Vama – „Better” (recenzie de album)

Dacă n-ai chef de buchisit, poți asculta articolul de mai jos pe YouTube și pe SoundCloud. Dacă îți convine mai mult forma asta de comunicare, nu uita să dai un subscribe. Promit că voi îmbunătăți foarte curând calitatea înregistrărilor. E încă varianta beta.

N-am cum să fac o recenzie obiectivă albumului Vama. Asta pentru că pe Tudor l-am remarcat pentru prima oară, e drept că într-un mod deloc plăcut pentru el, acum vreo 20 de ani. Eu, licean, îmi omoram timpul cu interminabile partide de canastă sus pe TNB, pe terasa La Motoare. El, student sau proaspăt absolvent, avea aproape în fiecare seară spectacolul „Trupa pe butoaie” și mă deranja. Bine, nu doar el. Toți. Dar el era printre cei mai zgomotoși de pe scenă, vag grăsun, pletos, plin de energie.

Primul concert Vama Veche l-am văzut în Vama Veche, în vara primului lor album. Era o cântare sponsorizată de o marcă de țigări care între timp a decedat: Bran. Luminile de scenă erau două perechi de faruri de jeep. Boxele erau un pic mai mari decât niște monitoare de calculator. A fost unul din concertele alea care s-au terminat cu „o să număr până la 3 și, cine nu face baie cu mine în mare, mă-sa-i curvă.” Puțini fii de prostituate în seara aia în Vamă. Când am ieșit din mare, eram convertit. De-atunci am urmărit cu drag evoluția lui Tudor.

Apoi l-am cunoscut personal, am stat cu el de vorbă despre multe chestii și am descoperit un om pe care n-am cum să nu-l admir. E deștept, pasionat și tre’ să ai neuronii încălziți bine ca să faci față unei conversații cu el. Așa că, din toate motivele enumerate mai sus, n-am cum să scriu obiectiv despre noul album Vama.

„Better” se cheamă el. Și când am văzut cuvântul ăsta mi-am dat seama că, fără să aibă nici cea mai mică urmă de superlativ, „mai bun” sau „mai bine” ar fi cam cea mai optimistă vorbă de pe lumea asta, de trăim noi în ea. Sigur, poate fi citit și cu o țâră de aroganță dacă te lași pradă complexelor și subînțelegi un „decât tine” acolo. Da’ nu cred că-i cazul. Cred că e vorba despre „mai bine decât azi”, „mai bine decât acum”. Că e despre un viitor mai bun.

E un album care va fi lansat mâine, 12 septembrie. Va fi, încă de dimineață, disponibil pe toate platformele de streaming și download, inclusiv pe YouTube. Tudor Chirilă zicea în glumă că Vama, cu albumul ăsta, își dorește să „cucerească Bulgaria”.  Eu cred că visul e pentru un război mondial sau măcar european.

„Summer Love” începe atât de lent, încât am crezut că s-a deprimat Chirilă. Că a devenit un fel de Lan del Rey. Iar lentoarea piesei, fără să fie deloc tristă, îți dă o pace și o liniște care nu-s deloc în stilul Vama. Ciudat început de album – mi-am zis eu. Da’ după aia… Fără să dau spoilere, piesa asta n-are cum să nu te facă să zâmbești emoționat. Cel mai șmecher început de album pe care l-am auzit de multă vreme încoace. Nu te bate pe umăr și te întreabă dacă ai chef, te ia de păr și te aruncă în aer: uite-așa se plutește, nătăflețule!

„Burning Man” e piesa care mie mi se pare cea mai bună de single. Se mestecă ușor, n-are zgârciuri, e bună la condus și conduce sufletul în direcția sus. Dacă o asculți la maxim cu ochii închiși n-ai cum să nu vezi mii de oameni sărind și cântând-o la concert.

„Riding High (Into the Light)” are un stil vocal în care nu l-am mai auzit pe Tudor cântând până acum. Iar ritmul ei ușor retro-punk face o pereche inedită și mișto cu vocea care e prea caldă pentru stilul ăsta. E piesă ușurică, de vară, dacă asculți versurile. Da’ te și cam trece de un pogo pe refren. Forma clasică de contrasting verse / chorus mi-a plăcut. E o dovadă de curaj în zilele noastre să te întorci la rădăcini. Condiția e una singură: să îți asumi, să pui suflet. Foarte mișto fluieratul de la final.

„Start a Fight” e o piesă care scoate în față una din artistele Agenției de vise, Larisa. Am mai văzut-o pe scenă, inclusiv la showcase-urile de la Mastering the Music Business 2017. E o prezență pe care n-ai cum să nu o remarci, iar vocea pisicoasă aduce a Marilyn Monroe. Ei bine, la a doua strofă din piesa asta să vă țineți bine: mâța scoate coșcogea ghearele. Mi-a plăcut că Tudor n-a cedat ispitei și și-a păstrat (aproape) până la capăt rolul secundar asumat.

