B’estfest pentru mine a insemnat o nebunie. Nu ca n-as mai fi trait in ritm alert la viata mea, insa zilele astea au fost un super “shprint”. Am facut live-uri pe Kiss FM, pe Prima TV, pe Kiss TV. Noroc ca nu mai avem si alte posturi de tv in grup, ca imi gaseau ei ceva de bodoganit si pe-acolo. N-o sa ma ascund sub naftalina falsei modestii: a crescut inima in mine ca am avut atata treaba legata, in sfarsit, de muzica. Ca io cu asta am inceput in televiziune, pe vremea cand aveam parul lung (apoi rosu), eram un copil cam arogant si prezentam fara sa stiu nasterea showbizului mioritic. Mie asta-mi place. Da’ parca te intreaba cineva vreodata? Nu te-ntreaba. Si uite-asa faci meteo.

Valeu, ca ma iau frustrarile taman acuma, cand mi-e mai bine. Sa revenim. Pe langa faptul ca am muncit pe branci, am avut marea bucurie sa lucrez cu oameni foarte multi. E foarte tare sa vezi cum, in conditii de stres, de live, de ore multe de munca si de somn mai deloc, oamenii se transforma si se impart clar in doua categorii: aia care devin isterici, neprofesionisti, je m’en fiche de tout, mi-e somn si n-am chef, la dracu’ cu voi toti; si aia care, cu ochi infundati in orbite, cu vocea demult apusa intru raguseala, spectral de palizi, continua sa lupte pe baricade pana cand e nevoie. Nu cred sa existe, pentru vreo organizatie de orice fel, un teambuilding mai eficace decat hei-rup-ul sau situatiile de criza. Astea te-nvata multe despre multi.

In primu’ rand respect pentru colega Oana Radu, care a facut trecerea de la radio la tv (live) atat de repede si de bine, ca eu cred ca nici ea nu si-a dat seama in ce s-a bagat. Bravos, mai fato! Tare bine m-am simtit sa lucrez cu tine, din nou!

Referitor la insusi Maria Sa festivalul, iaca in sfarsit si niste concluzii bazate pe trairi rumegate si filtrate catre coerenta. In primul rand mi s-a parut inca un eveniment foarte bine organizat. Evident ca vanatorii gaurilor din cascaval au gasit material de tocat marunt, insa asa cum zicea si Becul intr-un comm, s-a intrat repede, nu s-a stat la coada la wc si la bere, s-a iesit ordonat, s-a auzit bine. Hai c-a fost ok. Hartisti:

Moby – wow de 1000 de ori. Si nu neaparat pentru virtuozitatea lui ca instrumentist, ca n-a aratat mare lucru. Ci pentru muzicienii pe care i-a adus impreuna pe scena. Trupa de pe spate era parca de pe alta planeta, ca sa nu mai vorbim de solista care parea din alta galaxie. Stiam piesele, ca toata lumea de altfel. Clar, Moby e genialoid in acceptiunea europeana a termenului, ca americanii nu dau doi bani pe el. Insa cantarea pe care am vazut-o a fost lectie de muzica. Muzicienii lui sunt in stare sa cante orice stil perfect. Asta nu-i un lucru usor deloc.

Santana – eram cu inima stransa, dat fiind faptul ca Santana aparea pe scena dupa un eveniment foarte trist petrecut in viata lui. Ma asteptam la o cantare dreapta si corecta… si atat! Ca doar de unde sa mai aiba si chef. Asa a si inceput. Piesele curgeau cumintele si perfecte unele dupa altele. Pana la un moment dat, cand, timid, tinand ochii mai mult inchisi, mosul a inceput sa vorbeasca. A zis buna seara, de dragoste, de armonie, de pace, l-a facut muci pe Bush, ne-a laudat pe noi, toate intr-un singur speech. Romanii, care de-abia asteptau sa-l vada facand si altceva in afara de chitara, s-au isterizat adecvat. Si uite-asa Carlos a facut clic-clac si din indifierent s-a transformat intr-un artist cu mare chef de cantare. A cantat, a dansat, a antrenat publicul. In cele din urma, cei de la Emagic s-au vazut nevoiti sa-l ia aproape cu forta de pe scena, ca doar de-abia o patisera cu nu stiu ce deputata extrem de dotata la tartacuta, care amendase festivalul pentru ca depasise timpul alocat cu 11 minute.

