Nu semnați dacă nu le cântați!

Vă vorbește un om pățit. Nu. Eu n-am semnat niciodată nimic după ce am cântat. Asta pentru că viața, prietenii și până și propriile-mi urechi m-au învățat că e mai bine să cânt rar. Cât mai rar. Dar în anii mei de management și/sau impresariat mi s-a întâmplat să semnez contracte de reprezentare cu artiști pe care nu îi văzusem niciodată pe scenă. Și n-a fost bine. Am învățat eu mai greu, dar în cele din urmă am băgat la cap.

Cu toate astea, articolul meu de azi se adresează mai mult artiștilor. E mai rău pentru ei dacă semnează un contract (de orice fel) cu un om care nu i-a văzut niciodată cântând decât pentru posesorul celeilalte semnături de pe acea bucată de hârtie. Să le luăm pe rând.

De ce e cântatul pe scenă important?

Așa-i că vi se pare o întrebare cretină? Cu toate astea, v-aș ruga să scormoniți în memoria voastră de artiști și să vă aduceți aminte dacă vi s-a întâmplat vreodată să vă caute o casă de discuri, un impresar sau un manager care nu ar fi avut cum să vă vadă vreodată pe scenă? Dacă răspunsul e “nu”, atunci mergeți pe încredere și adăugați un “încă” după el. Iar de nu se ivește un asemenea prilej, atunci poate ar fi mai bine să luați în considerare alte meșteșuguri.

În România (și nu numai) un artist care cântă va trăi din concerte o mare bucată a carierei sale. Opțiuni ulterioare de mălai ar fi: (dacă a dat Doamne-Doamne talent) compoziție pentru alți artiști sau pentru clienți din lumea sălbatică a corporațiilor, (dacă există) imaginea vândută pe mai mulți sau mai puțini bani pentru niște chile de reclamă, un contract cu vreo televiziune pentru o emisiune cu mai mult sau mai puțin ștaif și drepturi colectate de ogeceuri (U.C.M.R., CREDIDAM etc.). Nu întâmplător am plasat drepturile la sfârșitul enumerării de mai sus. V-ați prins voi, că sunteți oameni deștepți, da?

Așadar, dacă vrei să treci la profesioniști, adică să poți trăi din muzica pe care o cânți fără să fie nevoie să mai mergei la serviciu, concertele rămân o importantă și de multe ori unică sursă de venit pentru o halcă bună a începutului de carieră.

De ce v-ar semna cineva fără să vă fi văzut?

Așa-i că-s chestii cunoscute și de bun-simț astea de le-am zis mai devreme? Păi și atunci de ce Doamne iartă-mă și-ar putea dori vreun coșcogea profesionistul din industria muzicală să te semneze pe tine, artist începător și (aproape) anonim, dacă nu pentru smanesul care-ți sare prin toți porii atunci când ești pe scenă? He, he… Naivă întrebare. Iată câteva răspunsuri:

1. Pentru că, de fapt, nici ăla care se oferă să te semneze nu-i mai breaz ca tine. Poate doar un pic mai răsărit și cu ceva mai mult papagal. Dar tot cu caș la gură și foame de afirmare, semnare și dat mare.
2. Pentru că, dacă nu te semnează el repede acușica, s-ar putea să te semneze altul. Așa că mai bine face el risipă de câteva cafele, o oră sau două de vrăjeală în care îți face capul mare cu nume de oameni din industrie și termeni pe care îi înțelegi pe jumătate, plus niște foi din imprimantă și o țâră de pastă de pix pentru contract și semnătură și gata! Cam asta e investiția lui în proiectul ăsta. Iar tu ești legat niște ani de omul ăla care, de fapt, habar n-are cu cine a semnat.
3. Pentru că, așa cum spuneam mai sus, odată semnat un artist, pentru manager, impresar sau casa de discuri nu se schimbă mare lucru. Există miliarde de feluri în care se poate întârzia, diminua, anula, amâna orice demers pe care l-ar face “profesionistul” pentru cariera ta. Timp în care tu te vezi nevoit să te descurci ca și cum ăla n-ar exista. Iar când devii într-adevăr destul de bun la ce faci tu pe scenă încât să te vadă cineva care chiar crede în tine, fericita întânire e umbrită de o semnătură pe care ai dat-o prostește mult prea devreme.
4. Deși sunt mulți care nu recunosc asta, să știi că orice profesionist din industrie este și colecționar de trofee. Așa că orice nume de artist adăugat semnăturii sale de mail, în rosterul de pe site-ul agenției/casei de discuri și despre care să poată povesti la o cafea cu colegii de breaslă reprezintă, în sine, o victorie aducătoare de mulțumire de sine. Trofeul e semnătura ta. Dar asta nu-i o victorie, ci ar trebui să fie doar un început de drum.

Criterii care pot aduce oferte de contract pe masa artistului sunt:

• o piesă intrată pe radio (des întâlnit, nu înseamnă deloc că tu ești gata să faci bani din cântări, ci că ai o piesă bună de radio – atât!)
• o vorbă auzită pe undeva, pe la careva (mai ok decât ăla cu radioul, dar tre’ să recunoști că tot nu e un motiv clar pentru care să te vrea cineva ca artist)
• o filmare de la un concert (e aproape de adevăr, dar tot te poți păcăli)
• o oarecare notorietate dobândită de artist – număr de fani pe Facebook, căutări multe pe Shazam, vizualizări Youtube pentru o piesă sau o filmare dintr-un live (notorietatea asta se poate dobândi și altfel decât prin muzică – vezi Poptămaș)
• evoluția ta dintr-un talent show (care poate fi un indiciu că ești telegnic și carismatic, dar nu e o dovadă irefutabilă că poți crea magie între tine și publicul din fața scenei într-un show de 45 – 60 de minute).

Ce îți rămâne de făcut ție?

Păi în primul rând să-ți vezi liniștit de treabă. Muncește tu cu tine pentru a deveni mai bun la ce faci în fiecare zi și nu te entuziasma la orice ofertă primești, oricât de mare ar fi renumele din branșă al celui care îți face acea ofertă, dacă ea e pe “neve”.

Fugi mâncând pământul de oamenii care încep să-ți povestească planurile lor cu tine și care îți demonstrează din primele trei cuvinte că habar n-au care sunt valorile tale de artist și că nu-i interesează deloc ce vrei tu, ci doar ce “văd” ei pentru tine e important. Dacă te-ai blocat la “valorile tale de artist”, atunci apucă-te și caută-le repejor! Nu semna nimic până nu ți-e ție clar cine ești!

Când la prima întâlnire omul te ascultă, te întreabă, vrea să știe chestii despre tine – ăsta-i semn bun. Când te întreabă de următorul tău concert, îi mai poți da o bilă albă. Nu-ți fie rușine de nuditatea agendei tale! Un om care chiar e în branșa asta îți va putea organiza un mini-concert într-un club, pub, bar în doi timpi și trei mișcări. Dacă îți propune asta, atunci chiar că-i semn bun. Acceptă propunerea lui de a susține acel showcase, dar nu semna încă.

Abia la discuția de după concert, când omul te știe, când îți povestește ce a văzut de bine și unde-i de lucru, când te descoase și îți propune, abia atunci e primul moment în care ai putea tu, artist care știi cine ești, să iei în considerare oferta lui. Asta doar dacă vezi că el împarte același vis cu tine.

Nu vă mai vindeți prea repede! Nu vă mai vindeți primului venit!

sursa imagini: Greyhawk Grognard, Psych Central Blogs,