt ei pe scena. Eric Adams nu mai suna el chiar cum suna in junete, dar inca o mai duce. Trupa a aratat insa ca stie sa faca show. Faza cu chitara si cu bulgaroaicele de pe scena (chiar daca poate ca a fost putin cam lunga) a fost atat de tipica Manowar si a imbinat atat de bine regia cu anarhia momentului, incat chiar ca a isterizat publicul. Si nu vorbesc aici despre marea de pletosi in tricouri negre, ci despre colegi de-ai mei care numai metalisti nu erau, dar care au dat cu clopul de pamant la show-ul Manowar.

Oameni cu care m-am bucurat sa lucrez/sa-i cunosc: Oana Radu, Serban Huidu, Alice, Dan Marcu, Unguru’ Bulan, Ovidiu “Who’s Your Daddy”, Raluca, Mihaela, Corina, Andreea Andrei, Pustiu, Baneasa, Dan Badea, Mircea Dumitrescu, Mihai Popoiag; Alex Revenco, Berti Barbera, Grimus, The MOOoD, Trooper, Mihai (Bere Gratis), Liana Stanciu, Deep Central, Laura Coroianu, Dragos Chiscoci, Orbital, Looptroop Rockers… si probabil ca multi, multi altii de care am uitat.

Eu mai vreau B’estfest. Cat mai repede. Si sa fie si mai lung. Ca eu m-am distrat la maxim. Deci da! MAI VREAU!

Sa le luam pe rand. AB4 au fost bestiali. Chiar foarte, foarte buni. Au sunat bine. Din pacate insa, ei au deschis, astfel incat prea putina lume a avut parte sa-i vada. Si Doru pare putin trist din cauza asta in scurtul interviu pe care mi l-a acordat in direct pe Prima TV. Ziua a avut insa si o surpriza placuta pentru baietii de la AB4. Cei de la Franz Ferdinand i-au ascultat cantand pe scena, le-a placut ce aud, astfel incat i-au invitat sa bea niste beri. Cine stie, poate se leaga ceva aici.

A urmat Oceana. Fata de care, marturisesc, imi cam venea sa ridic o spranceana circumspecta. Nu o vedeam potrivindu-se foarte bine in peisajul B’estfest. Desi ridicarea asta din spranceana avea drept motiv o singura piesa “Cry, cry”.  Ei bine, cu mana pe inima va zic, Oceana e foarte tare. Iar piesa pe care o stim cu totii de la radio este de departe cea mai usurica dintre tot ce canta ea. Poate putin nepotrivit imbracata (rochie verde lucioasa) pentru o dupa-amiaza torida de vara. Insa… mi-a placut.

Alternosfera mi-au placut. Ii stiam. Toate bune si frumoase la ei.

Gabriela Cilmi a cantat coveruri. Din alea ambitiose, nu asa. “Whole lotta love”, “Bobby McGee”. Batranii au strambat din nas a dispret pentru pustoaica de se dadea fan muzica veche. Tinerii nu prea stiau cu ce se papa slagarele respective. Din punctul asta de vedere n-a impresionat pe nimeni. Mi-a placut ca s-a descaltat pe scena. Gestul a fost atat de stangaci, incat era clar ca nu fusese studiat inainte. All in all a sunat bine.

Klaxons n-au mai cantat din motiv de TIR cu scule defectat pe undeva prin Europa. In locul lor au venit americanii de la US 3 (aia cu Cantaloop), care au facut un super-show. Mai ales ca au avut ingrata misiune de a spune ca ei au venit in locul cuiva. Foarte bine le-a iesit. Si foarte inspirati Emagic sa-i fi gasit atat de repede.

Franz Ferdinand. Din boxe se auzea Dire Straits. Incet. Pus de un sunetist care voia sa ne odihneasca urechile. LUmea isi vedea de treaba. Fade out Dire Straits. Incep. Moment in care de peste tot au inceput sa iasa oameni care se inreptatu spre scena. A fost a sight to see. Pe noi, care stateam linistiti la noi la studio ne-a furnicat. Daramite pe baietii de pe scena. Asa ca Franz Ferdinand i-a dat! Fuckin’ wow! Au sunat excelent. Si au facut un supershow. Am apreciat foarte tare la ei faptul ca au invatat destul de multe cuvinte in romaneste.

Orbital. La interviu au venit zambitori si relaxati, fara griji. Ca orice om linistit din multe puncte de vedere. Pe scena insa au fost diabolici. Poate putin cam grei pentru unii. Altii insa, extrem de fericiti. Printre astia din urma m-am numarat si eu. Nu de alta, dar imi aduceau aminte de o multime de petreceri de prin facultate.

