Ilogica democratie

Il citeam pe Djuvara si, la un moment dat, intalnindu-ma cu o fraza extrem de scurta m-am oprit si am inceput sa ma gandesc. Ceea ce urmeaza este un rationament pe care va rog sa-l cititi si sa-mi spuneti unde e greseala. Pentru ca eu, mai visator din fire, sper din toata inima sa fi gresit pe undeva, desi am tot molfait procesul asta al meu de gandire si, sincer sa va spun, mie nu mi se pare ca ar schiopata.

Fraza care mi-a pus rotitele in miscare este urmatoarea: „Influenta politica a Statelor Unite nu precede capitalul, ci mai degraba il urmeaza.” Ce incerca inteleptul domn Djuvara sa spuna aici era ca rolul de arbitru international al oricarei galceve pe care si-l asuma SUA nu este izvorat din dorinta pacii si armoniei mondiale, ci are drept prim scop favorizarea sau macar protejarea intereselor gigantilor sai economici care si-au intins tentaculele peste tot in lume. Cocacolizarea, mcdonaldizarea, hollywoodizarea sunt fenomene economice care au facut din aceste brand-uri sau concepte (si din multe altele) elemente fara de care viata asa cum o stim noi azi nu mai prea poate fi gandita. Evident ca aceasta influenta economica nu poate fi creata sau intretinuta doar prin parghiile de care dispune o corporatie. E nevoie de ajutor din multe parti pentru a asigura resursele necesare patrunderii, cuceririi si furnizarii de produse in cantitatile astronomice de consum la care s-a ajuns.

djuvara civilizatii

Evident ca motivul pentru care politicienii americani ar fi atat de indarjiti in a lupta pentru suprematia unor corporatii autohtone este lesne de inteles. Cu cat mai multi bani castiga o companie, cu atat mai multi bani va avea si tara din care provine acea entitate economica. Insa eu m-am intrebat de ce doar anumite companii americane ajung mamuti intercontinentali, in timp ce altele nu. Raspunsul pe care l-am gasit e simplu si rezida in insasi esenta mecanismului democratic al votului.

Sa ne intoarcem putin la principiile democratiei, asa cum au fost ele gandite de greci si romani, creditati pe drept cuvant cu aceasta mirifica inventie politica. Carevasazica democratia functioneaza pe un principiu in aparenta sanatos in care poporul are puterea de a-si alege in mod liber (prin proces electoral) niste reprezentanti care sa lupte cat mai bine pentru interesele tuturor. Niste oameni intelepti, cinstiti, integri care sa stie care sunt urmatorii pasi de facut pentru ca o comunitate sa progreseze cat mai repede. Booon! Pana aici totul e simplu, logic si clar. N-am sa intru in detalii asupra cine avea si cine nu avea drept pe vot pe vremea lor, cand, de fapt, doar un procent destul de mic al populatiei unui oras putea de fapt vota, pentru ca aceste mici impedimente au fost depasite in prezent: toata lumea voteaza. Ceea ce merita retinut din acele vremuri este faptul ca oamenii care candidau la diverse posturi eligibile in anumite state-cetati erau putini, iar cei care ii alegeau ii cunosteau destul de bine. Stiau unde stau, ce avere au, cum au dobandit-o, daca discursurile lor erau bazate pe adevar sau simple fanfaronade. Asta pentru ca nucleul de cetateni votanti putea fi asemuit cu cel dintr-un sat sau oras mic al zilelor noastre, in care toata lumea se stie cu toata lumea. Daca prin absurd un cetatean nu il cunostea personal pe un anumit candidat, era aproape imposibil ca acel cetatean sa nu aiba un vecin, un prieten, o ruda care sa nu-i poata furniza informatii la prima mana despre politicianul de votat. Cam asa arata democratia la rasaritul ei.

athens1

In timp comunitatile si numarul celor cu drept de vot au tot crescut. Astfel incat in prezent, cand vorbim despre orase de milioane de locuitori, despre subdiviziuni administrative cu mai multe milioane de oameni, despre tari cu zeci sau sute de milioane de cetateni, acest proces de cunoastere directa nu mai este posibil. Astfel campania electorala tinuta pe vremuri antice in piata orasului, unde politicienii se adresau direct cetatenilor interesati sa ii auda, s-a transformat in altceva. Pentru ca mesajul unui politician sa ajunga cat mai repede la cei care trebuie sa-l auda, sa fie cat mai bine ambalat si sa atraga cat mai multe voturi, ei au inceput sa aiba nevoie de intregi echipe de oameni in jurul lor. Aceste echipe, formate de obicei din minti educate si sprintene, isi pun amprenta asupra omului de ales. Il impacheteaza cat mai atractiv pentru a capta cat mai multe voturi. Fiecare idee provenita de la altcineva decat de la politican este, deci, o mica transformare pe care staff-ul de campanie o aduce candidatului. Incetisor omul insusi dispare din aceasta ecuatie. Echipa sa il imbraca, ii pune cuvine in gura, fabrica episoade fictive ale unei trecute vieti, ascunde cu grija mici sau mari mizerii si defecte; fabrica asadar un produs. Rezultatul este simplu: nu cel mai bun candidat este ales, ci acela care este cel mai bine ambalat, produsul cel mai vandabil. Procesul electoral isi pierde asadar semnificatia, devenind doar o lupta a unor publicitari destepti. Conteaza victoria, nu omul.

Procesul electoral insusi a fost deformat. Exista redistribuiri de voturi, algoritmi matematici care, ulterior zilei de vot, pot aduce victoria unui candidat care, de fapt, a intrunit mai putine sufragii in circumscriptia in care a candidat. S-a ajuns in prezent la un non-sens: oameni care n-au nici cea mai mica legatura cu un anumit loc, sa candideze si sa castige voturile electoratului de acolo doar pentru ca au avut o campanie mai buna sau pentru ca partidul pe listele caruia candideaza are reprezentanti mai multi si mai disciplinati intr-un anumit loc. Apare pentru prima oara intrebarea: unde-i democratia?

