Lajos Egri – “The Art of Dramatic Writing” (recenzie de carte)

“The Art of Dramatic Writing” este considerată biblia scriitorului de piese de teatru. Iar Lajos Egri, maghiar de fel, american în cele din urmă, devine un personaj semi-divin datorită capacității lui de a distila atât de bine arta scrierii dramatice în principii clar enunțate. De fapt, atât de bine și-a făcut treaba omul ăsta, încât din 1942 și până acum nicio altă carte pe acest subiect n-a reușit să-i detroneze opera.

Cartea are un subtitlu – “Its basis in the interpretation of human motives”. Despre asta e, de fapt, vorba în tot ceea ce ține de dramatic: despre motiv sau premisă. “De ce” e întrebarea la care, dacă scriitorul, regizorul și actorul găsesc un răspuns bun, se nasc capodopere. În “The Art of Dramatic Writing”, domnul Egri se concentrează doar pe primul “de ce” în ordine cronologică, pe cel al dramaturgului.

The Art of Dramatic Writing

Deși subtitlul e un pic pompos, să nu lăsați asta să vă sperie. “The Art of Dramatic Writing” e scrisă simplu. Uneori dureros de simplu. Citind-o, îți dai seama câte cărți, piese și filme mediocre ar fi putut fi extraordinare dacă omul care le-a scris ar fi aplicat prinicipiile simple pe care Lajos Egri le spune atât de bine. Ba mai dă și exemple.

Tind să cred că nu mai sunt foarte mulți scriitori de piese de teatru pe lume în prezent. Însă construcția oricărei povești se va supune acelorași reguli de bază, indiferent dacă ea va deveni film, podcast, spot publicitar, piesă de teatru sau roman. Așa că, înainte de a expedia “The Art of Dramatic Writing” ca nefiind “ce trebuie”, vă rog eu să-i dați o șansă. Asta, evident, în cazul în care vă interesează să citiți despre cum să scrieți.

“The Art of Dramatic Writing” n-a fost niciodată tradusă în românește. Dar o puteți găsi pe kindle aici.

Citate mele preferate din “The Art of Dramatic Writing”:*

“Nu întreba ‘E bine?’ sau ‘Sunt în stare să scriu?’ Vei primi un răspuns subiectiv. Vei primi păreri. Axiomă a Filmului Interior: Părerile sunt mai degrabă despre cel care le are decât despre obiectul în legătură cu care se exprimă părerea respectivă.”

“Nicio idee, nicio situație nu a fost vreodată îndeajuns de puternică pentru a te purta pe tot drumul până la concluzia sa logică fără o premisă foarte clar enunțată.”

“Premisa este puterea motivantă din spatele fiecărui lucru pe care îl facem.”

“Există un singur tărâm unde personajele sfidează legile naturii și rămân neschimbate – tărâmul scrisului prost.”

“Condradicția este esența conflictului, iar când un personaj își poate învinge propriile contradicții interne pentru a-și atinge scopul, acel personaj e puternic.”

“Fiecare mare operă literară a crescut din personaj, chiar dacă autorul a plănuit mai întâi acțiunea. Imediat ce au fost create personajele, ele au devenit cele mai importante, iar acțiunea a trebuit rescrisă, astfel încât să le vină bine.”

“Trebuie să existe ceva ce o persoană își dorește mai mult decât orice în viață, dacă acea persoane e să devină un personaj principal: răzbunare, onoare, ambiție.”

“Dacă ni se dă ocazia să vedem cum un criminal este forțat de necesitate, de mediul înconjurător și de contradicțiile interioare și exterioare să comită crima, suntem martorii unității polilor opuși în acțiune. O motivație corectă stabilește scrisul între polii opuși.”

“Niciun dialog, nici măcar cel mai inteligent, nu poate mișca o piesă dacă nu adâncește conflictul. Doar conflictul poate genera mai mult conflict, iar conflictul primordial vine de la voința conștientă care se luptă să atingă un scop care a fost stabilit de premisa piesei.”

*traducerea îmi aparține