“One hit wonder” este un termen care desemneaza o boala cumplita in industria muzicala. Si, din punctul meu de vedere, cauzele pentru care apare sunt la fel de usor de stabilit precum motivele pentru care apar gaurile negre. Sa incepem usurel, stiintific, stabilind semnificatia termenului. “One hit wonder” este un artist, solo sau grup, de orice gen muzical, care in decursul carierei a avut un singur hit imens. De obicei destinele unor astfel de oameni sunt pline de destul de multa nefericire, ba hai sa-i zic pe nume: frustrare.
Un “One hit wonder” nu apare neaparat de la primul single. Putine sunt, de fapt, cazurile astea. Doar ca succesul demolator al ACELUI single ascunde precum o plapuma groasa trecutul mai mult sau mai putin mediocru al artistului respectiv. Exemplu: 4 Non-Blondes – “What’s Up?”. Trupa exista deja de 4 ani atunci cand a lansat hit-ul. Mai conteaza? Stia cineva de ei? Nu.
Hiturile unor OHW nu sunt cu nimic mai presus decat marile hituri ale unor mari artisti. Sau nu cu mult. Problema rezida asadar in substanta omului. In ceea ce are el de comunicat. Daca un single ajunge foarte mare, mai mare decat tot ce a facut un artist pana la un moment dat, daca, in sfarsit, dupa ani intregi de chin, apare succesul, atunci tot ce mai conteaza este, de fapt, omul. Seria infinita de ganduri, gesturi, convingeri, idealuri care il alcatuiesc. Conteaza atunci felul in care el (proaspatul star) stie sa-si aleaga/pastreze/schimbe echipa, felul in care poate discerne intre oamenii care ii vor binele pe termen lung si cei hrapareti care vad in el o vaca grasa de muls ACUM! Atunci cand apare, succesul acapareaza tot, precum o femeie foarte frumoasa care paseste intr-o camera plina de barbati. Te ia si te poarta pe aripile lui pana cand perspectivele incep sa danseze, unduindu-se lasciv, pana cand iti inchipui ca poti zbura oriunde, oricand, ca tu, artistul, esti un zeu care a descoperit reteta succesului.
Diferenta dintre un OHW si un artist de succes este cea dintre cheflii care se imbata clampa la 30 de minute dupa ce a inceput petrecerea si cei care beau incet si se distreaza pana dimineata. Felul in care o piesa ajunge hit este o alta poveste si nu despre asta este vorba acum. Sa admitem ca s-a intamplat. Evident ca te poti bucura linistit de succes. De concerte, interviuri, coperti de reviste. De o multime de oameni care te trateaza mieros si care te fac sa te simti precum stapanul lumii… o vreme.
Insa acesta este momentul in care orice manager ar trebui sa imbrace haina zdrentaroasa a profetului nebun care anunta “Ziua Judecatii” si sa-si traga binisor artistul inapoi pe pamant anuntandu-l ca are de infruntat cel mai mare dusman din viata lui: URMATORUL single. Pentru ca acum expectantele sunt imense. Pentru ca acum exista, undeva, in umbra, o haita de hiene care abia asteapta sa mai vada niste aripi frante si sa asculte zgomotul surd pe care il face corpul luminos al unui artist atunci cand se pravaleste in noroi. Pentru ca acum e momentul in care cineva trebuie sa-l bata pe artist pe umar si sa-i explice, diplomat, ca Midas a fost un personaj de legenda si ca, daca l-ai obtinut o data, asta nu inseamna ca succesul va veni mereu.
Exista oameni care dupa ce au un succes imens, inteleg zdrentaroasa profetie. Ei sunt marii artisti. U2, Rolling Stones, Metallica, Beyonce, Jay Z, David Bowie, Sting. Si exista OHW. Sa ne intelegem. Fata de un artist care nu va avea niciodata succes, un “One Hit Wonder” reprezinta o optiune foarte ok. Totusi, piesa ii va permite sa aiba o viata decenta, ii da cantari toata viata (chiar daca pe niste bani de nimic). Daca nu mor de nervi, cei mai multi OHW au o batranete bronzata artificial, cu piei intinse la bisturiu, zambete false si tot felul de evenimente la care sunt invitati ca sa fie la numar. Ei se fac ca nu observa rolul de figurant de ceara ce li se atribuie, ceilalti invitati mimeaza politetea si toata lumea isi joaca mai departe rolul, zambind protetic, in stralucirea de butaforie a show-biz-ului.
Inchei articolul cu o rugaminte. Uitati-va, va rog, la industria noastra muzicala. Evident, suntem la inceput. Nu ne putem compara cu ei. Dar… v-ati intrebat cat timp a trecut de cand pe piata noastra a aparut UN ARTIST de succes? Unul pe care sa-l recunoasca oricine pe strada? Care sa aiba mai mult de unul, hai doua hit-uri? Marii nostri artisti sunt aceiasi de foarte multa vreme. De PREA multa vreme. Industria asta nu produce artisti, ci piese. Care au o viata din ce in ce mai scurta, pentru ca suna toate la fel, umpland rapid nevoia publicului de a asculta un anumit gen de muzica. Producatorii muzicali se inghesuie toti la aceeasi coada, precum faceau parintii lor pe vremea comunismului, cand la o singura alimentara “bagau” ulei sau zahar. A fost popcorn, acum e reggae romanesc. Maine va fi altceva. Si ce ramane in urma?
Noi, romanii, am reusit performanta unicat de a avea o industrie muzicala One Hit Wonder. Nu ca as vrea sa fiu eu profetul zdrentaros, dar poate ar fi cazul sa inteleaga cineva ca succesul nu se obtine prin piese, ci prin munca. Multa munca la crearea unui artist care sa dureze. Poate sunt eu de moda veche, dar imi place mult mai mult mobila veche pe care o am in casa de la bunicii si strabunicii mei, mobila pe care i-o voi putea lasa mostenire fiicei mele fara niciun fel de teama, decat cartonul presat pe care il poti lua repejor de pe raft singurel ca-i mai ieftin. Problema este ca ei, la ei acolo, produc mobila de toate felurile. Apar in continuare mari artisti peste tot. Noi… presam carton si ne vaitam ca nu merge nimic in tara asta.
Hi-Q, Voltaj, Holograf, Loredana?
“[…]succesul nu se obtine prin piese, ci prin munca.”
Si cel mai important, din pasiune. Muzica adevarata se face din pasiune si inspiratie nu din obligatie fata de cererea publicului. In momentul in care reduci muzica la o rutina ajungi inevitabil sa scoti piese reci, lipsite de zvac si suflet, reciclate chiar si fara intentie. Iar tinerii artisti, dornici de a urca pe scara ierarhica a industriei muzicale, ar trebui educati in a-si cladi o cariera longeviva. Ori noi o facem expeditiv, ii lasam de izbeliste cand au mai mare nevoie de indrumare.
@Florin Ce-i cu voi?
@Razvan Bine-ai revenit. 🙂