Iar verbul “a reusi” este unul pe care chiar l-am cautat. Un bebe nu stie sa adoarma. Nu numara oi, nu se gandeste la campii batute de soare si vant. Nu. Marei cand ii e somn plange, pentru ca somnul este o senzatie de disconfort. Si atunci… cu un pic de cantat, un pic de laptic, un pic de leganat si muuulta LINISTE, se intampla miracolul.

Numai ca parcurile noastre din Bucuresti sunt niste focare de activitate frenetica in timpul zilei. Eu ma bucur sa vad ca se curata toaletele ecologice, ma bucur sa vad ca exista niste oameni care se plimba cu tractorul cu mutre mai mult sau mai putin preocupate. Ma bucur sa vad toate astea. Dar in acelasi timp imi vine sa iau un cataroi de pe jos si sa il zvarl direct in teasta celui care le da ordin acestor oameni sa-si faca treaba exact atunci cand parcurile sunt pline de mogaldete care alearga (noi mai avem ceva de asteptat), plang, papa sau DORM!!!

Sunt sigur ca noaptea, cei cativa betivi, aurolaci sau indragostiti nu vor fi foarte deranjati de un tractor trecand, pentru ca isi vor putea relua activitatile fara prea multa bataie de cap. Insa pentru Mara asta nu se poate. Scriu postul asta din Sibiu, departe de fi-mea. Insa ieri, cand la plimbare prin Moghioros fiind, cu Mara proaspat adormita in carucior si cu mine impreuna cu bunica-sau pierduti intr-un labirint de alei mai periculos decat un joc de Piticot, as fi avut un limbaj mult mai colorat. La fiecare colt pandeau caini vagabonzi, pickhammere, tractoare, maturatori care in loc sa munceasca se injura tipand, curatatori de buzi eco afisand placiditatea constiintei jobului pe care il au. Asta in timp ce comoara mea de fata, cu doi dinti inmuguriti dureros in gingia de jos, dormea.

Am reusit in cele din urma sa evitam toate capcanele. Dar la sfarsit noi, aia batranii, eram cei care aveam nevoie de somn. Acelasi lucru mi s-a intamplat de cateva ori si in Parcul Carol. Si asta ma aduce din nou la intrebarea: de ce sa faci un lucru ok in tara asta, atunci cand il poti face anapoda?