Bruce Springsteen – “Born to Run” (recenzie)

Bruce Springsteen face parte din categoria aia de artiști pe care îi știe toată lumea. Iar prin lume înțeleg planeta asta pe care locuim cu toții. Cu toate astea, Springsteen nu-i nici Michael Jackson și nici Kurt Cobain. În primul rând pentru că el a supraviețuit. Apoi, cred eu, pentru că nu e genul de star care să strălucească printr-o cantitate mai mare sau mai mică de nebunie pe care oamenii obișnuiți o numesc “star factor”. Springsteen e normal: n-are dependențe, nu se dă în stambă prin tabloide, n-are declarații sforăitoare. E un om ca oricare altul dintre noi. Doar că înspăimântător de harnic și de talentat.

“Born to Run” e o autobiografie care, pe alocuri, m-a făcut să regret că The Boss s-a născut în New Jersey în loc să fi fost și el britanic și sincer ca Eric Clapton. Lupta lui crâncenă cu depresia, care ține de mai bine de 30 de ani, ar fi ajutat multe suflete chinuite să găsească o cale spre liniște.

Bruce Springsteen

Sunt multe de învățat din “Born to Run”. În primul rând, deși și aici am tânjit după mai multe amănunte, cum se organizează și cum se conduce o trupă în care nu e democrație, ci în care instrumentiștii sunt angajații artistului. The Boss spune că, pentru el cel puțin, asta e singura cale spre succes. Și, apropo de succes: când un artist care are o carieră de 40 de ani în care l-a avut pe ăla mare de le este rezervat celor foarte puțini își scrie povestea, ai face bine să o citești cu atenție pe toată. Nu pentru că asta-i rețeta să ajungi și tu ca el. Asta e o minciună de pe coperțile cărților scrise de ăia care n-au avut niciodată succes. Ci pentru că doar oamenii ăștia au relaxarea să-și povestească greșelile îndeajuns de amănunțit încât să putem și noi învăța ceva din ele.

Apoi mai e și scriitura extrem de bună. Și e bună la un nivel atât de personal, încât parcă nu-mi vine a crede că vreun ghost writer șmecher a reușit să înțeleagă atât de bine subiectul. Sau așa aleg să cred.

Eu am citit “Born to Run” pe Kindle pentru ca abia apoi să descopăr că fusese tradusă și în românește (în afară de titlu, slavă Zeilor Rockului!) O puteți cumpăra de aici.

Citatele mele preferate din “Born to Run” sunt:*

“… până și marele tragedian Roy Orbison, un tip care trebuia să cânte ca să scăpe din apocalipse ce-l pândeau la fiecare colț, a avut ‘femeia lui drăguță’ și o casă în ‘Blue Bayou.'”

“‘Doamnelor și domnilor, din Anglia… the Beatles!!’ Ed (Sullivan – n. trad.) rostea cuvintele ‘the Beatles’ mai bine decât oricine din lume.”

“În capul tău ești întotdeauna un chitarist un pic mai bun, un vocalist un pic mai bun și, bineînțeles, pentru profani, un pic mai arătos. Benzii audio și peliculei nu le pasă de iluziile tale protejate cu grijă, care au misiunea de a te ajuta să ajungi cu bine la capătul zilei. N-ai decât să te obișnuiești.”

“Primele tale piese apar într-un moment în care scrii fără să ai siguranța că vei fi auzit vreodată. Până atunci n-ai fost decât tu cu muzica ta. Asta se întâmplă o singură dată.”

“Muzica la radio este un vis febril comun, o halucinație colectivă, un secret știut de milioane și o șoaptă în urechea întregii țări.”

“Peter Wolf, marele vocal din J. Geils Band, a spus odată: ‘Cel mai ciudat lucru pe care îl poți face pe scenă este să te gândești la ce faci.'”

“Nu cauți cei mai buni instrumentiști, cauți instrumentiștii care se potrivesc unii cu ceilalți și formează ceva unic. The Beatles, Stones, New York Dolls, Clash, U2 sunt toate trupe unde limitările au devenit sursa unui stil spectaculos care a trecut frontierele muzicii.”

“Oamenii nu vin la concerte de rock ca să învețe ceva nou. Ei vin pentru a li se reaminti de ceva ce știu deja, ceva ce simt în adâncul ființei lor.”

“Toți artiștii populari sunt prinși între a face discuri și a face muzică. Dacă ai noroc, câteodată asta înseamnă același lucru. Când deprinzi meșteșugul de a-ți transforma muzica în înregistrări, există întotdeauna ceva câștigat și ceva pierdut.”

“O parte a succesului este să știi ce ai de făcut cu ceea ce ai și să știi ce ai de făcut cu ceea ce NU ai. După cum a spus Clint Eastwood: ‘Omul trebuie să-și cunoască limitele.’ Apoi să le uite și să meargă mai departe.”

*traducerea îmi aparține

STAI, NU PLECA! ÎNCĂ...

Dacă-ți plăcu scriitura și vrei să mai afli ce-mi bubuie debla,
apasă butonu' de colea, te rog!