BLOGada

make-money-blogging-300x183

Am blogul ăsta de foarte mulți ani. Nu mă pot mândri cu nimic legat de el. Nu mi-a adus niciodată nici măcar un leu, nu figurează prin topuri, nu este căutat de agenții, nu mi se propun proiecte. Adică… Nu mă pot mândri în termenii blogosferei de azi și ai aprigilor ei băștinași. Eu, însă, îl iubesc foarte tare, așa sărăntoc cum e.

E locul MEU. Prin el îmi vărs ofurile și nădufurile, prin el cad pe spate de admirație si, mai presus de toate, el îmi este premanent exercițiu de scris. A fost o vreme cam lungă, la un moment dat, în care l-am părăsit. Deloc întâmplător, acea perioadă a coincis cu niște timpuri destul de tulburi pentru mine, personal. Când l-am regăsit, nu era deloc supărat pe mine. M-a primit de parcă ieri postasem ultima oară. Ideile mi le lansez, dacă vreți, în neant. Nu mă aștept la nimic atunci când scriu. Cu toate astea, n-am să mă ascund după degetul mijlociu al modestiei: mă bucur să văd că, din când în când, postările mele nasc dezbateri sau primesc aprecieri din partea multor oameni. Nu acesta este însă scopul principal al existenței acestui loc.

Eu așa înțeleg blogăreala. Ca pe ceva personal. Ca mine mai sunt și alții. Apoi există bloggeri care fac din acest nou tip de jurnalism un mod de trai. Publicitari deștepți au sesizat imediat boom-ul pe care l-au înregistrat blogurile acum mai mulți ani și au început să dizloce sume din ce în ce mai mari din bugete către ele. De ce? Păi răspunsul era evident: bloggerii cei mai de succes aveau o relație bazată pe încredere cu cititorii lor. Erau, așadar, lideri de opinie online. Dacă ei vor scrie despre un produs, lumea îi va asculta.

Și-așa a început. Pe măsură ce bloggerii își monetizau mai abitir creațiile, cititorii au început să se cam prindă că treaba nu prea mai e cușeră. Publicitarii au contra-atacat timid prin creșterea gradului de subtilitate al modului în care mesajul era comunicat. Cititorii s-au prins și de asta. Ceea ce a dus la o și mai mare scădere a încrederii pe care cititorii și așa începuseră să și-o piardă.

Într-un fel, e normal să scadă interesul pentru ceva ce se comercializează. Blogurile au avut succes pentru că erau bucăți din oameni așternute pe hârtia infinită a netului. Oamenii își povesteau unii altora episoade de viață ajutându-se, comentând, descoperind. Apoi, când unele bloguri s-au transformat în colecții fade de articole de PR și comunicate de presă, consumatorii au pus eticheta pe toate produsele. Și asta e normal. Trăim vremuri în care timpul e prea scump pentru a ne putea permite să alegem grâul de neghină. Cititorii de bloguri există în continuare, doar că nu au ce să citească, pentru că blogurile, așa cum le știu ei, sunt din ce în ce mai puține.

Apoi a venit Facebook-ul și a aplicat lovitura mortală. Acolo e tot. Ce nevoie mai ai de altceva?! Multe bloguri au dispărut, înfrânte. Altele se zbat în continuare. Traficul, însă, nu mai e ce-a fost odata… Nici numărul de comentarii pe care le au articolele nu mai atinge cotele de acum câțiva ani.

Știu că m-am trezit târziu, după război cum are veni… Dar n-ar fi oare normal ca un blog în care se publică articole plătite (în bani, produse sau servicii) să semnaleze lucrul acesta undeva mare, pe home-page? N-ar fi oare etic ca articolele care conțin publicitate să aibă un semn care să le distingă de celelalte. Mi se pare un respect elementar pentru cititori, care cu siguranță ar aprecia sinceritatea.

Nu se va întâmpla asta niciodată. Nu trebuie să-mi explicați de ce. Înțeleg bloggerii care fac bani din blogurile lor. Nu-i condamn. Am avut așa… un junghi etic. Da’ mi-a trecut. De fapt, mă bate chiar gândul să fac eu un pas întru profilaxie și să scriu undeva, mare, la mine pe homepage, că acest blog conține doar articole personale, publicate gratuit, lipsite de orice fel de publicitate. Oare aș părea un ciudat? Eu, oricum, voi continua să scriu.

STAI, NU PLECA! ÎNCĂ...

Dacă-ți plăcu scriitura și vrei să mai afli ce-mi bubuie debla,
apasă butonu' de colea, te rog!