Andrew Loog Oldham, sau ALO cum mai e el cunoscut în industria muzicală, a fost unul din cei mai importanți oameni ai anilor ’60. A început ca om de PR pentru Beatles, pe vremea când încă nu plecaseră din Liverpool, iar faima lor nu depășise încă granițele Angliei. Apoi i-a descoperit pe Rolling Stones înaintea oricărui alt “hustler”, înainte chiar de a avea voie să se ocupe de ei din punct de vedere legal (era minor).
Din punct de vedere marketing și comunicare, unele din lucrurile pe care el le-a făcut instinctiv atunci sunt acum predate în școală. Una din ideile lui a fost să-i poziționeze pe Stones la fix cealaltă extremă față de cuminții și simpaticii Beatles, simțind corect că nu era loc destul pe lume pentru două trupe de “băieți buni”. Și că prin venele adolescenților din lumea întreagă curgea o revoltă care abia aștepta un model de urmat.
Andrew Loog Oldham Rolling Stoned
Ca scriitor, Andrew Loog Oldham nu-i taman ușor de digerat. Eu am mai citit “Stone Free” și “Stoned“. Mereu a fost preocupat de stil: al lui și al artiștilor lui. Grija asta de a “arăta bine” se simte și în felul în care scrie. E mai important pentru el să aibă o frază frumoasă, cu cuvinte meșteșugit alese, decât să fie elocvent. Ceea ce nu-l recomandă pentru cititorul grăbit, care vrea să înghesuie cât mai multă informație în cât mai puține minute. E mai degrabă bun pentru citit în vacanță, cu un pahar de vin bun și cu timp de savurat și chiar și de căutat în dicționar.
“Rolling Stoned” reia istoria lui Oldham cu Rolling Stones. Cu frustrarea, cu depresia care l-a chinuit toată viața, cu împlinirile imense, dar și cu marile dezamăgiri. Asta e, de fapt, cartea cu care recomand să înceapă oricine vrea să-l citească pe ALO.
Nimic din ce a scris omul ăsta n-a fost (și probabil nu va fi) tradus vreodată în românește. Dar găsiți Andrew Loog Oldham – “Rolling Stoned” pe Kindle aici.
Citatele mele preferate “Rolling Stoned”*:
“Dragostea nesofisticată a publicului dintr-o țară din lumea a treia e un miracol euforic, heroin-ic, astfel încât trupa nu are o altă alternativă decât să răspundă pe măsură unei țări a cărei inimă bate doar pentru ei.”
“Am citit undeva că Aristotel Onassis avea o rețetă a succesului încă de când era foarte tânăr. Era compusă din a avea o adresă bună, chiar dacă era un pod sau o pivniță, un costum bun și să fie bronzat.”
“Dacă publicitatea ar fi însemnat ‘mălai’, fiecare starletă din oraș n-ar vâna milionari ca să se mărite. Ar fi ea însăși milionară.”
“Dacă nu ești sigur al cui este rock ‘n’ roll-ul înseamnă că sigur nu e al tău.”
“Starurile trebuie să fie ucigași, dând întotdeauna prima și ultima lovitură. Trebuie să fie atât de complet de paranoici și obsedați de propria lor viziune despre ei înșiși, încât să depășească statutul de obsesie – să devină realitate – logică și naturală. Nu există remușcări când ucid, regrete când devin proxeneți și nici rușine când curvesc.”
“Nu credeam în a bate la zece uși. Credeam în a alege o ușă și a o dărâma.”
“John era atât de prins de ideea că, dacă industria muzicală era o bășină, atunci avea să fie bășina lui, încât era imposibil să-l minți pe Johnny Lennon.”
“Se spune că în momentul în care peregrinările tale artistice părăsesc strada și încep să depindă de room service, vei sfârși prin a scrie un alt cântec decât cel pe care alege publicul să-l fluiere. S-ar putea să mai prinzi un hit de la tine din penthouse, dar strada are un ritm care e numai al ei.”
“Allen [Klein n. tr.] apare când recolta nu ți-e pe măsura așteptărilor pe care le aveai când ai semănat, dar o parte a prețului pe care îl vei plăti e că el îți ia ferma.”
“Ea își poartă rănile ca pe niște decorații, iar în ochi îi sclipește supraviețuirea.”
*traducerea îmi aparține
