Locuitor al Capitalei fiind, am dezvoltat de-a lungul timpului spiritul de vanator de locuri de parcare specific oricarui bucurestean. Din acest spirit deriva altul, cel al posesivitatii. Daca ai un loc al tau, il vei apara cu orice mijloace. Al meu, in zona gri a legii, este o capra din metal pe care o pun pe calea de acces spre garajul meu. Daca nu pun capra, parcheaza bizonul si imi blocheaza accesul. E simplu. Drept pentru care, la fiecare manevra de iesire din parcare, ma vad nevoit sa incurc circulatia timp de cateva secunde, in care imi parasesc masina si man capra pe locul ei. Din bun-simt execut aceasta miscare in ritm alert, cerandu-mi scuze de la cei pe care ii incurc in acele cateva secunde in care masina mea se afla pe carosabil, clipocind vinovat din avarii. Este a doua luna decembrie pe care o petrec in aceasta locuinta, deci indeletnicindu-ma cu manevra caprei. Anul trecut am zis ca poate o fi fost o intamplare, insa vazand ca anul acesta o luam de la capat, am devenit mult mai atent la oameni.
Am iesit din parcare de sute, poate chiar de mii de ori. Din ianuarie si pana pe la jumatatea lui decembrie oamenii pe care ii incurcam prin manevra descrisa mai sus se enervau din cand in cand, claxonau arar, dar de cele mai multe ori se comportau cu intelegere. Doar toti avem un loc de parcare de aparat undeva, prin oras. De la jumatatea lunii a douasprezecea nu cred ca s-a intamplat vreodata sa ies din parcare fara sa fiu admonestat cu cel putin un claxon, fara sa citesc pe buzele celui cu mana-nfipta in volan diverse sugestii care implicau parti anatomice si relatii sexuale mai mult sau mai putin deviante. Ochii soferilor erau mici si rai, masinile dadeau ascultare cu turatii multe pedalelor de comanda bruscate de picioare care mi s-ar fi infipt cu sete in mutra de n-ar fi fost graba atotputernica.
Am privit anul acesta cu atentie figurile oamenilor pe langa care treceam pe strada, prin mall, in restaurante. Zambetele-s departe. Zac, ingropate, undeva sub lista de cumparaturi, sub cea de lucruri pe care le mai ai de facut pana cand pleci in vacanta. Intelegerea pentru cel de langa tine dispare, injunghiata mortal de frustrare si stres. Ne inghesuim sa cumparam tot, cu inconstienta inversunata a dependentului de heroina care isi mai face o doza desi e constient ca s-ar putea sa fie ultima. Am fi in stare sa-l batem pe cel care a apucat un loc in fata noastra la coada, am putea sa calcam pe capul celui care cumpara bradul ochit de noi, uram de moarte pe oricine sta in cale sinuciderii noastre financiare. Si cumparam… Cumparam de parca ar fi ultimul Craciun din lume. Traim cu convingerea ca, daca n-avem farfuria plina de Craciun, daca nu ne torturam sistemele digestive, daca nu facem din ficat cel mai mare dusman al nostru, se cheama ca n-am avut sarbatori. Ne inghesuim pe soselele patriei, care mai de care mai smecheri in a incalca regulile de circulatie, navalim in hoteluri si restaurante pe care, de fapt, nu ni le permitem. Si injuram printre dinti. Ii injuram pe toti: pe ala din fata, pe ospatar, pe ala de s-a bagat din spate, pe presedinte, pe ala care s-a imbatat mai tare, pe aia care s-a combinat cu ala, pe ala de canta, pe ala de nu canta.
Nu ne intereseaza ca in ianuarie vom manca de sub unghie, am uitat ca asta este acea perioada din an in care e frumos sa faci fapte bune, in care ar trebui sa fim mai ingaduitori unii cu altii. Ne preocupa exclusiv propriul mat de umplut, pasim cu nepasare peste sanse multe de a face bine altora, suntem mai rai, mai egoisti, mai incrancenati, mai stresati. Toate astea pentru ce?
Ca eu asta nu inteleg. Care-i bucuria? Unde-i satisfactia? Nu mai zambeste nimeni. Nu auzi pe nimeni spunand: “Ce bine e!”
Hai sa lasam la o parte ideea demodata conform careia faptele bune facute dezinteresat, un ajutor dat unor oameni pe care nici macar nu-i cunosti, sunt calea de urmat de Craciun. Hai sa nu comentam incarcatura religioasa a sarbatorii acesteia pentru ca a crede in Dumnezeu este alegerea libera a fiecaruia dintre noi. Hai sa nu aruncam primii piatra.
Eu va rog un singur lucru. OPRITI-VA din goana asta! Trageti adanc aer in piept. Expirati incet. Priviti cerul. Cautati sa intalniti ochii celor din jurul vostru si bucurati-va ca ii aveti aproape. Trimiteti un gand bun celor dragi care sunt departe. Faceti un efort si zambiti. Iar daca gasiti in voi destula putere, incercati sa aduceti un zambet pe fata unui necunoscut. Ca sa ne putem bucura de o sarbatoare, trebuie mai intai sa ne aducem aminte sa fim oameni.