Azi e cea mai tare zi. Eu de-abia ii astept pe The MOOoD, The Ting Tings, The Charlatans, Santana. In afara de ei: Persona, Gravity Co, Looptroop Rockers.

Ieri a fost o zi lunga si grea pentru noi, cu interventii multe. Pentru B’estfest, in opinia mea, lucrurile au stat cam asa:

Les elephantes bizarres – funky, dar putin cam light. nu pot sa spun nimic despre ei. n-au mare lucru de zis ca originalitate. poate ca au fost ei primii si n-au avut nici public mult si nici foare multa lumina, in afara de cea a zilei. in plus, atitudinea lor de la B’estfest afterparty mi s-a parut putin lipsita de profesionalism. blazajul tipic al unei trupe mici careia i se ofera o sansa pe care nu o intelege si atunci ii da cu piciorul. in loc sa-si faca publicitate, ca doar ajunsesera in sfarsit in mainstream, au preferat bancuri infantile si glume cu iz de iarba despicata-n sapte. noi am ras. ce era sa facem…

Grimus – asa cum ma asteptam, mie mi-au placut pe scena. sunet unitar, clar. timbrul vocal al solistului imi aduce aminte de Siouxsie and the Banshees si asta-i de bine. Sper din toata inima sa li se intample doar de bine de-acum incolo, ca potential au. M-a impresionat foarte tare ideea lor de a-l omagia pe Michael interpretand (corect!!!) coregrafia din Thriller. In B’estfest Afterparty au avut nesansa sa participe odata cu aerienii si bizarii elefanti, asadar n-au putut sa zica mare lucru.

Ayo – geniala ea si foarte buna trupa de pe spate. mi s-a parut mult mai buna decat Patrice. a facut atmosfera si mie mi s-a parut ca s-a simtit bine pe scena. vorbeam cu colega Oana Radu inainte de recitalul ei, comentand pe marginea unei prezentari in care era comparata cu Tracy Chapman. ziceam amandoi (ea mare fana Tracy fiind) ca n-are cum. dom’le. insa dupa trei piese ne-am uitat unul la celalalt si i-am dat lui Ayo ce-i al lui Ayo. stie fata!

Polarkreis 18 – ziceam ieri ca de-abia astept sa-i vad. i-am vazut. show slabut. piese ciudatele si fara cap sau coada, lipsa de atitudine, costume embrionare. poate nu aveam eu dispozitia necesara. sau poate ei. dar… jur ca nu mi-au placut.

Motorhead – AAAAAAAAAAAAAAAAAAA! Trei englezi bosorogi pe scena au rupt Romania in bucati inegale cu o forta si o energie pe care le-ar putea invidia o multime de trupe mult mai tinere decat ei. Nu cred ca am auzit in viata mea un concert mai tare ca volum si sunt convins ca vor mai trece niste ani pana cand va avea cineva inconstienta sa faca asta. Pur si simplu pentru ca atunci toata lumea s-ar intreba daca nu cumva incearca sa cante mai tare decat Motorhead.

Moby – unul dn cele mai bune concert pe care le-am vazut in viata mea. daca nu cel mai bun. ma mai gandesc si ma hotarasc eu pana la urma. a fost tot ce-ar fi trebuit sa fie plus o super-atmosfera. iar femeia care a cantat pe scena a fost aproape ireala. Genial!

Astazi sunt nerabdator sa ii vad pe AB4, Alternosfera, Franz Ferdinand, Orbital. In afara de ei pe scenele B’estfestului vor mai urca Gabriela Cimli, Oceanna, Klaxons.

Prima interventie a fost in Focus. N-a fost una foarte reusita din punct de vedere tehnic. E normal. Asa-i la inceput. Drept invitat l-am avut pe Serban Huidu. Am ras, am glumit. Din momentul ala a inceput nebunia maxima. Interventiile pe Kiss FM si pe Prima se succedau cu o viteza din ce in ca mai mare. A inceput ploaia, ceea ce a transformat studioul nostru intr-un refugiu pentru multa lume. Aici s-au adapostit Snails, Alexandra Ungureanu si Crush, Liana Stanciu si Mitza (Bere gratis). Dintre colegii mei l-am vazut pe Almud (Stereosonics), Marian Boba, Raul Brebu, Andreea Andrei, Sinziana.

Gata! Destul despre noi. Acum despre muzica. Eu Snails nu mai ascultasem pana acum. Desi putin dezavantajati de ora si, deci, de lumina zilei, mi-a placut de ei. E adevarat ca dupa aia i-am cunoscut personal si am vazut cat sunt de simpatici, astfel incat acum nu prea mai pot fi obiectiv.

