Ma voi bucura sa ma vad cu prieteni dragi de asta-vara, ca si cu colegii de la Kiss FM Craiova, cu care m-am inteles foarte bine de fiecare data. Olix si cu mine facem petrecerea de incalzire vineri seara, iar transmisia live pe Kiss FM il va avea ca MC pe Ovidiu “Who’s Your Daddy” Stanescu, pentru ca eu am un eveniment contractat in Bucuresti de foarte multa vreme.

Partydul Kiss FM – Club Joujou – Filiasi
Asculta mai multe audio Evenimente

Cine vine vineri la party? Cine vine sambata? Cine vine si vineri si sambata?

4,5,6 septembrie – TUBORG GREEN FEST, MC de warm-up pe scena (singur maine, impreuna cu OLiX si Ovidiu Who’s Your Daddy sambata si duminica) + interventii live in programul Kiss din studioul nostru mobil gasibil la fata locului.

din 7 septembrie – reincepe French Kiss@KissFM. Si gata, nu mai tin surpriza pentru mine: cea care o va inlocui pe Sinziana este nimeni alta decat Oana Rrrrraduuuu! Eu ma bucur foarte tare ca s-a hotarat sa se alature echipei noastre, pentru ca intotdeauna m-am inteles foarte bine cu ea.

18,19,20 septembrie – MC la Bierfest in Cluj

Revin cu amanunte pe masura ce le aflu si eu.

B’estfest pentru mine a insemnat o nebunie. Nu ca n-as mai fi trait in ritm alert la viata mea, insa zilele astea au fost un super “shprint”. Am facut live-uri pe Kiss FM, pe Prima TV, pe Kiss TV. Noroc ca nu mai avem si alte posturi de tv in grup, ca imi gaseau ei ceva de bodoganit si pe-acolo. N-o sa ma ascund sub naftalina falsei modestii: a crescut inima in mine ca am avut atata treaba legata, in sfarsit, de muzica. Ca io cu asta am inceput in televiziune, pe vremea cand aveam parul lung (apoi rosu), eram un copil cam arogant si prezentam fara sa stiu nasterea showbizului mioritic. Mie asta-mi place. Da’ parca te intreaba cineva vreodata? Nu te-ntreaba. Si uite-asa faci meteo.

Valeu, ca ma iau frustrarile taman acuma, cand mi-e mai bine. Sa revenim. Pe langa faptul ca am muncit pe branci, am avut marea bucurie sa lucrez cu oameni foarte multi. E foarte tare sa vezi cum, in conditii de stres, de live, de ore multe de munca si de somn mai deloc, oamenii se transforma si se impart clar in doua categorii: aia care devin isterici, neprofesionisti, je m’en fiche de tout, mi-e somn si n-am chef, la dracu’ cu voi toti; si aia care, cu ochi infundati in orbite, cu vocea demult apusa intru raguseala, spectral de palizi, continua sa lupte pe baricade pana cand e nevoie. Nu cred sa existe, pentru vreo organizatie de orice fel, un teambuilding mai eficace decat hei-rup-ul sau situatiile de criza. Astea te-nvata multe despre multi.

In primu’ rand respect pentru colega Oana Radu, care a facut trecerea de la radio la tv (live) atat de repede si de bine, ca eu cred ca nici ea nu si-a dat seama in ce s-a bagat. Bravos, mai fato! Tare bine m-am simtit sa lucrez cu tine, din nou!

