De ce nu s-au aprins torțele? – studiu de caz

Nu-s hater. Dacă e ceva ce disprețuiesc cu adevărat, aia e capacitatea de a înșirui frumos vorbele în scris pe care unii o folosesc ca să împroaște cu noroi, fecale și puroi munca altora. Articolul de azi nu e unul de hater. Ci e un studiu de caz despre ceea ce eu cred că este o eroare de comunicare care poate transforma o idee genială într-o ternă fâsâială.

Ce avem noi aici?

• O casă de producție numită Kazibo, care e printre ultimele apărute pe piață, care a performat foarte bine și, mai ales, a reușit să facă niște nefăcute: a adus niște chitări pe radio, a scos un nambăr uan cu Bittman care urlă rock, a transformat-o pe Delia, prin piesele compuse pentru ea, dintr-o artistă care nu-și prea găsea direcția muzicală în divă pop. Brava, domnilor! Cinste vouă!
• Un conflict vechi între doi super-grei ai rockului românesc, adică Dan Bittman (Holograf) și Cristi Minculescu (Iris). Conflictul ăsta a fost când mocnit, când exploziv. Bittman a fost chiar solist al trupei Iris între 1984 și 1985, atunci când Cristi Minculescu, cuprins de crizele sale artistice, a luat una din deciziile sale “definitive” de a părăsi trupa. (Ultima de genul ăsta a fost mai acum vreun an jumate – doi, Cristi revenind în 2015.)
• O piesă în care se întâmplă o primă colaborare între ăști doi mari soliști vocali ai rockului românesc. O piesă bună, cu sound actual, cu mesaj puternic și (zic eu) cu potențial de radio mainstream. Cântecelul ăsta reprezintă o împăcare istorică, un moment genial prin încărcătura emoțională pe care o poartă. Hai să fim sinceri și să recunoaștem că numa’ domnii Minculescu și Bittman știu ce-i în sufletele lor și pe câte hectare de orgoliu au călcat ca să apară în aceeași piesă împreună.

De ce se dădu cu torța-n gard?

Apare piesa. Moment în care Regele Internet explodează de hatereală ieftină, cum că piesa ar fi copiată “unu la unu” după Hozier. Și au început, măre, să-și dea cu părerea și cu miștourile care mai de care. Ba că e, ba că nu e. S-a umplut Facebook-ul de imaginile din clipul lui Ceaușu cu soundtrack de Hozier sau “vițăvercea”. Au făcut oamenii până și meme-uri cu asta. Știrea nu era câtuși de puțin că Bittman și Minculescu, după 35 de ani ciorovăială, cântă împreună. Ci că piesa e furăciune.

M-am tot uitat, am tot citit, m-am întrebat și, o vreme, să mor dacă am fost în stare să înțeleg de ce s-a dus de gard o idee atât de mișto. Una din explicațiile pe care le-am găsit este pasiunea noastră, a mioriticilor, de a lovi cu leuca-n moalele capului pe oricare dintre ai noștri care îndrăznește să își ițeasca propriul creștet cu vreo câțiva centimetri mai sus decât norma general acceptată a turmei. “Inna e artist internațional? Mda… Da’ n-are voce neam.” Sau: “Ce, e Halep număru’ 2 mondial? O înâmplare. Fata e praf. Imediat pică de acolo.” Datu-n cap e adânc înfipt în genetica bășcăliei noastre de români. Aia ieftină, destructivă și nefondată care se termină invariabil cu: “Ce te superi, bă, așa?! Ziceam și io la mișto!”

Și totuși nu avea cum să fie doar atât. Că ideea mi se părea atât de bună, încât ar fi trebuit să poată rezista la oricâte leuci s-ar fi năpustit asupra ei.

Congresul cardiologilor

Ideea m-a izbit într-o zi ploioasă, în timp ce beam un ceai bun cu niște oameni deștepți. Kazibo a greșit într-un singur moment. Al împachetării. Ei au folosit s-au adresat publicului lor online pentru comunicarea acestei piese, public pentru care Bittman și Minculescu intră la categoria moșuleți simpatici. Generația care rezonează cu Delia și Kazibo habar n-are că ăștia doi s-au ciorovăit. Ei nu știu cât de importantă e colaborarea asta din punct de vedere istoric. Împăcarea nu are nicio valoare pentru cineva care nu știe că a existat o ceartă.

Pe de altă parte, oamenii pentru care chestia asta chiar contează, ăia de-și ascundeau pleata pe sub gulerul hainei de utecist, ăia care au acum păr cărunt și copii la liceu, cu ăia nu s-a comunicat deloc. Ăia n-au dat “like” paginii Kazibo, nu citesc știrile de prin tabloide. Ei trăiesc fericiți în nișa lor și în general privesc cu tradițional dispreț valorile pe care generația nouă le poartă cu mândrie-n piept. Pe ei CHIAR nu i-a băgat nimeni în seamă. Iar știrea unei colaborări între Bittman și Minculescu doar pentru ei avea valoare.

Ce a făcut Kazibo din punctul de vedere al comunicării ar putea fi comparat (exagerând un pic lucrurile în scop didactic) cu anunțarea entuziastă a apariției unei noi console de DJ la un congres internațional al cardiologilor.

Când vuia netul deja, degeaba au mai încercat câțiva să salveze ce mai era de salvat. Chinezu’ a scris un articol extrem de corect și pertinent, l-am auzit pe colegul Cristi Hrubaru salutând inițiativa Kazibo la Rock FM. Internetul primise o informație și extrăsese deja din ea ceea ce era relevant pentru majoritatea consumatorilor de online, nu ce ar fi vrut cei care au lansat acea informație.

Concluzii

Informața de comunicat era asta: Kazibo, adică Alex Pelin și Ovidiu Baciu, au reușit performanța unică de a scrie o piesă care i-a adus împreună pentru prima oară pe Cristi Minculescu și Dan Bittman, încheindu-se astfel un conflict mai vechi de 35 de ani. Ce s-a comunicat… E departe, foarte departe de informația asta.

1. Când ai idei bune, te rog eu ai grijă să le comunici cui trebuie, cum trebuie, când trebuie și unde trebuie.
2. Dacă nu ești sigur că poți gestiona singurel/singurică întreg procesul de comunicare, bagă mâna-n buzunar și angajează pe cineva care să facă asta. Vei cheltui firfirei raportat la beneficiile pe care le vei obține.
3. Dacă ești bun într-un domeniu, asta nu înseamnă că te pricepi la orice pe lumea asta. Iar muzica, netul și comunicarea, deși de multe ori se confundă, nu-s deloc același lucru.