Pe scenă se cântă, DAR se și vorbește

calin_goia_pescena

sursa foto: dcnews.ro / în imagine: Călin Goia (Voltaj)

Orice om s-a visat vreodată actor sau cântăreț și a avut parte de sfaturi din partea unuia mai „luminat” în acest domeniu a auzit cu siguranță următoarea povață: „Artistul încetează să-și mai aparțină în momentul în care închide ușa casei în urma lui.” Dacă n-ai auzit treaba asta, se cheamă că e cazul să cauți îndrumare de la altcineva.

Ce vrea să însemne pilda de mai sus? Păi nu e ca și cum ar fi greu de descifrat. Artistul nu mai este o simplă persoană, un muritor de rând cum ar veni. El trebuie să aibă mereu în minte gândul că orice om întâlnește pe stradă îi poate deveni fan. Iar fanii, dragii mei, sunt singurii de la care un artist obține recunoaștere și, direct sau indirect, bani. Dacă prin felul în care vă îmbrăcați, purtați, vorbiți voi convingeți în fiecare zi măcar un om să devină curios în ceea ce privește produsul vostru artistic, se cheamă că acea zi nu a fost una pierdută. Ducând această ipoteză spre un ideal ușor absurd, putem spune că la finalul unui an în care ați „fermecat” un om pe zi, ați avea 365 de fani. Iar aceștia ar fi oameni care, la rândul lor, și-ar putea convinge prietenii că sunteți un produs demn de cumpărat. Argumentul lor este imbatabil: l-am văzut/auzit eu însumi căt de… iar aici puteți completa voi înșivă cu una sau mai multe din oricare din următoarele situații: se îmbracă, se poartă, miroase, politicos e, zâmbitor, funny, cool, rebel.

Reversul medaliei este lesne de imaginat. Cu toții am participat la o conversație în care, atunci când vine vorba despre un artist, se găsește unul care „știe exact cum stă treaba cu ăla”: un arogant, un drogat, un bețiv, un munte de prost gust. De foarte multe ori, acești amabili hateri vor transforma o experiență auzită de la alții sau imaginată chiar de ei într-o întâmplare adevărată, la care cică au fost martori direcți. Fiecare astfel de transformare va suferi, precum istorisirile vânătorești, o amplificare mititică, una cât să adauge nițică sare și un pic de piper care să facă treaba mai interesantă. Asemenea situații nu pot fi împiedicate, ele există de când lumea și pământul. Iar acum, de când internetul ne-a dat posibilitatea de a zvârli ocheade în ograda cam oricui și de a împrăștia informații mai multe și mai repede decât oricând, hatereala a devenit un sport mult mai ușor de practicat.

Crowd+Middle+Finger

sursa foto: d2photoart.com

Locul în care foarte mulți artiști pierd îngrozitor de mult teren este pe scenă. Hai să presupunem că show-ul este cel puțin ok. Că artistul cântă bine piesele, că se mișcă acceptabil, că apare pe scenă îmbrăcat cu gust. Știu, deja am scos din schemă mulți „artiști”, dar pentru subiectul acestui articol e mai bine să pornim de la această situație cvasi-ideală. S-ar putea ca, pentru mulți artiști și, mai grav, pentru multe echipe de management, acesta să fie punctul în care ei își cască mulțumiți buzunarele și așteaptă să le intre gologanii. Ce mai încolo și-ncoace! Treaba-i gata! Să-nceapă succesul!

Dragii mei, dacă așa gândiți, aveți o problemă. Pentru că oamenii care vin la un concert, mai ales al unui artist abia apărut pe firmament, sunt mai mult sau mai puțin atenți la piesele pe care omul ăla le cântă pe scenă. E greu de crezut că publicul va savura și va fredona un hit (oricât de mare ar fi el) care are doar câteva luni de viață. Și chiar dacă oamenii din fața scenei sunt dați pe spate de single-ul de succes, ce ne facem cu restul de minute? Fiecare moment în care nu cântă este încă un prilej al artistului de a convinge publicul să-l cumpere. Să plătească pentru albumul lui, pentru bilete de concert, pentru tricouri cu numele acelui artist.

Iată câteva reguli simple care ar putea transforma momentele dintre piese din secunde lungi și moarte în întâlniri frumoase cu viitori fani:

1. Nu încerca să pari ceea nu poți fi niciodată. (Exemplu: degeaba te dai divă sexy, dacă tu de fapt ești o fată sportivă și băiețoasă. Oamenii vor înțelege imediat că te prefaci. În public sunt cu siguranță și din cei care apreciază acest gen de femeie. Ei sunt ținta ta.)

