De foarte multe ori, atunci când ajung să lucrez împreună cu alți oameni, mă pomenesc avântându-mă entuziast în tot felul de planuri care la mine în cap se ajută, se construiesc reciproc și cresc precum Prâslea cel Voinic din basme. Și de cele mai multe ori mă opresc înainte de a-mi duce monologul până la capăt, pentru că văd în ochii interlocutorilor mei suficient scepticism cât să mă facă să înțeleg că iar m-am entuziasmat și am luat-o binișor pe câmpii uitând amănunte importante, precum țara în care trăim, bugetul sau timpul pe care îl avem la dispoziție.
Ei bine, Mastering the Music Business 2018 a fost momentul în care mi-am dat seama că nu-s eu ăl mai visător copchil din sat. Iar această revelație a venit în cel mai convingător mod cu putință: au fost câteva momente în care, ascultându-i pe colegii mei vorbind despre conferința pe care o organizăm împreună, eu am fost cel care a încercat să le mai taie din avânt folosind întrebări hiper-dubitative care începeau cu semi-ardelenescul “da’ oare…”
Evident că într-o echipă e bine să ai atât visători, cât și sceptici. Doar așa obții echilibrul care să poată da naștere unor proiecte care să reziste, să crească, să aibă succes. Însă nu-s deloc obișnuit să fiu eu cel care încearcă să aducă lumea înapoi cu picioarele pe pământ. Logic vorbind, dacă visătorul din alte echipe ajunge să fie cel care se îndoiește, atunci se cheamă că ar exista două concluzii care nu se exclud una pe cealaltă. Unu: gașca din organizarea MMB e alcătuită exclusiv din visători incurabili. Doi: șansele ca o asemenea echipă de onirici să aibă succes sunt minime într-o lume și într-o epocă în care treburile se mișcă într-un ritm atât de nebunesc, încât visele încep să fie cam lente.
Cu toate astea, fără să am feedback de la toată lumea sau răbdare să compilăm rezultatele sondajului online cu păreri despre conferință, eu mă hazardez să spun că Mastering the Music Business 2018 a fost un succes. Și atunci când spun asta mă bazez pe niște argumente, pe care le voi enumera mai jos într-o ordine deloc logică:
- din ochii măriți de uimire ai invitaților străini care aflau cât de mică este echipa care organizează conferința
- din felul simplu și sincer în care Tudor Chirilă a ales să vorbească la începutul conferinței despre momente delicate din existența sa artistică
- din mulțumirile fericite primite de la necunoscuți
- din felul frumos și total dezinteresat în care oameni care n-aveau mare lucru în comun cu industria muzicală au pus umărul și s-au implicat să ne ajute cu creierul, cu resursele lor Oana Dorobanțu de la Casa de traduceri – la categoria asta nu cred să te întreacă vreodată cineva; mulțumim! Luci Frâncu, ai fost salvatorul nostru de mai multe ori. Mulțumim!
- din felul în care voluntarii aduși de Even’thor participau activ la conferințe și workshop-uri și, mai ales, din felul în care (unii din) ei au rămas cu noi până la sfârșitul sfârșitului. Mulțumim!
- dacă tot am ajuns la sfârșitul conferinței – din lucirea pe care o avea toată lumea în ochi atunci când au ieșit de la workshop-ul de songwriting ținut magistral de Dan Byron
- din sesiunea de listening, unde producători muzicali cu experiență și renume au arătat colegilor lor aflați (mai) la început de drum că muzica poate fi tratată cu respect și profesionalism indiferent de gen sau de nivelul de măiestrie
- din sălile de workshop pline până la refuz, în care aproape nu mai era aer și din care lumea se dădea cu greu dusă
Îmi dau acum seama că aș putea continua lista asta la nesfârșit. Prefer să mă opresc aici și să vă invit la Mastering the Music Business 2019, ale cărei date de desfășurare vor fi anunțate foarte curând. Pe voi, toți cei care știți ce înseamnă MMB, vă îndemn să duceți vorba mai departe. Vorbiți cu prieteni de-ai voștri, explicați-le cât de important e să știm cu toții cât mai multe despre industria în care, înainte să fim concurenți, suntem colegi. Dacă noi toți vom fi mai buni, atunci abia vom putea avea exportul la care visăm cu toții, fiecare pe propria feliuță.
Am lăsat partea sentimentală pentru final. Nici nu trebuie să o citiți, însă eu simt că dacă nu o scriu îmi explodează sufletul. Am învățat foarte multe despre altruism, despre cât de mișto și ușor e să nu fii de acord cu cineva când știi că nimic pe lume nu ar putea strica spiritul echipei, despre bun-simț și politețe, despre cât de ușor e să te iei la trântâ cu stresul atunci când știi că someone has your back.
Anca, îți mulțumesc pentru ocaziile pe care mi le-ai dat în toți anii ăștia. Datorită ție am fericirea de a face fix, da’ fix ce ador să fac.
Carina, nu cred că am întâlnit vreodată un om mai tenace și mai hotărât decât tine. Îți mulțumesc că nu ai ținut cont de temerile mele și pentru că mi-ai arătat ce simplu e să tratezi polemica într-o adevărată echipă. Abia aștept să nu fim de acord din nou!
Codruț, felul tău mișto și echilibrat de a fi și modul în care echipa Overground te respectă și te iubește sunt modele pentru mine. Ar trebui să fie pentru oricine. Îți mulțumesc că ai intrat și tu în bătălia himerică a eliminării barierelor dintre genurile muzicale ale aceleiași industrii.
Iulia, ești fix ardeleanca de care era nevoie în gașca asta de repeziți. Nu știu de unde reușești să aduni atâta calm și cumpătare, da’ eu te admir din tot sufletul.
Cosmin, cred că noi doi suntem exemplul perfect de oameni care, fără MMB, ar fi avut puține șanse să se întâlnească și să se împrietenească. Mi-am dat seama de asta în timp ce alergam amândoi disperați joia trecută după un cablu care nu exista. Dar acum, că ne cunoaștem, aș vrea să îți mulțumesc pentru magia albă de o aplici tu acolo, în online-ul MMB.
Ionelia de la Agenția de Vise și Ilinca de la Overground, să vă dea Dumnezeu sănătate! Ați intrat în familia MMB când toată lumea era bezmetică și ne-ați ajutat să rămânem pe picioare în momente în care simțeam că ne cam împiedicăm.
Și, ca să închei într-un mod adecvat acest articol mult prea sentimental, am să mă folosesc de cuvintele lui Dan Byron. Era joi noaptea, spre ora 1. Afară ningea de rupea, MMB se terminase, iar noi aveam niște zâmbete imense întipărite pe chip. Duceam lumea acasă, iar la mine în mașină mai eram câțiva. Moment în care el a scos pe gură cea mai frumoasă concluzie pe care Mastering the Music Business o putea avea:
“Bă, de fapt, tot ce-i important în industria asta muzicală și de fapt în viață în general e prietenia. Așa mi-a zis mie Mitran la un moment dat, de mult. Acu’ am înțeles și eu. Despre asta-i vorba.”
photocredits: Anca Coleașă & Adrian Coleașă
P.S. Aș fi pus și mai multe fotografii, dar încă nu-s toate gata.
