Stateam si tot dramuiam in minte cam care ar putea fi al doilea interviu pe care sa-l pun aici. Si cum sedeam eu aseara de ma benoclam alene-n facebook… Pac! Croseu de stanga, directa de dreapta, uppercut si BAM! Se aprinde beculetul! Pai n-au Voltaj piesa noua!? Pai n-au ei mare show mare la Sala Polivalenta?! Pun mana pe telefon, il sun pe Calin. Eu om cu voce mai calma la telefon decat el n-am auzit pana acum. A fost de acord imediat si m-a chemat la sala lor de repetitii. Unde m-am prezentat si m-am timorat instantaneu cand am vazut ca oamenii astia s-au oprit din repetat doar ca sa iau eu un interviu pentru blogu-mi. Brava, baieti! Sus “giubenu'” pentru asemenea caracter.
Carevasazica:
D: Trupa Voltaj rezista de foarte multi ani cu multe concerte, cu piese pe radio, asta in timp ce muzica s-a schimbat de cateva ori in timp. Care-i secretul vostru?
C: Nu-l stiu. Nu exista un secret tangibil. Cred ca sunt mai multe lucruri care ne-au tinut pe noi in viata atatia ani. Unul dintre ele cred ca e faptul ca niciodata nu ne-am culcat pe o ureche cum se spune. Adica dupa un succes sa ni se para ca suntem grozavi si sa nu mai fim cu picioarele pe pamant. Am muncit mult. Am petrecut multe ore in sala de repetitii, la studio. Am incercat, pe de alta parte, sa tinem pasul cu timpul ca sound si mesaj, sa venim cu lucruri noi. Cateodata lucrurile noi au prins, alteori nu. Noi, insa, am incercat mereu sa tinem pasul cu vremurile pe care le traim.
D: Hai sa vorbim despre piesa voastra noua, care reprezinta, de fapt un meci de box etern, cel de cuplu. De unde v-a venit ideea sa scrieti o piesa pe subiectul asta?
C: In general piesele noastre sunt inspirate din vietile noastre si ale prietenilor nostri. In plus, cred ca nu exista cuplu care sa nu fi avut mici probleme cotidiene . Important este sa le depasesti si sa nu ajunga sa se intample atat de des incat sa distruga relatia respectiva.
D: Exista, totusi, cupluri care rezista zeci de ani intr-un continuu meci de box. Asa se iubesc ei. Tu crezi in asemenea relatii?
C: Eu cred ca trebuie sa existe un echilibru in toate. Chiar si certurile mici, in momentul in care le duci prea departe, vor eroda o relatie. Ele ar trebui sa fie mai rare, daca se poate. La temperamentul nostru de popor latin, e normal sa ne certam mai mult decat cei din Nord, care sunt mai pasnici. Asta, insa, nu inseamna ca nordicii se iubesc mai mult.
D: In viata ta ai avut parte de vreo relatie de genul asta, in care totul era un meci de box?
C: A, da! Multe. Si toate s-au terminat! :)) Insa acele meciuri de box n-au avut vreun castigator. Sunt doar oameni care pierd.
D: Vine un moment in viata de cuplu cand te enerveaza tot ce tine de celalalt. Care-i secretul pentru a depasi astfel de momente?
C: Din experienta mea personala, daca apar foarte des lucruri care te enerveaza la celalalt e posibil sa nu te potrivesti cu persoana respectiva. Certurile pot aparea in momente de oboseala. Fleacuri care tie, pe moment, ti se par extrem de grave.De care, insa, dupa o ora sau o noapte, poti rade. Si chiar asa se intampla la mine. Chiar daca ne mai certam, ne dam seama a doua zi ca a fost un nimic. Deci asta ar fi secretul: atunci cand esti nervos, sa incerci sa te abtii, sa judeci si sa vezi daca lucrurile par la fel de enervante si dupa ce a trecut o ora, de exemplu. Daca par la fel, atunci… asta-i treaba!
D: Voi pregatiti un mare show. Ce se va intampla?
C: Da, este un concert extrem de important pentru noi. Exista acele concerte, o data la un an sau chiar si mai rare, in care noi ne implicam total, de la scena, lumini pana la toate momentele artistice… Totul este repetat si pus la punct zi de zi, avem multi invitati. Sunt niste spectacole mai grele, dar sunt spectacolele la care noi ne simtim cel mai bine, pentru ca avem in fata public venit special pentru noi, platitor de bilete. Sunt concerte la care de obicei noi scoatem bani din buzunar in loc sa castigam, pentru ca avem costuri de productie foarte mari.
