Despre ziua 1 aici.
ZIUA 2
După ce mi-am sărbătorit ziua de naștere cu niște beri, trebuie să recunosc că n-am avut o dimineață foarte vioaie din punct de vedere intelectual. Noroc că era cafea multă si destul de bună la Hanul Gabroveni, să mă pună pe picioare cât de cât.
Ziua a doua a început cu Cristina Bazavan care ne-a povestit pe un ton liniștit și calm din experiența ei. A reieșit că pentru campanii cu efecte fenomenale, de-alea de te izbești cu palma peste frunte mai tare decât ai vrea și te întrebi de unde le-a venit ideea, răspunsul e simplu: îți analizezi produsul, alegi ce-i promovabil în el, îți pui în mișcare rotițele rețelei tale de PR care ești tu PR și gata! Pornește de-a rostogolul un bulgăre de informație care se face tot mai mare și mai mare. Idei importante: un PR va avea întotdeauna grijă de jurnaliștii pe care ajunge să-i cunoască și va căuta (ar face bine să și găsească) accesul spre comunități spre care artistul din grija sa nu ar avea acces în mod obișnuit. Cristina a mai avut un moment genial: a îndemnat artiștii să se laude unii pe alții și să se tolereze unii pe alții, cam cu aceleași argumente pe care le-am găsit și eu în articolul ăsta.
Sergiu Biriș, Zonga, a cam zbărcit-o. Și-a cântărit greșit publicul, l-a considerat mai ageamiu decât era în realitate și a venit cu o prezentare care omitea niște aspecte destul de importante și relevante pentru platforma de streaming pe care o conduce. Iar publicul l-a taxat instantaneu, mai ales prin vocea lui Cristian Stan, manager Vunk, pe care l-am ajutat și eu cu vreo întrebare – două, plus încă un băiat de pe rândurile din spate care a întrebat pertinent, dar pe care nu l-am identificat pentru că îmi bătea buleftrica-n ochi. În plin scandal internațional pe tema asta, Sergiu a omis să menționeze că din acționariatul companiei sale face parte un label major, Universal. Ntz ntz. Apoi, în timp ce vorbea despre veniturile pe care Zonga le aduce artiștilor, i-a fost reamintit un fapt pe care aparent îl uitase: Trilulilu și Zonga sunt frățiori și, în timp ce Zonga e cuminte și dă bani, frățiorul lui e cam obrăznicuț. Prilej cu care am aflat un lucru nou: frățiorul cel viclean e de vânzare. Dacă v-a rămas ceva mărunt prin buzunare, căutați-l pe Sergiu.
Denis Florent a dat, cred, cea mai bună prezentare din punct de vedere oratoric. El a venit și a demonstrat într-un discurs genial niște lucruri de bază, care ar trebui înțelese de toată lumea din industrie: radioul e un business, nu un act de cultură; piesele care intră în playlist au locul lor acolo în urma unei cercetări aproape științifice; radioul nu va muri pentru că orice serviciu de streaming are un mare incovenient (pe care inițial toată lumea l-a văzut ca pe un mare avantaj): căsuța în care trebuie să tastezi de fiecare dată ce muzică vrei să asculți. Denis a arătat și câteva soluții ingenioase pe care radiourile din Marea Britanie și Franța le-au găsit pentru a rămâne relevante în timpurile pe care le trăim. Ele implică un singur lucru: colaborarea. Chestie care în România e tare departe de a se întâmpla. Și a mai spus un lucru interesant, care mi-a adus aminte de un articol de-al meu mai vechi: România este singura țară din cele mai bine de 40 unde a lucrat el ca om de radio în care cel mai iubit gen muzical nu este difuzat pe radiourile mainstream. Solo! Se știeeee!
Mă oftic foarte tare că am pierdut prezentarea lui Robert Graur, de la DJ Superstore, despre care am auzit că a fost beton. Dar mă și bucur că, împreună cu asociatul meu, Cristi Ochiu, am avut ocazia să stăm de vorbă cu Cristian China Birta la Chivas Sound of Business, o inițiativă foarte mișto pe care o aplaud din toată inima. Am fost și noi parte din cele 16 ore de transmisie online live de la MMB. Am vorbit noi despre tot ce ne-a întrebat Chinezu’, apoi am vorbit și despre ce nu ne-a întrebat. Însă interviurile le puteți găsi pe toate aici și s-ar putea ca o parte din lucrurile spuse în emisiunile astea să vă folosească.
