MAGIA
Muzica a însoțit oamenii mereu. Am făcut muzică înainte să fi inventat cuvintele. Iar unii oameni, foarte puțini, cântau atât de frumos, încât ceilalți se opreau să urmărească vrăjiți magia prin care un semen de-al lor face un lucru de care spectatorii nu sunt capabili. Magia asta a făcut rotițele din creierul omului preistoric să zbârnâie și să rafineze acel act magic. Așa au apărut, treptat, intstrumente muzicale, feluri din ce în ce mai meșteșugite de a combina sunetul vocilor umane, metode de a scrie muzica, săli de spectacol, profesori de muzică, idoli, concerte, compozitori, soliști, manageri, case de discuri, impresari, promoteri, DJ… O lume întreagă de oameni care gravitează în jurul aceleiași idei primordiale: muzica e magie.
Cu cât mai mare era numărul celor pe care muzica îi hrănea într-un fel sau altul, cu atât mai mare a fost numărul de rotițe zbârnâinde care au făcut ca ea, muzica, să fie din ce în ce mai multă, să ajungă să ne însoțească peste tot, să fie mereu la îndemână. Da’ nu moca. Treptat s-a construit un sistem alambicat, numit industrie muzicală. Simplificat la maxim, acest sistem ar fi comparabil cu un întreg lanț de mâini prin care bancnota care părăsește portmoneul unui om care cumpără muzică trece până să ajungă la artist. Fiecare mână aparține unei entități care deservește într-un fel sau altul cumpărătorul sau artistul, care are menirea de a-i ușura munca, de a-i spori averea, de a-i crește faima și, la modul ideal, de a-i lăsa muzicianului o singură grijă pe cap: aceea de a face muzică. Evident că o bucățică din acea bancnotă rămâne în fiecare mână prin care trece.
INDUSTRIA
De obicei, când oameni deștepți se apucă să îmbunătățească un lucru, se întâmplă. Oamenii au început să își dorească să asculte din ce în ce mai multă muzică. O vreme, cererea a depășit oferta. Vânzările erau astronomice, se făceau munți de bani, existau muzicieni care erau adorați de mulțimi isterice de fani. În vârful piramidei ăsteia trofice s-a cocoțat casa de discuri. Organizația care poseda cele mai valoroase elemente ale industriei muzicale: fabrica și rețeaua de distribuție. Singurul scop al unei case de discuri era să vândă muzică. Multă, cât mai multă muzică. Atât de multă încât cantitatea a depășit cu mult posibilitățile de creație și interpretare ale oamenilor cu adevărat talentați. Dar un flecușteț ca ăsta n-a oprit mașinăria de făcut bani. Așa au apărut artiștii de duzină, creați doar de nevoia de a câștiga mai mult.
Pe nimeni, nici măcar pe consumator, nu interesează cine e omul, care sunt valorile lui, ce reprezintă acel artist. Piesa e importantă. Piesa pe care o cântă trebuie să umple playlisturi, să cucerească topuri, să miște trupuri în cluburi și apoi să moară pentru a fi înlocuită de alta. Singurele motive pentru care artiștii nu se schimbă (aproape) la fel de frecvent ca piesele pe care le cântă sunt comoditatea și economia. Punctul de presiune este acum pe generatorii de piese. Nu li se cer capodopere, ci mici scântei de creație pierdute în cenușa refolosirii la infinit a unor tipare muzicale la modă într-un anumit moment. Oricât de mic ar fi aportul creativ în cazul unor astfel de piese, el trebuie totuși să existe. Ceea ce a însemnat, de foarte multe ori, că oamenii ăștia erau singurii care încetineau în vreun fel procesul de apariție al muzicii lor prin crize de inspirație, indolență sau supra-aglomerare.
MAȘINĂRIA
În 2016 niște băieți deștepți au programat o mașinărie să ia notele unui cântecel, să le compare cu notele altui cântecel sau cu ale mai multor cântecele aparținând toate unui gen muzical și apoi să stuchească afară o piesa originală care să sune precum referința. E un lucru uimitor, însă invenția asta nu are o aplicație directă în forma ei actuală. Dar dacă ați avut răbdare să priviți filmul până la sfârșit, poate l-ați auzit pe nenea inventatorul spunând că la anul și-au propus să aibă varianta acestei mașinării care să nu adapteze, ci să creeze o piesă muzicală nouă după niște referințe.
Adică da. Există posibilitatea reală să avem o mașinărie care produce hituri pe bandă, o mașinărie care nu doarme, nu are zile proaste, care analizează muzica științific și compune melodii noi care să fie fix așa cum definește Timbaland muzica pop: “fiecare piesă pop cu adevărat mare, are toate elementele pe care le-ai mai auzit aranjate într-un mod pe care nu l-ai prea mai întâlnit până acum.”
Asta înseamnă o reducere de costuri pe care o putem doar estima. Dacă dispare compozitorul din ecuația industriei, asta înseamnă o revoluție în ceea ce privește drepturile de autor, publishingul, colectarea drepturilor de autor. Și mai înseamnă că oricine va putea avea o piesă mainstream de calitate superioară într-un timp extrem de scurt.
APĂ, ELECTRICITATE, MUZICĂ, GAZ, SUFLET
În 2002 (adică acum 14 ani) David Bowie dădea un interviu ziarului The New York Times în care spunea că el prevede un viitor în care muzica va fi un serviciu asemănător cu utilitățile casnice, precum electricitatea sau apa curentă. În 2002 erau 665 de milioane de oameni conectați la Internet. Acum sunt aproape 3,5 miliarde. În 2002 nu exista streaming. Acum el este cel care a adus creșterea veniturilor industriei muzicale după mulți ani de recesiune. Streaming-ul are nevoie de invenția oamenilor ăstora pentru a rezista. Faptele pe care vi le-am înșiruit îl fac pe Bowie un vizionar.
Dragii mei, poate mă veți considera nebun, însă eu cred că Bowie a avut doar pe jumătate dreptate.Industria muzicală s-a transformat în utilitate, așa e. A fost un pas firesc, dată fiind evoluția lucrurilor. Dar ea, muzica, e magie. A fost mereu. Un lucru rar, o minune care se întâmplă prin exercitarea harului pe care îl au câțiva aleși. Compozitorii revoluționari, instrumentiștii desăvârșiți, oamenii care vor crea tiparele care să îi slujească mașinii drept referință, ale lor sunt timpurile ce vor veni. Restul, duzina, va dispărea, înlocuită de creații perfect comercializabile. Pasul următor va fi înlocuirea artiștilor de duzină cu creații digitale, mult mai ușor de administrat și controlat decât oameni reali. Industria se optimizează prin tehnologie. Ce nu va putea însă înlocui vreodată mașinăria în perfecțiunea ei rece este sufletul pe care muzicianul îl pune în muzica sa. O mașinărie nu va putea niciodată face asta:
Așa că, dragii mei artiști și compozitori, căutați-vă sufletele în muzica pe care o faceți. Dacă le găsiți și dacă le găsesc și alții, sunteți fericiții idoli de mâine. Dacă nu se întâmplă asta, atunci e cam nașpa. Pe voi vă va păpa “mașinăria rock ‘n roll”.
sursa imagini: jimihendrixquotes.com, antonjazz.com, www.blackbettyblog.com
Bibliografie: techcrunch.com, icas.com, forbes.com, bussinessinsider.com, internetlivestats.com,
