Sunt obsedat pur si simplu de doua piese. Una din ele o veti asculta sambata asta la Partyd. E vesela si genialoida. Cealalta e piesa noua de la Jay-Z si Alicia Keys. Sunt absolut fanul ei!

Afon fiind, am ramas la cantatul adolescentin si acneic in oglinda. Insa nu m-am lasat cu una cu doua si m-am invartit sa prezint (demult, pe cand aveam vreo dooj de ani) o emisiune muzicala. Acum 10 ani in Romania, muzica de-abia se nastea. Se trecea de la sound-ul greu al muzicii usoare, prin formatii hibrid ca T-Short si K1, catre o muzica moderna oarecum normala si cat de cat actuala. Apareau formatii noi (pe vremea aia) ca Sistem, N&D, Voltaj (in formula noua si comerciala), Hi-Q, Axxa, Gaz pe foc, Body&Soul, Sexxy, Blondy, Exxotic, Double D. Lumea era fericita si usor de cucerit. I-am cunoscut pe toti acesti oameni in perioada lor de glorie. Cand cantarile se faceau doar de pe disc, la festivaluri de bere, la zile de oras, la nunti, botezuri si cumetrii. In perioada de haiducie a oricarei industrii aflate in era gri a primelor milioane. Unii infatuati si plini de ei, convinsi ca sunt buricul buricului lumii, ca muzica a inceput si se termina cu ei, vajnici agitatori a catorva sute de oameni. Hai poate mii, daca era oras mare… Altii mereu in priza, mereu gata sa faca inca un pas inainte. Si diferenta s-a vazut.

Acum vreo 4 ani a inceput marea vaicareala. Orice artist roman vedeai, era la un pas de lacrimi. Nimic nu mai mergea, nimic nu se mai indea. Romanii se cam saturasera de muzica asta facuta pe genunchi. Atomicul decedat si resuscitat ca TVKlumea murise definitiv. Posturile muzicale ramase puneau vama mare trupelor romanesti, preferand sa dea muzica de afara. Radiourile nu dadeau doi bani pe formatii care erau in mare voga la Radauti si in Popesti-Leordeni. Melteni cu ceafa groasa deveniti peste noapte mari manageri de trupe dadeau neputinciosi din umeri cand, siliti fiind sa faca pasul de la negociat cantari la telefon ca la usa cortului spre businessman adevarati, isi inclinau in cele din urma neuronul rapciugos in fata unei noi ere. Se nascuse INDUSTRIA.

A aparut armata disciplinata a lui Moga. Artisti-produse atent studiati si lansati la momentul optim. Artisti far’ de greseala, pentru ca nimic nu era lasat la latitudinea lor. Cand “banu’ inainte sa ma urc pe scena” a inceput sa fie inlocuit cu notiuni ca “pitch”, “briefing” muzica romaneasca s-a scuturat. Cine s-a putut adapta, a reusit. Pentru multe formatii transformarea a venit manusa. Greii muzicii romanesti au ramas pe picioare, s-au adaptat. De obicei unul sau doi membri ai fiecarei formatii se transformau in manageri, oameni de afaceri. Ii vedeai la intalniri, obositi de dupa concertul de aseara, insa seriosi, notand, adnotand, negociind. Pax romana! O vreme…

E drept insa ca erau vizionari care inca de pe atunci ziceau: muzica moare! Notele de pe portativ nu mai au nicio valoare. Nimeni nu mai canta. Muzica = DJ. Ca orice viitor neverosimil, si asta s-a transformat in prezent. Cand s-a intamplat asta? Nu stiu. Incet sau repede, cert este ca acum, muzica = DJ.

Notiunea asta a depasit de foarte mult timp termenul de om care amesteca piese in discoteca sau la evenimente. DJ-ul este acum producator de muzica. El are un show live in care amesteca intr-o retorta cibernetico-alchimica sunete provenite din tot felul de surse cu mici secvente muzicale produse pe loc, cu voce, cu alta voce si, daca chiar are chef, cu vreun instrumentist live. Uitati-va in orice top, ascultati orice radio da muzica noua: in Romania acum se asculta Deepside Deejays, DJ Sava, DJ Chris Mayer, DJ Rynno, Play&Win, Nick Kamarera, Adrian Eftimie.