Referitor la insusi Maria Sa festivalul, iaca in sfarsit si niste concluzii bazate pe trairi rumegate si filtrate catre coerenta. In primul rand mi s-a parut inca un eveniment foarte bine organizat. Evident ca vanatorii gaurilor din cascaval au gasit material de tocat marunt, insa asa cum zicea si Becul intr-un comm, s-a intrat repede, nu s-a stat la coada la wc si la bere, s-a iesit ordonat, s-a auzit bine. Hai c-a fost ok. Hartisti:

Moby – wow de 1000 de ori. Si nu neaparat pentru virtuozitatea lui ca instrumentist, ca n-a aratat mare lucru. Ci pentru muzicienii pe care i-a adus impreuna pe scena. Trupa de pe spate era parca de pe alta planeta, ca sa nu mai vorbim de solista care parea din alta galaxie. Stiam piesele, ca toata lumea de altfel. Clar, Moby e genialoid in acceptiunea europeana a termenului, ca americanii nu dau doi bani pe el. Insa cantarea pe care am vazut-o a fost lectie de muzica. Muzicienii lui sunt in stare sa cante orice stil perfect. Asta nu-i un lucru usor deloc.

Santana – eram cu inima stransa, dat fiind faptul ca Santana aparea pe scena dupa un eveniment foarte trist petrecut in viata lui. Ma asteptam la o cantare dreapta si corecta… si atat! Ca doar de unde sa mai aiba si chef. Asa a si inceput. Piesele curgeau cumintele si perfecte unele dupa altele. Pana la un moment dat, cand, timid, tinand ochii mai mult inchisi, mosul a inceput sa vorbeasca. A zis buna seara, de dragoste, de armonie, de pace, l-a facut muci pe Bush, ne-a laudat pe noi, toate intr-un singur speech. Romanii, care de-abia asteptau sa-l vada facand si altceva in afara de chitara, s-au isterizat adecvat. Si uite-asa Carlos a facut clic-clac si din indifierent s-a transformat intr-un artist cu mare chef de cantare. A cantat, a dansat, a antrenat publicul. In cele din urma, cei de la Emagic s-au vazut nevoiti sa-l ia aproape cu forta de pe scena, ca doar de-abia o patisera cu nu stiu ce deputata extrem de dotata la tartacuta, care amendase festivalul pentru ca depasise timpul alocat cu 11 minute.

Manowar – bai nene, hai sa ne-ntelegem. Daca Manowar ar avea o instalatie care sa poata sa adune la un loc toti watii din lume si sa-i asmuta in urechile noastre, ei tot ar vrea sa dea putin mai tare. Ca asa sunt ei: blow your speakers with rock n’ roll. Si asta nu e ceva de rau. Doar ca, odata cu “ze speakers” mai blow si cate altceva de prin zona, gen: generator, instalatie de sunet. Mie unuia nu mi s-a parut ca asta ar fi prima oara cand li se intampla sa pice sunetul cat sunt ei pe scena. Eric Adams nu mai suna el chiar cum suna in junete, dar inca o mai duce. Trupa a aratat insa ca stie sa faca show. Faza cu chitara si cu bulgaroaicele de pe scena (chiar daca poate ca a fost putin cam lunga) a fost atat de tipica Manowar si a imbinat atat de bine regia cu anarhia momentului, incat chiar ca a isterizat publicul. Si nu vorbesc aici despre marea de pletosi in tricouri negre, ci despre colegi de-ai mei care numai metalisti nu erau, dar care au dat cu clopul de pamant la show-ul Manowar.

Oameni cu care m-am bucurat sa lucrez/sa-i cunosc: Oana Radu, Serban Huidu, Alice, Dan Marcu, Unguru’ Bulan, Ovidiu “Who’s Your Daddy”, Raluca, Mihaela, Corina, Andreea Andrei, Pustiu, Baneasa, Dan Badea, Mircea Dumitrescu, Mihai Popoiag; Alex Revenco, Berti Barbera, Grimus, The MOOoD, Trooper, Mihai (Bere Gratis), Liana Stanciu, Deep Central, Laura Coroianu, Dragos Chiscoci, Orbital, Looptroop Rockers… si probabil ca multi, multi altii de care am uitat.

Eu mai vreau B’estfest. Cat mai repede. Si sa fie si mai lung. Ca eu m-am distrat la maxim. Deci da! MAI VREAU!