2. Cântărește-ți bine publicul. Dacă e prima piesă, tu cânți în deschiderea unui mare artist și lumea încă intră în sală/club/pe stadion, atunci e clar că șansele ca oamenii să cânte împreună cu tine, să ridice mâinile în aer sau să „make some noise” sunt nule. Vei obține garantat efectul invers. Adaptează-ți tonul și volumul vocii la publicul pe care îl ai în față. Dacă la început ai un public nereceptiv, amână momentele de maxim entuziasm. Un public tăcut are un avantaj: vocea ta se poate auzi mai ușor până în spate. Ăsta e un moment excelent pentru scurte povești. Istorioarele astea au o singură misiune de îndeplinit: să facă publicul să empatizeze cu tine.

3. Vorbește CU oamenii, nu PENTRU ei. Uite-te în ochii lor (sau în direcția lor) atunci când îți spui poezioara. Nu sta cu ochii în pământ sau la cer. Pentru început e bine să îți găsești un om care e atent la ce spui și să-ți imaginezi că vorbești doar cu el, că e o conversație între voi doi.

4. Repetă și adaptează. Dacă ai avut un concert în care ai descoperit că publicul reacționează mișto la o chestie pe care o spui, repet-o. Dar nu face fix același lucru de fiecare dată. Adică nu uita de punctul 2.

5. Nu-ți fie frică să devii personal. Povestește-le întâmplări din viața ta. Nu uita însă nicio clipă de ce le vorbești. Timpul dintre piese te ajută să aduci oamenii în starea necesară pentru a descoperi mai ușor muzica ta. Împărtășindu-le întâmplări din viața ta cu care ei se pot identifica, îi faci să-și aducă aminte de propriile experiențe, care vor naște în ei starea dorită de tine.

6. Asigură-te că stăpânești îndeajuns de bine limba română pentru a nu te face de râs. Sigur, ideal ar fi să vorbești perfect din punct de vedere gramatical. Dacă n-ai fost atent la orele de gramatică din școală, pune-te cu burta pe carte URGENT! O greșeală de gramatică strică tot smanesul. Degeaba spui lucruri minunate dacă gramatica se chircește de durere când vorbești.

7. Construiește momente. Cel mai bun exemplu este Robbie Williams, care, într-un turneu de acum câțiva ani, invita o fată din public pe scenă și se căsătorea cu ea în momentul ăla. Cu preot, cadru festiv și tot ce trebuie. Acele fete îți vor fi ție, ca artist, mai fidele decât iubiților sau soților lor.

8. Nu încerca să fii mai amuzant decât ești în realitate. Simțul umorului este un dat. Dacă nu-l ai, nu te apuca să faci glume peste glume. Există multe alte modalități de a-ți aduce oamenii aproape. (Dar e bine ca artiștii să fie oameni cu umor. Asta le ușurează considerabil munca.) Tot la punctul ăsta trebuie să vă mai spun ceva: cel mai ușor mod de a fi funny este să faci glume pe seama ta.

9. Nu-ți aduce NICIODATĂ frustrările pe scenă. Dacă te-a enervat sunetistul, promoterul, managerul, casa de discuri, șoferul, bichonul amantei… ORICINE, nu e cazul să-ți verși oful pe scenă. Oamenii n-au venit să te vadă văicărindu-te. A, dacă reușești să faci din asta un moment comic, asta e cu totul altceva.

10. Fii atent la cât vorbești. Nu cred că există un timp ideal de vorbit între piese. Depinde foarte tare de ceea ce le spui și de felul în care oamenii reacționează la spusele tale. Dacă tu ai pregătit un moment care dureaza câteva minute și vezi că nimeni nu e interesat de ce ai tu de spus, scurtează la maxim. Dacă una din povestioarele tale provoacă reacții mișto, lungește-o un pic, intră în detalii, fă-i pe oameni să reacționeze.

Câteva exemple de artiști care au știut să controleze emoțiile publicului perfect sunt: Jim Morrison (The Doors), Lara Fabian (văzută de mine personal în concert la București, unde a venit aproape fără voce, dar a știut să fructifice perfect această situație cu sinceritate și umor), Călin Goia (Voltaj). Căutați-i și urmăriți-i. Dacă vedeți artiști mari care nu vorbesc între piese, nu credeți că asta vi se potrivește și vouă de la bun început. L-am văzut pe Sting la București. El spunea doar „Thank you”. Dar nici nu era nevoie de mai mult. Lumea venise să-l audă cântând pe unul din marii artiști ai lumii. El nu mai trebuia să convingă pe nimeni de nimic.

Închei cu o rugăminte pentru manageri: repetați cu artiștii voștri și momentele dintre piese. Analizați împreună dupa primele concerte ce a mers și ce nu. Ajutați-i să-și găsească și vocea dintre piese, nu doar cea de cântăreți. Dacă voi nu vă pricepeți la asta, nu-i nicio problemă. Găsiți pe cineva care e bun la asta. Un manager bun nu e cel care le face pe toate el însuși, ci omul care știe exact pe cine să sune în orice situație și, foarte important, căruia i se răspunde la telefon.

Despre ce înseamnă de fapt manager de artist vă voi povesti într-un articol viitor.