Au urmat Cornel Ilie și Cristian Stan, primul solist, al doilea manager Vunk. Nu voi vorbi despre prezentarea lor, pentru că nu a fost o prezentare, ci mai degrabă o discuție liberă care a fost pornită de Anca Lupeș și continuată de cei din sală. A fost mișto în felul ei. Gustul amar mi-a fost lăsat de câteva întrebări din public care vizau niște proiecte viitoare, de altfel ambițioase și cu intenții cât se poate de nobile. Întrebările astea veneau din partea unor oameni care trăiesc cu senzația total greșită că, doar pentru că au o părere bună ei despre propriul lor act artistic, li se cuvine câte ceva. Dar Cristi a fost din nou pe fază și a reacționat cu o logică simplă și fermă ca o scatoalca peste orgoliu. De remarcat a fost chimia perfectă între manager și artist: Cornel a prezentat visul, planul, proiectul, în timp ce Cristi a preluat răspunsurile către întrebările “misecuveniștilor”.
Noroc că apucasem să îmi revin binișor după berile din ajun când a venit Maria Voican, avocat. Ne-a rupt neuronii pe genunchi. Nu zic, a fost o prezentare extrem de interesantă, doar că prea… avocățească. Mai multe exemple, fie ele și ipotetice, ar fi făcut mesajul ei să fie mult mai lesne de înțeles.
Am mai ratat o prezentare. Este vorba despre Irina Caraivan și al ei proiect de crowdfunding. Îmi pare rău, dar am chiulit cu toți derbedeii clasei. Și să ne fi văzut ce ne hăhăiam noi, vreo 6-7 impresari și manageri din industrie, când a trecut Anca Lupeș pe lângă noi și ne-a certat. A fost ca în liceu când te prinde profu’ că ai chiulit.
A urmat Bogdan Naumovici, om mare din publicitate, care a venit cu un studiu de caz foarte tare unde, cu bani puțini, doi artiști și o idee s-a făcut o campanie foarte tare pentru înghețata Corso. Știți la ce mă refer, nu? Of Corrrrrso că știți. Amănunte nu vă dau, însă mi s-a părut foarte tare concluzia lui: de ce oare în România publicitarii nu-și îndreaptă mai des atenția spre industria muzicală? Cică la noi e taman pe dos. Mai des vine industria muzicală cu căciula-n mână să ceară niște firfirei.
CONCLUZII
A fost un eveniment șmecher rău. Am învățat multe de la oameni din multe domenii. Ne-am văzut, cei din industrie care am venit, într-un cadru relaxat și am avut timp să mai stăm de vorbă și despre altele decât despre contracte și teremene de plată. Sper din toată inima să se facă din nou.
Am remarcat absențe importante, pe care nu mi le explic. Nu la artiști mă refer, așa cum a făcut-o, destul de tăios, Florin Grozea. Ci la oameni din industrie:
-niciun label major n-a fost între vorbitori
– niciun label major nu a avut măcar un om în sală
– niciun radio (în afară de Kiss FM 😀 ) nu a avut pe nimeni în sală
– dintre organizatorii de evenimente am văzut foarte puțini
– au fost nume destul de importante dintre manageri și impresari care nu au fost acolo
Din păcate ăsta este semnul unei indiferențe care se ia de braț cu ignoranța arogantă și, împreună, dau un șut în fund muzicii românești. Oameni buni, treziți-vă! În 2016 (!!!) se organizează în România prima (!!!) conferință despre industria muzicală dintr-o inițiativă 100% privată (!!!!) și vouă vi se rupe?! Jenant. Dacă ați fi venit și voi, la anul conferința asta ar fi crescut și mai mare, ar fi devenit, poate, regională. Știu că probabil erau multe de făcut: clipul de 3.000 de Euro de filmat și zilele Călanului de aranjat. Dar dacă astea vă sunt prioritățile să știți că eu vă doresc un singur lucru: să nu ne vedem nici la anul, la MMB, că tare mi-e că nu o să înțelegeți absolut nimic.
Nu-s hater din fire, zău așa. Da’ de asta chiar nu m-am mai putut abține.