Manowar – bai nene, hai sa ne-ntelegem. Daca Manowar ar avea o instalatie care sa poata sa adune la un loc toti watii din lume si sa-i asmuta in urechile noastre, ei tot ar vrea sa dea putin mai tare. Ca asa sunt ei: blow your speakers with rock n’ roll. Si asta nu e ceva de rau. Doar ca, odata cu “ze speakers” mai blow si cate altceva de prin zona, gen: generator, instalatie de sunet. Mie unuia nu mi s-a parut ca asta ar fi prima oara cand li se intampla sa pice sunetul cat sunt ei pe scena. Eric Adams nu mai suna el chiar cum suna in junete, dar inca o mai duce. Trupa a aratat insa ca stie sa faca show. Faza cu chitara si cu bulgaroaicele de pe scena (chiar daca poate ca a fost putin cam lunga) a fost atat de tipica Manowar si a imbinat atat de bine regia cu anarhia momentului, incat chiar ca a isterizat publicul. Si nu vorbesc aici despre marea de pletosi in tricouri negre, ci despre colegi de-ai mei care numai metalisti nu erau, dar care au dat cu clopul de pamant la show-ul Manowar.

Oameni cu care m-am bucurat sa lucrez/sa-i cunosc: Oana Radu, Serban Huidu, Alice, Dan Marcu, Unguru’ Bulan, Ovidiu “Who’s Your Daddy”, Raluca, Mihaela, Corina, Andreea Andrei, Pustiu, Baneasa, Dan Badea, Mircea Dumitrescu, Mihai Popoiag; Alex Revenco, Berti Barbera, Grimus, The MOOoD, Trooper, Mihai (Bere Gratis), Liana Stanciu, Deep Central, Laura Coroianu, Dragos Chiscoci, Orbital, Looptroop Rockers… si probabil ca multi, multi altii de care am uitat.

Eu mai vreau B’estfest. Cat mai repede. Si sa fie si mai lung. Ca eu m-am distrat la maxim. Deci da! MAI VREAU!

Prima interventie a fost in Focus. N-a fost una foarte reusita din punct de vedere tehnic. E normal. Asa-i la inceput. Drept invitat l-am avut pe Serban Huidu. Am ras, am glumit. Din momentul ala a inceput nebunia maxima. Interventiile pe Kiss FM si pe Prima se succedau cu o viteza din ce in ca mai mare. A inceput ploaia, ceea ce a transformat studioul nostru intr-un refugiu pentru multa lume. Aici s-au adapostit Snails, Alexandra Ungureanu si Crush, Liana Stanciu si Mitza (Bere gratis). Dintre colegii mei l-am vazut pe Almud (Stereosonics), Marian Boba, Raul Brebu, Andreea Andrei, Sinziana.

Gata! Destul despre noi. Acum despre muzica. Eu Snails nu mai ascultasem pana acum. Desi putin dezavantajati de ora si, deci, de lumina zilei, mi-a placut de ei. E adevarat ca dupa aia i-am cunoscut personal si am vazut cat sunt de simpatici, astfel incat acum nu prea mai pot fi obiectiv.

A urmat Patrice. Sincer, pe mine nu m-a impresionat foarte tare recitalul lui. Destul de lipsit de energie, destul de neinspirat intre piese. Evident ca de sunat a sunat bine, doar ce pretentii poti avea? A fost foarte tare insa ca a avut totusi insipiratia sa cante “Soul storm” exact atunci cand a inceput mai tare sa ploua.