Evident ca oamenii care lucreaza la campania electorala a unui anumit politician ar trebui, la modul ideal, sa se implice in acest proces din convingere si sa nu aiba nevoie de niciun fel de remuneratie pentru munca lor. Din pacate lucrurile nu stau deloc asa. Profesionistii costa bani. Cu cat esti mai bun, cu atat se bat mai multi pe tine. Si, aidoma antrenorilor din fotbal, eminentele cenusii ale unor campanii electorale de succes migreaza dintr-o tabara politica in alta nu pentru ca si-ar fi schimbat intre timp convingerile politice, ci doar pentru ca la urmatoarele alegeri ceilalti platesc mai bine. Ba chiar exista partide politice in stare sa aduca „antrenori straini” din tari cu democratii mai vechi, in care luptele electorale sunt mai aprige si deci experienta acumulata de ei este de calitate superioara. Pentru a pune in miscare toata aceasta masinarie de aspirat voturi este nevoie de bani. Multi bani. Mai multi decat pot genera cotizatiile membrilor unui partid dintr-o anumita regiune. Asa au aparut sponsorii politicienilor. Din punct de vedere strict teoretic, acestia sunt oameni de afaceri potenti din punct de vedere financiar care, doar din convingerea ca un anumit candidat este cel potrivit pentru a reprezenta o comunitate, accepta sa doneze sume importante de bani pentru ca alesul lor sa devina alesul poporului.

 democracy

Acuma, sa ma iertati, dar nu cred ca exista cineva care sa creada ca aceste sponsorizari sunt total lipsite de interes. Pentru ca un om de afaceri sa aiba destui bani incat sa poata dona din ei, se cheama ca el are deja succes. Si, ca orice om de afaceri, are nevoie de mai multi bani, mai multa putere… in general de mai mult. Nu spun asta pe un ton acuzator. Este una din legile de baza ale functionarii unei economii libere. Pentru a avea si mai mult succes, oamenii de afaceri incep sa aiba nevoie de oameni politici. De ce? Pai pentru ca regimul politic sa creeze un cadru legislativ care sa le permita lor sa se dezvolte mai departe, chiar daca acest cadru legislativ incalca interesele comunitatii. Pentru a favoriza contracte cu statul si contacte externe cu tari in care compania respectiva n-ar putea ajunge niciodata. Iar lista asta de „pentru a” poate continua la nesfarsit, pentru ca mintile ascutite in lupta de capital nasc mereu noi si interesante metode de crestere economica.

Apar astfel non-sensuri democratice, in care oameni de afaceri cu extrem de multi bani contribuie la campaniile electorale ale mai multor candidati pe acelasi post. Greseala nu este deloc a lor, ca doar ei sunt liberi sa faca orice doresc cu banii lor. E ca si cum pariezi pe mai multi cai din aceeasi cursa pentru a-ti mari sansele de castig. Nu-i nimic rau in asta. Rau este insa ca in zilele noastre aproape orice candidat este ales are niste datorii de platit pentru campania sa electorala unor oameni al caror interes principal este propria corporatie, nu comunitatea pe care acel politician o reprezinta. Si atunci apare din nou intrebarea: unde-i democratia?

true_power

Am relatat simplist, chiar daca in cam multe cuvinte, doar unul din mecanismele pe care democratiile zilelor noastre isi bazeaza functionarea. Daca le luam la puricat pe toate, vom descoperi ca aproape peste tot principiul esential al acestui sistem politic este incalcat. Alesii nu mai reprezinta interesele celor care ii voteaza pentru ca nu mai au cum. Iar daca exista politicieni cu principii, sansele lor de a se face auziti si de a se bate cu sistemul sunt nule. Aceleasi pe care le au companiile mici in lupta cu gigantii economici. Sau, mai bine zis, aceleasi pe care un produs genial fara publicitate le are in fata unuia mediocru care se bucura de super-campanii de promovare.

In cazul asta, nu cumva democratia, cu toate valorile pe care nu incetam a le lauda, nu este doar praf aruncat in ochii nostri de niste baieti destepti si educati care au grija sa ne faca sa credem ca noi detinem puterea in timp ce ei, de fapt, isi vad linistiti de treaba? Oare nu de-asta procentul participarii la vot este unul din ce in ce mai scazut nu doar in Romania, ci cam peste tot lume? Oare nu din acest motiv politicenii care isi calca promisiunile electorale nu mai reprezinta motive de indignare, ci sunt priviti cu o suicidala indiferenta?

Indiferenta este cea mai proasta alegere pe care o putem face. Pasivitatea noastra de consumatori ocupati sa ne umplem burtile si portofelele ma umple de groaza. De parca suntem calare pe un cal orb care galopeaza spre marginea unei prapastii. Am ajuns sa nu mai reactionam decat atunci cand cutitul ne ajunge la os. Iar daca baietii destepti stiu sa joace asa cum trebuie, cu fiecare ridicare din umeri strangem in jurul nostru un lat din ce in ce mai puternic care, in cele din urma, nu va mai avea nevoie sa se ascunde dupa vreo masca binefacatoare si ne vom trezi ingenuncheati intr-un nou Ev Mediu, din care ne va fi cu atat mai greu de iesit cu cat va fi primul din istorie care va afecta intreaga planeta simultan?

    1. Maria D 4 decembrie 2013
      • danfintescu 4 decembrie 2013
        • Maria D 4 decembrie 2013
          • danfintescu 10 decembrie 2013

    Add Your Comment

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.