„London Feeling” începe aproape recitat și de-asta este primul loc unde îți dai seama că Tudor e un actor român. Când pictează în limba engleză are mai puține culori pe paletă decât în limba română. E absolut normal să fie așa. Sper să aibă ocazia să exerseze atât de mult, încât să le folosească pe ambele la fel de ușor.

„In the Name of Love”, baladă de dragoste. E simplă. Și e prima piesă tristă de pe albumul ăsta. Cuvintele ies, parcă năclăite în alcool din ăla băut de durere. Apare și furia la un moment dat. Furia neputinței omului care a greșit prea mult.

„Memories Now” are un început care aduce aminte de „I’m a Loser” a lui Beck. E o piesă lansată de ceva vreme deja și mărturisesc că, la început, nu mi-a plăcut cine știe ce. Abia pe la a patra sau a cincea ascultare am început să o accept, ca să zic așa. Însă, după gustul meu, asta e una din piesele mai slabe de pe album.

„Ghosts at War” este al doilea single lansat. Cu chitara aia de blues, pare o piesă ușurică. Doar că vine și asta și-ți arde o scatoalcă peste ceafă după  câteva zeci de secunde. Contrapunctul teatral e un concept pe care e limpede că Tudor l-a înțeles cum trebuie și îl aplică bine și în muzică.

„A Better Man for You” începe cu o orgă impunătoare. Da’ nu e nimic religios în tristețea amorezului suferind. E a doua piesă 100% de dragoste de pe albumul „Better”, iar în partea lentă felul în care Chirilă șoptește anumite părți de cuvinte îngroșându-și vocea m-a trimis cu gândul la Chris Rea. Doar că mie mi se pare puțin forțată interpretarea în registru jos pentru el.

„Cure K” e a doua piesă cu Larisa de pe album. Cred că e cea mai dansantă, prima pe care apar niște suflători. Atât Tudor cât și Larisa cântă cu efect pe voce. Toată atmosfera te duce cu gândul la „Hold Me, Thrill Me, Kiss Me, Kill Me” de la U2. Trompetele sunt folosite cu îndeajuns de multă discreție și integrate natural într-o piesă în care nu te-ai aștepta să le auzi. Mi-ar plăcea s-o văd primind un videoclip. Cred că i-ar face mult bine.

„Karma Game” e politică. E cu nerv, e cu supărare și e una din cele mai electronice piese de pe album, fără ca muzica să trădeze vreun pic ograda rockului. Bridge-ul m-a surprins un pic. Mă așteptam la ceva clasic, în crescendo. În locul lui a venit o segmentare aproape industrială, cu câteva respirații pneumatice, care mi-au adus imediat în minte imagini cu coloane de ciocane mărșăluind disciplinat și infinit.

„Fingers and Sin” e ultima și e piesa care are cel mai mișto titlu după părerea mea umilă. E și singura unde Tudor cântă în falset. Ritmul m-a dus cu gândul la Tracy Chapman. E un epilog potrivit pentru un album. E ca piesa de teatru care se încheie cu unul din actori rostind un monolog în buza scenei, după ce cortina a fost trasă. O concluzie liniștită a unui album zbuciumat.

E clar un „Better” care aduce în față o Vamă așa cum nu am mai auzit-o. E ambițios și nu cred că are vreun pic de importanță succesul pe care el îl va avea sau nu aici. Modul în care a fost conceput, înregistrat, prezentat și cât am reușit eu să găbjesc din modul în care va fi promovat arată că Vama are ochii ațintiți dincolo de granițele patriei. Mi se pare un pas firesc pentru ei. Nu e ca și cum le-ar mai fi rămas cine știe ce Românie de cucerit.

Cred că este un demers care va solicita la maxim farmecul lui Tudor, educația și experiența Carinei Sava și resursele financiare ale proiectului. Unii poate cred că e o nebunie. V-aș ruga să nu începem cu vorbele de clacă. Pentru că „Better” mi se pare un album care, înainte de orice, e curat și sincer. Și merită să aibă o soartă bună.

Mă simt ca pe vremuri, când încă mă mai uitam la echipele românești de fotbal în preliminariile competițiilor internaționale. Haide Vamaaaaaa! Hai ai noștriiiiii! Ole, ole, oleeeee!

P.S. Ne vedem în 12 octombrie, la concert. Că tare mă mănâncă buricele deștelor să tastez o recenzie și de acolo. De la Damian n-am mai avut ocazia.