White Lies au fost britanici pana in maduva oaselor. Au cantat perfect. Poate muzica lor e putin mai greu digerabila, insa mie mi-au placut foarte mult. Cu cojones, cu chef, cu tot ce trebuie. Foarte bine a fost. Aproape ca inclin sa fiu de aceeasi parere cu Alex Revenco (Jurnalul National), care a sustinut la B’estfest Afterparty (desi nu chiar fatis) ca au fost mai buni decat the Killers… Repet: sunt APROAPE de acord.

The Killers. Wow! Da, ok, au avut toate beneficiile trupei cap de afis. Publicul cel mai mult, cel mai bine incalzit, sunetul cel mai tare, visuals-urile cele mai elaborate. Insa chiar au fost misto.

Cat despre public, ramane valabil ce-am scris anul trecut: oameni frumosi, oameni carora le recomand cu toata caldura si seriozitatea sa se inmulteasca, astfel incat la B’estfest 2040 sa participe cateva milioane de oameni, in loc de cateva zeci de mii acum.

In momentul de fata sunt deja in studioul Kiss FM/TV de Romexpo si imi trag sufletul inainte de o noua serie de transmisii live pe Prima TV, Kiss FM plus B’estfest Afterparty de diseara (Kiss TV la 30 de minute dupa terminarea recitalului Moby). Din line-up-ul de azi pot spune ca de-abia astept sa vad fiecare trupa. Dar astept in mod special: Grimus, Polarkreis 18, Motorhead si Moby. Revin cu detalii. Obosit si fericit…

Dimineata am inceput-o in TVR, la arhiva, cautand imagini cu Laura Stoica, Dan Spataru si Gica Petrescu pentru emisiunea de sambata. A fost destul de placut, mai ales ca am vazut (chiar daca pe repede inainte) o multime de artisti la varste extrem de fragede: Voltaj la Mamaia ’99, Adi Despot la Scoala Vedetelor (nici nu mai stiu in ce an), Class la inceput de drum. Am gasit ce aveam nevoie, insa a durat vreo doua ore.

Cand am terminat, finalistii Megastar ma asteptau deja. Am fost impreuna cu ei la Cimitrul Bellu, unde au adus flori si au aprins lumanari la mormintele Laurei Stoica, lui Dan Spataru si Gica Petrescu. Am filmat acest moment, care pentru unii din cei 5 s-a dovedit a fi destul de emotionant. Oana a ramas cateva minute bune langa mormantul Laurei… M-a suprins neplacut mormantul maestrului Gica Petrescu. O cruce din lemn de pe care vopseaua a inceput deja sa se scorojeasca, putine flori, in rest plante crescand alandala. Dupa cate a facut, merita mai mult.

Dupa ce am plecat de la cimitir a urmat un tur de forta al orasului, in care am intervievat mai multe personalitati din radio/televiziune/muzica in legatura cu ideea noastra de a-i aduce pe finalisti in contact cu muzica romaneasca mai veche. Am vorbit cu Serban Huidu, Mihai Dobrovolschi, Calin si Bobita (Voltaj), Proconsul. Am aflat povesti destul de interesante, pe care probabil ca le veti auzi si voi sambata. Toti artistii au fost insa de acord ca este extrem de important pentru formarea artistica a finalistilor sa intre in contact cu muzica asta.

Seara in Club Pat a fost din nou petrecere Megastar. De data asta a fost si mai multa lume, iar atmosfera a fost foarte tare. M-am bucurat sa-i vad alaturi de echipa pe Catalin Josan, Bodo (Proconsul) si o parte din distributia serialelor Nimeni nu-i perfect si 17. De-abia astept petrecerea de saptamana viitoare.

Astazi inapoi la meteo, iar seara am un eveniment in Baneasa la deschiderea unui nou mall. De data asta voi fi reporter, nu MC.