Am venit direct de la Sinaia, unde lucrasem o saptamana la FIAR. Fundatia este pierduta intr-un sat de campie, undeva intre Giurgiu si Bucuresti. In Singureni functiona, inca de pe vremea lui Ceasca, un spital de boli infectioase. Aici veneau sa nasca mame seropozitive, care, de obicei, isi abandonau copiii in spital. Cum in Romania comunista SIDA nu avea voie sa existe, copiii erau tinuti in spital, ascunsi, in conditii de existenta ingrozitoare. Iar calvarul a continuat mult dupa ‘89. In 1995, omul de televiziune italian Andrea d’Amato a descoperit spitalul si, ingrozit de ce a vazut, s-a apucat sa faca ceva. Timp de cativa ani a trimis TIR-uri intregi cu ajutoare la spitalul respectiv. Cu toate astea, la fiecare vizita pe care o facea, nu vedea niciun fel de amliorare. Ajutoarele? Pai unele se stricasera, unele se pierdusera, iar restul se terminasera… in bunul nostru spirit mioritic.

Atunci s-a apucat de construit. Iar acum aici exista un centru excelent utilat, foarte confortabil, in care pot sa stea peste 50 de copii. Majoritatea celor care stau aici sunt seropozitivi, nascuti si abandonati de parinti infectati cu HIV. Cu toate astea, surorile franciscane care au grija de centru  ii ingrijesc cu dragoste, astfel incat pozele de cosmar pe care le-a facut Andrea in 1995 sunt definitiv uitate. Ce m-a suprins este diferenta incredibila intre copiii mici, care au avut sansa de a-si trai toata viata in centrul dedicat lor, si cei mai mari, care au avut parte de cativa ani in conditiile insalubre ale spitalului uitat de lume. Nu e vorba numai de dezvoltarea lor fizica, ci de privirea haituita, animalica pe care cei mai mari o au. Cei mici insa sunt o adevarata incantare.

Echipa de la Prima TV a fost compusa din Andreea Raicu, Angel Popescu (Mondenii), Mishu Bendeac, Mirela Zeta, Ovidiu “Who’s Your Daddy”, Oana si subsemnatul. In afara de cecul primit din partea emisiunii, copiii au mai avut parte de o surpriza, pregatita de maestrul bucatar Horia Varlan, care s-a lasat de critica, si-a suflecat manecutele si s-a apucat de treaba.

Ne-am jucat, ne-am distrat, am ras. Fetele au avut mare lipici la micuti.

Locul are si povestile lui triste. Autoritati de stat obtuze, care au pus ochii pe terenul pe care se afla centrul, localnici care privesc dusmanosi la bietii copii, ferindu-se sa-i atinga, sau alungandu-i de pe strazile satului… Dar acolo, in comuna Singureni, am trait cateva ore foarte frumoase.

Urmatorii pe lista au fost copiii de la Fundatia Sfanta Macrina. Aici totul se intampla sub privirea atenta a Parintelui Gabriel, o gazda desavarsita. Un tip tanar, puternic, spiritual si haios, al carui singur defect e ca-i dinamovist, dar, asa cum am convenit cu Virgil, nu poate avea doar calitati. Si aici e vorba despre copii abandonati sau ale caror familii sunt atat de sarace incat nu-i mai pot intretine. Aici am jucat fotbal si baschet, ne-am intretinut indelung cu toata lumea, am ras mult. De data asta am fost intr-o formula putin diferita: Andreea Raicu, Virgil Iantu, Mirela Zeta, Angel Popescu, Oana si, evident, eu.

Si aici am avut bucuria sa vad copii veseli, politicosi, dornici de a comunica si de a se juca. Nu toti stau aici. Unii vin doar ca sa-si faca temele si sa se joace. Pentru altii insa, asta e casa lor. Parintele Gabriel ne-a spus ca e foarte fericit de cecul primit. Cu el va putea demara lucrarile pentru instalatiile unei cladiri noi care va adaposti o sala de sport si noi incaperi pentru micii chiriasi.

Evident ca si de data asta Horia a fost prezent, intrecandu-se pe sine insusi si gatind o masa excelenta pentru 100 si mai bine de oameni.