Eu nu vreau sa dau cu pietre, insa oamenii astia fac muzica fara sa stie muzica. Ei nu stiu despre becari, bemoli, cvinte, majore sau minore. Pe ei nu-i intereseaza portative sau teorie muzicala. Totul e in calculator. Totul e samplat, mixat, remixat, masterizat. Asta e prezentul. Muzica, asa cum o stia toata lumea inca din preistorie pana mai acu’ vreo cativa ani e moarta. Repet. Nu emit aici judecati de valoare. Departe de mine gandul. Constat. Si mai constat ceva. Ca ma uit spre viitor si imi dau seama ca suntem la un inceput de drum. Inca se exploreaza. Deci cale de intoarcere la ce-a fost, eu nu prea mai vad. Voi?

Sistem – Boca de Inferno
Asculta mai multe audio Muzica »

Mie imi aduce aminte de:

Milena, care se uita la mine cu ochi plini de speranta. Clasa a 8-a. Eagles si Kuschel Rock parea sa fie mai bine decat East 17. Eu insa eram fan Slayer pe vremea aia si cam strambam din nas. In cele din urma a trebuit sa fiu de acord. Era totusi mai bine.

Tot Milena, trezindu-ma la 5 dimineata. Clasa a 10-a. Caseta cu Eagles era pe autorepeat si se auzea Desperado a cata oara in noaptea aia oare? Incepusera sa circule tramvaiele. Iar in curand urmau sa se trezeasca ai ei. Cu ochii carpiti de somn ma imbracam repede si ma rugam sa nu latre prea tare cainele si sa nu uit sa nu trantesc poarta. In cele din urma m-a convins. Mi-am inregistrat si eu Eagles.  Era o caseta Goldstar transparenta cu rolele rosii, care scartaiau si se intepeneau din cand in cand.

2 mai. La mare cu Victor. Cortul meu era ala mare, in care beam ceai cu vodca seara. Casetofonul lui era dublu, vechi si fara usite. Era legat de un stalp de aluminiu cu o cordelina portocalie. Umblam desculti si nu ne spalam cu apa dulce aproape niciodata. Se auzea putin dogit. Noi fumam si filosofam despre un viitor in care urma sa ne fie bine. Chiar ne e. Dar intr-un mod la care niciunul din noi nu s-ar fi asteptat.

Postavaru. Tabara de ski. Noaptea, dupa ce se termina canasta cu profele, in camera. Se discuta. Se fuma. Pe rand, adormeam, rapusi pentru cateva ore, dupa care inapoi pe partie. Cuplurile se giugiuleau pe sub paturi. Redes venea intotdeauna ultimul si aprindea lumina la 5 dimineata, ca sa vada cine cu cine s-a mai combinat. Asta pana s-a combinat si el, spre usurarea noastra. A doua zi, la prima coborare, noi, baietii, comparam impresii… cat de departe am mai ajuns. Cand nu se intampla nimic spectaculos, inventam.

Ora de engleza cu Teacher Breban. Era randul meu sa scot textul unei piese, sa-l scriu pe tabla si sa-l discutam cu toata clasa. Asta a fost.

N-am sa o judec pe Paula din doua motive foarte clare amandoua (pentru mine cel putin):

1. O cunosc de foarte multi ani si stiu ce fel de persoana este. Paula are o sensibilitate si un talent cu totul iesite din comun. Iar orice ar face ea pe orice scena are cu siguranta binecuvantarea harului pe care il are. Nu conteaza unde si cu cine canta.

2. Nu cred ca pe lumea asta oamenii trebuie pusi la colt si privati de orice fel de muzica. Ei au puterea sa accepte sau sa refuze. Iar din ceea ce povesteste ea Paula la ea pe blog, concertul ei a fost un mare succes. Nu pot decat sa ma bucur pentru manelistii care au cantat versurile lui Nichita Stanescu. Au simtit frumos pentru cateva minute. Au uitat de bani si valoare si dusmani. Asta se numeste catharsis.

Probabil ca, daca asi fi fost managerul Paulei m-as fi gandit mult inainte sa o las sa se urce pe acea scena. Dar faptul ca ea a fost acolo nu e in nici un caz o vina. Ci o dovada de mare curaj. Eu personal o admir. Si daca macar unul din cei prezenti acolo, va veni s-o vada pe Paula la urmatorul ei concert, eu cred ca si-a atins scopul.

Eu am ascultat-o si mi-a placut. Am ascultat si piesele care sunt pe locuri mai bune decat a ei si m-am hotarat. Am votat-o. O poti face si tu aici. Piesa se numeste “Mi-e dor de el”.

GO BRIGITTA!!!