Pe cât de critic am fost cu acțiunea lipsă la apel din prima parte a ultimei părți a trilogiei de Tolkien care e formată din patru cărți și vreo șase filme, pe atât de mulțumit sunt de cum s-a încheiat. De parcă Măriile Lor producătorii s-au uitat în buzunar, au plescăit mulțumiți din buze groase și hulpave și i-au lăsat pe scenariști, scenografi, băieți de la efecte și regizori să-și facă de cap. Și și-au făcut.
Scenele de bătălie sunt multe și de calitate superioară, chiar dacă mie unuia strategia mi s-a părut de level beginner de câteva ori. Fetele frumoase tot frumoase sunt. Își plâng iubiții într-o mărturie vie a ideii că dragostea nu ține seama de bariere, nici dacă ea e cu un metru și mai bine mai înaltă decât el – mă refer aci, evident, la iubirea dintre elfița Tauriel (Evangelin Lilly frumoasă foc) și piticul Kili (Aidan Turner, care mie mi se pare că seamănă cu Dan Bordeianu).
În mod cu totul bizar, chiar n-am simțit filmul ăsta ca având vreo burtă demnă de criticat, spre deosebire de predecesorii săi, care îl cam aveau pe burdihan în scenariu, sub forma unor secvențe lungi în care nu se întâmpla pur și simplu ni-mic. Se poate ca lucrul ăsta să se fi întâmplat și pentru că nu mai călcasem eu cam de multișor într-un cinema, nu zic nu. Dacă sunteți de altă părere, vă rog nu ezitați să mă contraziceți pentru că, dacă ar fi să trag o concluzie cam asta ar fi: mi-a plăcut ciudat de mult filmul ăsta. Și da, îmi pare rău că s-a terminat cu Trilogia.
