Nu fac parte nici pe departe dintre cei care isi urasc iremediabil natia. Patriotismul varat cu genunchiul pe gat in cei cativa ani de comunism in care mi-am tocit pingelele prin scoli nu au apucat sa ma acreasca definitiv. Nu-l urasc pe Eminescu, sunt mare fan Cuza, Bratieni si alti romani destepti. Ma bucur de fiecare data cand vad ca mai facem un pas, oricat de mic, spre recuperarea diferentei umane dintre noi si altii.

Pe de alta parte nu sunt nici fanfaron. Daca as castiga loteria vizelor m-as gandi serios sa plec. Doar pentru asta m-au conditionat psihic parintii mei atatia ani. Doar de-asta si-au cheltuit banii ca eu sa invat limbi straine cat mai multe si cat mai bine. Dar, desi daca ma straduiam probabil ca as fi reusit sa plec, sunt inca aici.

Cu toate astea exista ceva ce nu suport. Ceva ce imi repugna atat de tare incat imi vine sa dau cu bolovanul in dintii ranjiti ai bascaliosului. De ce oare avem noi in noi atata destructivitate incat atunci cand cineva e la ananghie, sau intr-un moment foarte sensibil al existentei, noi sa fim in stare de-un misto. De ce sa strici orice face cineva cu bascalie. Radem de orice, oricine poate fi luat la misto. Noi nu facem niciodata nimic in nici un sens. Nu vrem nimic. Nu speram la nimic. N-avem nici trecut nici viitor. Traim intr-un prezent ranjit si imputit, in care radem unii de altii. “Hai ma, te-ai suparat? Era la misto.”

NU! De fapt nu e la misto. De fapt bascalia este cel mai las mod cu putinta in care romanii sunt in stare sa spuna ca nu le convine ceva. In tara in care impersonalul se foloseste pentru a masca nume de oameni care nu spun, ci “se spune”, care nu cred, ci “se crede”, singura rezistenta de care suntem in stare e bascalia. Misto-ul ieftin si de cele mai multe ori de prost gust.

Imediat dupa ‘89 am auzit despre rezistenta anticomunista prin bancuri. Da. Se pare ca asa au gasit romanii de cuviinta sa reziste cel mai bine. Prin bancuri. Desi mistoul si bascalia se fac, ele implica de fapt verbul “a sta”. Ca e greu sa faci misto in timp ce mai faci si altceva. Nu-ti iese cum trebuie. Ce-ar fi sa nu mai facem misto. Ci sa FACEM ceva. Orice altceva. Sa ne depasim conditia de observator hatru si critic, caruia totul ii pute, atotpriceput si atoatestiutor, sa ne suflecam binisor manecutele si sa ne apucam si noi de o treaba?

Bleah! Recitind randurile astea romanul din mine s-a apucat deja sa faca misto. Unde-s micii? Da’ berea? O caterinca, ceva?