Dar principiul asta a fost preluat de societati ulterioare. Din toate epocile care au urmat. Orice regim se voia a fi democratic, isi intorcea fata catre agora si prelua de acolo ideea de reprezentanti ai poporului, alegeri, voturi, referendumuri, descentralizarea puterii. Cu toate astea, pana acum, pana in epoca noastra, nicaieri nu s-a atins principiul democratiei absolute. Asta pentru ca omul, prin insasi natura lui, este insetat de putere.

Una dintre cele mai apropiate de perfectiune democratii din univers este cea americana. Odata independenta castigata si federatia formata, in urma a doua razboaie sangeroase, peste Statele Unite se asternu democratia. Cu alte cuvinte cetateanul detine aici puterea si libertatea de expresie multravnite. Doar ca principiul “politically correct” te invata cum sa vorbesti si iti interzice un imens numar de expresii si cuvinte. Doar ca in democratia asta justitia a devenit o sperietoare care iti limiteaza puterea sau dorinta de actiune. Doar ca aceasta democratie aproape perfecta se manifesta ca un soi de politist planetar pornind si alimentand razboaie care servesc propriilor interese sub scuza luptei pentru libertate si democratie.

Tot ridicandu-se pe varfuri si uitandu-se peste ocean, europenii s-au pus si ei pe federalizare. Desi multele secole de istorie se cam pun pe picioarele dindarat cand vine vorba de aglutinare politico-economica, desi diferentele economice dintre tarile membre sunt imense si probabil de nerecuperat, europenii se screm si se incordeaza sa devina una si aceeasi federatie. De-asta foruri europene dicteaza politica economica a unor tari mai pricajite. De-asta pe un birou din Bruxelles se poate decide soarta unor oameni aflati la mii de kilometri distanta, fara ca functionarul respectiv sa aiba cunostinta despre ce e vorba de fapt in tara pe care o maturizeaza in mars fortat. Toate astea se intampla in numele democratiei. Adica, simplificand (prea mult, poate) problema, avem, din nou, hotarari luate in numele poporului de niste oameni care nu prea au multe in comun cu poporul respectiv. Care este interesul lor de fapt? Pai nu stiu, ca eu sunt mic si niznaiu.

Intrebarea ramane insa: daca democratia ramane un principiu utopic, cu ce este ea diferita de alte utopii politice cum au fost comunismul sau nazismul? Cu ce este ea mai putin ipocrita? Si de ce ne batem atata cu pumnul in piept ca suntem democrati, cand, de fapt, dracu’ stie ce inseamna asta si la ce ne foloseste?