Este prima oara cand scriu despre o carte al carei autor imi este cunoscut personal. Este un sentiment ciudat, care imi da ghes sa ma cenzurez si sa fiu baiat bun. Dar nu voi face asta din mai multe motive. In primul rand pentru ca, tocmai pentru ca il cunosc de atatia ani pe Florin, sunt convins ca el nu se asteapta la un tratament preferential din partea mea. In al doilea rand pentru ca blogul asta n-a avut niciodata vreun element de cenzura, comercial sau ideologic, si n-am de gand sa-i pun botnita acum. Asa ca apuc binisor bisturiul in mana dreapta, urlu “Vive la liberte!” cat ma tin bojocii si ma apuc sa tai in carne vie.
Desi arata ca o carte, adica are coperti, pagini, cuprins, capitole etc., “Hit yourself” este de fapt o insiruire de liste. Daca ar fi fost editata cu gandul la economie de hartie, cred ca ar fi putut incapea usor in jumatate din numarul paginilor pe care le are in prezent. Prefata este, din punctul meu de vedere, cel mai literar element pe care il are opera amicului Florin. Iar daca ar fi sa insumam caracterele, s-ar putea sa constatam ca prefata este, de fapt, mai consistenta decat cartea propriu-zisa.
Tocmai de-asta o tratez separat, cu respectul cuvenit. Semnata de colegul meu de radio Mihai Gainusa, prefata m-a uluit intr-o prima instanta. Inceputul pare sovaielnic, atat de atipic pentru Misu, care isi tine soldatii-cuvinte mereu perfect aliniati si gata de lupta. Atunci cand trebuie sa scrie pasnic, pare putin dezarmat, scuzati-mi calamburul. Dupa cateva bajbaieli, insa, paginile scrise de el isi gasesc fluenta si umorul fin. Citind-o, mi-am putut imagina zambetul subtire si literat pe care autorul de prefata l-a avut atunci cand, ocazional, il bate amical si condescendent pe umar pe mai tanarul si neexperimentatul sau confrate intr-ale scrisului.
Scopul pe care Florin Grozea si-l propune este unul nobil si de un altruism cu totul neobisnuit pentru industria muzicii. Este, intr-adevar, primul ghid pus vreodata in istoria muzicala romaneasca la dispozitia tinerilor dornici de a-si incerca norocul in acest domeniu cu iz de arta si principii de business. Ideea merita laudata. Felul in care este realizata, insa, pe mine m-a dezamagit putin. Se vede ca vreo cateva din cele 100 de capitole au fost scrise doar ca sa dea la numar. Ca una e sa-i dai omului 100 de principii care sa-l ajute sa devina artist si alta e sa-i livrezi doar vreo 92. Parca nu suna la fel de bine. E la fel ca blestemata aia de regula, acum devenita desueta, in care un proiect muzical trebuia sa aiba cel putin 10 piese ca sa poata scoate un album. Dar din acelea 10, doar vreo 2-3 constituiau cai de bataie, restul fiind umplutura ieftina, care nu se canta mai niciodata si care sfarsea prin a dezamagi putinii cumparatori “legali”. Noroc ca tehnologia a evoluat, a aparut pirateria virtuala, si-asa au scapat artistii de povara celor 10 piese pentru un album.
Citind unele din sfaturile pe care le da tinerilor artisti nu m-am putut impiedica sa nu zambesc. Ba la vreo doua-trei am ras din toata inima. La un moment dat Florin iti spune ca o strategie ar fi sa il astepti pe un greu al muzicii in parcare, sa-l abordezi confundandu-l in mod voit cu concurentul sau cel mai aprig. Exemplul care-mi vine cel mai lesne in minte e cu Dan Popi si Catalin Muraru. Pai… o astfel de confuzie va zgandari niste orgolii hranite in batalii care dureaza de cam multi ani. O confuzie careia ii este infricosator de usor sa se transforme in ghilotina pentru cariera ta inca nenascuta.
Am apreciat faptul ca Florin a cerut parerile unor oameni de succes din industria muzicala. Din pacate, raspunsurile lor sunt de cele mai multe ori vagi si nu ajuta pe nimeni cu nimic. Un pic mai multa incisivitate in acele interviuri care ca ar fi fost bine-venita. Daca tot ai acces la “greii” breslei, fa-i sa spuna lucruri pe care nu le declara la orice conferinta de presa. Obliga-i sa “dea din casa”. Parerea mea…
Nu stiu daca din eleganta sau din dorinta de a nu descuraja, el ascunde foarte multe din capcanele pe care le presupune orice inceput in muzica. Sunt colturi intunecoase si murdare, mirosind acru a esec, unghere din care unii tineri artisti nu mai ies niciodata la lumina. Eu nu sunt de acord cu aceasta varianta usor romantata, in care analizam doar succesele si ascundem sub mocheta din studio ratarile si tradarile. Muzica este o afacere murdara si nu prea ai cum sa inchizi ochii. Tanarul muzician care freamata de dorinta de a avea succes trebuie prevenit la ce se expune. In locul autorului, as fi taiat cateva din partile superflue pentru a infatisa cele mai rasunatoare greseli pe care le poti face la inceput de cariera, exemplificandu-le cu momente ale tinerei si atat de firavei noastre istorii muzicale.
Am lasat laudele pentru sfarsit. Cartea asta, in afara de ajutorul clar pe care il acorda neconditionat tinerilor artisti, este un inceput. Orice inceput este greu si riscant, iar Florin isi asuma rolul cu mult curaj si cu zambetul pe buze, asa cum il cunosc. Sper ca nu va ramane singura lucrare in domeniul asta si ca, fie si din dorinta de a indrepta greselile pe care le face el, vor mai exista oameni din bransa care sa doreasca sa-si impartaseasca experienta lor. Asa cum il stiu de atatia ani, Florin Grozea mi-a mai demonstrat inca o data ca nu ii este frica sa fie deschizator de drumuri.
Cea mai mare calitate “Hit Yourself” este, dupa umila mea parere, colectia impresionanta de link-uri extrem de utile. Pentru unele din ele ni se ofera si scurte explicatii si estimari de pret. Colectia asta de site-uri, aplicatii, cataloage, e-books, pdf-uri, top-uri, comunitati este aur curat. Daca esti atent la ce-ti povesteste Florin acolo, iti dai seama ca, de fapt, el iti pune la dispozitie toate mijloacele online de a crea, promova si vinde un brand de artist. Tu trebuie sa vii doar cu inspiratia si, in cele din urma, cu succesul. Floare la ureche, nu? Pai nu! 🙂
Florin, felicitari pentru ideea ta. Si la mai mare, zic!