A urmat Patrice. Sincer, pe mine nu m-a impresionat foarte tare recitalul lui. Destul de lipsit de energie, destul de neinspirat intre piese. Evident ca de sunat a sunat bine, doar ce pretentii poti avea? A fost foarte tare insa ca a avut totusi insipiratia sa cante “Soul storm” exact atunci cand a inceput mai tare sa ploua.

White Lies au fost britanici pana in maduva oaselor. Au cantat perfect. Poate muzica lor e putin mai greu digerabila, insa mie mi-au placut foarte mult. Cu cojones, cu chef, cu tot ce trebuie. Foarte bine a fost. Aproape ca inclin sa fiu de aceeasi parere cu Alex Revenco (Jurnalul National), care a sustinut la B’estfest Afterparty (desi nu chiar fatis) ca au fost mai buni decat the Killers… Repet: sunt APROAPE de acord.

The Killers. Wow! Da, ok, au avut toate beneficiile trupei cap de afis. Publicul cel mai mult, cel mai bine incalzit, sunetul cel mai tare, visuals-urile cele mai elaborate. Insa chiar au fost misto.

Cat despre public, ramane valabil ce-am scris anul trecut: oameni frumosi, oameni carora le recomand cu toata caldura si seriozitatea sa se inmulteasca, astfel incat la B’estfest 2040 sa participe cateva milioane de oameni, in loc de cateva zeci de mii acum.

In momentul de fata sunt deja in studioul Kiss FM/TV de Romexpo si imi trag sufletul inainte de o noua serie de transmisii live pe Prima TV, Kiss FM plus B’estfest Afterparty de diseara (Kiss TV la 30 de minute dupa terminarea recitalului Moby). Din line-up-ul de azi pot spune ca de-abia astept sa vad fiecare trupa. Dar astept in mod special: Grimus, Polarkreis 18, Motorhead si Moby. Revin cu detalii. Obosit si fericit…

Asta pana ieri. Cand mi-am strambat un deget. Ala mic de la mana stanga. Un fleac. Parca era si o vorba de genul asta “nici la degetul mic de la mana stanga”… da’ nu mai stiu ce se intampla in legatura cu degetul respectiv… Cert e ca la mine se pare ca s-a rupt tendonul. Stupid ca o pana de cauciuc, neasteptata ca rontaitul de seminte la un concert de Brahms, asa a aparut si (deocamdata inca suspectata) ruptura.

Telefonul a inceput sa sune in timp ce mainile imi erau ocupate cu pinot gris. In fiecare mana, cate 5 litri. Nu erau pentru uz propriu, ci pentru o nunta ce va sa vina. Nu a mea. Eu am scapat de calvarul asta. Si daca credeti ca sunt insensibil si ca sotia mea cea frumoasa si desteapta, s-ar putea sa se supere pe mine, puneti ochii de cititi aici. Asaaaa… deci telefonul a inceput sa sune. Iar eu m-am aplecat sa las pinot-ul sa ia un contact gingas cu solul, timp in care am simtit cum din buzunar imi aluneca motivul aplecarii. Miscarea lina ia vertiginos viteza, mintea obosita de trezitul arhi-matinal calculeaza gresit, iar degetul meu mic ce face subiectul prezentei dizertatii s-a indoit oarecum definitiv in soldul al carui proprietar sunt tot eu. Nu m-a durut, nu s-a umflat, adica n-a protestat deloc saracul. Doar ca prima falanga a ramas aplecata, aproape umila si nu vrea cu nici un chip sa stea dreapta asemeni suratelor ei.

Asta era ieri dupa-amiaza. Azi, dupa “Desteapta-te romane, acum ori niciodata” la Kiss FM, o filmare pentru Kiss TV, o sedinta scurta si meteo, m-am infiintat la spital. Ca si in cazul dentistei (sunt fanul Silviei, dentista mea), am avut noroc de un medic ortoped extrem de ok si prietenos. Se pare insa ca va trebui sa ma operez. Ceea ce ma va tintui o zi intreaga la pat. Ei bine, de-asta am o meserie grea. Pentru ca n-am o zi de stat. Colega mea de la meteo Lili e in vacanta, plecata din tara. De la Kiss FM n-am cum sa lipsesc, ca e ca si cum s-ar accidenta rezerva de-abia trimisa in joc. Si doar rezerva e plina de entuziasm si dornica de afirmare. Nu numai ca n-am cum sa lipsesc. Insa in 11 ore trebuie sa fiu vesel, atent, prezent. Pentru inca o zi de munca de 13 ore. De-asta lumea mea sta acum la cheremul degetului meu mic. Iar el saracul, nici nu stie asta. Cum sta asa… aplecat… Parca a adormit… Ssshhh!

NELLY FURTADO ASCULTA KISSFM (HD) from KISS FM on Vimeo.