D: Din moment ce un astfel de show te lasa “pe minus” la capitolul bani, de ce sa-l mai faci?
C: Pentru ca nu ne permitem de foarte multe ori in concertele din Romania sa avem scene excelent echipate, pentru ca sunt scumpe si asta e nivelul pietei din Romania. Asa ca te bucuri sa te simti ca un artist de afara… pe banii tai. Sau o parte pe banii tai. Adica sa faci astfel de show-uri venind cu o parte din bani de acasa.
D: A fost o vreme cand orice trupa romaneasca incerca sa “scoata o piesa afara”. Voi ati incercat lucrul asta sau v-ati multumit cu fanii pe care ii aveti in Romania?
C: Am incercat, dar nu foarte serios. A fost un moment, prin 2005, cand varianta in engleza a piesei “Povestea oricui” a fost semnata pe undeva prin Orientul Mijlociu si printr-o tara nordica, nu mai stiu exact, parca Norvegia. Insa noi am avut o activitate atat de intensa aici, in tara, incat nu ne-am propus niciodata la modul serios sa cucerim cine stie ce teritorii. Pe de alta parte, noi intotdeauna am fost o trupa cu mesaj, iar acel mesaj vine din suflet si din ceea ce ni se intampla, or nu stiu daca acest mesaj se potrivea neaparat in alt teritoriu. Noi stim cum e viata aici in Romania, cu ce probleme se confrunta oamenii, cu ce probleme ne confruntam noi personal si atunci asta am transmis prin muzica noastra. Si de ce am crezut noi ca e nevoie la noi in tara: de mult optimism. De fapt, noi am incercat intotdeauna sa aducem zambetul pe fetele oamenilor si am incercat sa-i facem sa uite de griji. Asta nu stiu daca era neaparat un lucru important in Anglia, de exemplu. Asa ca noi ne bucuram ca suntem de atatia ani pe piata muzicala din Romania si sa vedem cum, intr-adevar, se schimba generatiile in fata noastra. Ne bucuram sa vedem ca adolescenti de acum, care erau copii cand am lansat “Albinutza” inca mai stiu piesa asta. Atata timp cat vom avea public in fata noastra vom continua sa cantam.
D: Care a fost momentul din viata ta pe care tu l-ai considerat crucial intre etapa in care te visai cantaret pe scena si cea in care lucrul acesta chiar a inceput sa se intample?
C: Nu stiu. Au fost niste ani care au trecut foarte repede si tumultuos si nici nu mi-am dat seama, practic, cand si unde am ajuns. Incepand cu venirea mea in Bucuresti in 1995 si cu “Scoala vedetelor”, continuand apoi cu Voltaj, nu-mi dau seama care a fost exact ACEL moment. M-am trezit, parca, asa… Dupa 10 ani, ca sunt inca pe scena. Mai ales la premiile astea muzicale, unde iti intalnesti, de obicei, colegii de breasla, te trezesti la un moment dat ca nu-i mai stii pe cei din jurul tau. Exact asta ni s-a intamplat noua. Am descoperit ca multe dintre trupele cu care ne obisnuiseram sa fim alaturi intr-o tribuna la astfel de premii nu mai erau. In locul lor erau alte nume. Si ne bucuram ca noi inca mai suntem acolo.
D: Ce sfaturi ai pentru adolescentii si copiii care au voce buna si care vor sa ajunga pe scena?
C: Eu cred ca, desi se spune despre artisti ca sunt… Nu stiu… Viata de artist: adica te trezesti cand vrei tu, pierzi noptile s.a.m.d. Nu asta e ideea. Ca in orice alt domeniu, ca in orice alta industrie trebuie sa fii extrem de serios in ceea ce faci. Pe urma, un al doilea lucru: trebuie sa faci asta din pasiune, nu pentru a fi vedeta si a te vedea mama la televizor. Si sa incerci, atata timp cat vrei sa faci muzica, sa-ti formezi o baza. Sa ai niste studii muzicale care sa-ti permita la un moment dat chiar sa scrii muzica ta. Poate la inceput esti doar un interpret si ti se dau niste piese pe care sa le canti. Pana la urma trebuie sa ajungi sa-ti creezi propria ta muzica si sa ai mesajul tau.
