Cartea asta o am din biblioteca de la tata. Știu că asta nu-i o scuză pentru faptul că am citit-o atât de târziu, dar alt motiv mai bun n-am. Așa că haideți, toți în cor, ca să nu pierdem vremea: “Bine, bă, Fințescule, abia acum pui și tu mâna pe cartea asta?!” Uite, eu abia acum am adunat proporția corectă de curaj și timp liber ca să mă îndeletnicesc cu ea. Mai mult decât atât, până și atunci când am luat-o de pe raft pentru a o pune în bagaj pe post de lectură de vacanță m-a încercat un acces nehotărâre. Dacă-i plicticoasă? Unde mai pui că e și destul de groasă. În cele din urmă am citit-o mai ușor decât se citește un roman polițist. Și cu mai mult nesaț.
Pentru cineva hârșâit într-ale marketingului, presupun că “Brandwashed” e un soi de abecedar. Pânâ și eu, care nu-s de meserie, cunoșteam multe din trucurile pe care le divulgă Lindstrom, magicianul care s-a dat cu dușmanul-consumator. Cu toate astea n-am sărit peste pasajele unde știam despre ce e vorba, pentru că e scrisă bine cartea asta. Al naibii de bine.
Există o listă de lectură impresionantă pe care am desprins-o din “Brandwashed”: de la cărți medievale japoneze de strategie militară până la biografii de oameni interesanți ai timpurilor noastre. Nu v-o dau așa, pe daiboj, tre’ sa vă obosiți voi înșivă ochișorii cu ceaslovul domnului Martin Lindstrom. De ce? Pentru că merită. Zău că merită.
În cazul în care vă întrebați de ce am ales să postez recenzia “Brandwashed” pe un site care s-a axat de ceva vreme exclusiv pe articole despre industria muzicală… Ei bine, poate că ar fi bine să o citiți. Urgent! Eu o să vă dau un singur indiciu: muzica este, înainte de orice, emoție. Marketingul se bazează, mai mult decât orice, pe stârnirea unor emoții în mod controlat, emoții care să transforme oamenii în consumatori.
Eu am citit cartea într-o ediție din 2013, care sunt sigur că nu se mai găsește. De fapt, după o verificare superficială, am impresia că nu se mai găsește deloc de cumpărat în România. Așa că, dacă o vreți pe Kindle, o puteți lua de aici.
