Cu puțină indulgență, meseria de DJ există de aproape 120 de ani. Cică în 1906 un nene a modificat aparatele de emisie/recepție ale unor vase de pescuit de pe coasta de Est a Canadei, făcându-le capabile să primească nu doar semnale Morse, ci și voce. A așteptat omul nostru până vasele s-au dus în treaba lor, în larg, apoi a testat. Iar transmisia test a inclus vocea lui care prezenta o bucată de muzică clasică plus o interpretare live, la vioară, a unui fragment de colind de Crăciun. Cică partea cu vioara n-a fost cine știe ce din punct de vedere muzical.
De aici începe “Last Night a DJ Saved My Life”. De la DJ-ul de radio, privit la început ca un impostor, ca un potențial criminal al muzicii (care până atunci nu era cântată altfel decât live la radio), apoi ajungând zeu al muzicii și tineretului și terminând în postura pe care o știm de azi, aceea de roboțel programat să vorbească puțin, rar și simplu.
Pentru că da, primul DJ a fost cel de la radio, într-o vreme în care ideea de a dansa pe muzica pe care o pune cineva de pe plăci (discuri) era pur și simplu de neconceput. Dar criza economică a adus și etapa asta care, odată apărută, n-a mai dispărut niciodată cu adevărat. Discoteca, clubul, plaja, pârtia, restaurantul, barul, pub-ul, depozitul părăsit, pădurea plină de noroi, o casă dărăpănată sau scena unui stadion plin cu zeci de mii de oameni – toate sunt locuri de muncă ale DJ-ului.
“Last Night a DJ Saved My Life” este prima carte despre istoria muzicii dance pe care am citit-o în viața mea. Și nu, nu e ultima. Mi-aș dori foarte tare ca ea să fie citită de cât mai mulți muzicieni. Poate așa vor înțelege mai repede că meseria de DJ, atunci când e făcută cum trebuie, nu-i deloc o treabă ușoară. Din contră, e și ea, în felul ei, o artă. Că doi oameni diferiți, cu fix aceeași muzică, pot face un party epocal sau pot distruge o seară doar în funcție de ordinea în care așează piesele în setlist, fără să mai vorbim de tehnică și alte asemenea.
Deși e destul de groasă, asta e o carte pe care o consider obligatorie și pentru oricine va vrea vreodată să își deschidă un club, discotecă sau orice fel de alt loc în care să producă bani pentru că niște oameni vin să danseze pe muzica pe care o pune cineva. Principiul de bază pe care îl vor înțelege ei este că principala lor marfă aflată la vânzare nu este băutura. Pe aia o poate oricine cumpăra de pe net sau de la alimentara. Muzica este materia primă care asigură succesul unui astfel de loc. Așa că înainte să investești în marketing, șampanie scumpă și orice altceva, asigură-te că ai o echipă de DJ extraordinară și că ei sunt atât de bine plătiți încât vor rămâne motivați să nu se lase pe tânjeală sau, mai rău, să plece care-ncotro.
“Last Night a DJ Saved My Life” mai e mișto și pentru că e o istorie a genurilor dance care explică de unde a venit fiecare, cum s-au combinat, unde s-au întâlnit și cine le-a transformat din muzica pe care o auzi doar într-un club obscur în genuri muzicale care produc miliarde de dolari anual.
De fapt, cartea asta este biblia muzicii dance. Eu așa o simt. Un fel de Passman al DJ-ului.
O puteți cumpăra de aici.
Citatele mele preferate din “Last Night a DJ Saved My Life” sunt:*
“‘Mod era spațiul dintre angajat cu normă întreagă și aspirații neîmplinite, veriga lipsă dintre craterele de bombe și reclamele la Bacardi’, scria Julie Burchill în ‘Damaged Goods'”.
“Deși e ușor să te lași dus de valul bagajului său intelectual, nu uitați că, pentru muzica techno, acea căutare poetică a sufletului mașinăriei nu era altceva decât un mod deștept de a spune ‘Am vrut să facem muzică dance mișto pe sintetizatoare ieftine.’ Producătorii din Chicago nu au simțit nevoia să explice de ce au folosit mașinării electronice – pur și simplu nu știau să cânte la instrumente.”
“O cultură a unei tinere generații nu e cu adevărat convingătoare până nu generează niște ură veritabilă.”
*traducerea îmi aparține
