Că rapperilor americani le place cu belșug de bling-bling, știam. Da’ pe cuvântul meu de onoare dacă nu mi se pare exagerat felul în care și-a numit băiatul ăsta autobiografia. Nu-s hater. Chiar dimpotrivă. După ce am terminat de citit “The Emperor of Sound” chiar mi s-a părut mai simpatic Timbaland. Poate-s eu de modă veche, da’ mi-au plăcut mult mai mult Eric Clapton sau Quincy Jones, care au lăsat istoria să hotărască ea, drăguța, ce demnitate li se cuvine.
Povestea lui nu-i foarte diferită de a altor “grei” americani. Copil sărac, ca Michael (Jackson) sau Quincy, crescut prin cartiere unde armele și drogurile făceau parte din firescul zilnic, reușește prin forțe proprii să se ridice și să-și trăiască visul. Din autobiografia lui Timbaland, care pe alocuri e scrisă ca o compunere de gimnaziu, cred că am învățat cele mai multe lucruri despre industria muzicală, așa cum e ea acum la ei. De fapt, despre muzica zilelor noastre, aia în care instrumentele își pierd din ce în ce mai tare importanța, în care doar sunetele din capul omului care face beat-ul mai contează.
Îl suspectez că s-a dat mult mai băiat cuminte decât a fost de fapt. Da’ nu mă supăr pe el pentru asta. Până la urmă, și-mpăratul sunetului tot om e. Care dintre noi ar avea curajul nebun să-și povestească toate tâmpeniile și excesele a căror sumă se numește viață? Care n-ar profita de ocazie ca să mai îndulcească lucrurile pe ici, pe colo? Vă zic eu: Mike Tyson! Da’ altu’ jur că nu mai știu.
Pentru toți șoriceii de studio care trudesc pentru vreun nume mare va fi foarte instructivă partea în care Timbaland, Missy Elliott și Ginuwine sunt sclavi pe plantație. Pentru oricine a stat vreodată la butoane și n-a știut ce să-i spună celui/celei de cântă în cabina de voce ca să scoată de la ea fix ce trebuie, cartea asta e de căpătâi.
La “Emperor of Sound” mi-au mai plăcut descrierile colaborărilor cu Bjork, Aaliyah, Missy Elliott, Justin Timberlake și Madonna. Da’ revelația a fost alta. Cartea asta m-a ajutat să înțeleg multe despre muzica lor și, mai ales, de ce a noastră nu va suna niciodată, da’ niciodată ca a lor. Ceea ce nu-i neapărat un lucru rău decât dacă noi ne încăpățânam în continuare să imităm fără să înțelegem.
Nu cred că se va traduce prea curând în românește cartea asta. Eu am citit-o pe Kindle. O puteți găsi aici.
Citatele mele preferate din Timbaland – “The Emperor of Sound” (traducerea îmi aparține):
“Larry King spunea: ‘îmi reamintesc în fiecare dimineață că în ziua ce urmează nimic din ce voi spune nu mă va învăța ceva. Așa că, dacă vreau să învăț, trebuie să fac asta ascultând.’ Eu ascult artiștii: cine au fost, cine speră să fie, cum au trăit și cum toate astea se regăsesc în muzica lor.”
“Când te bazezi pe sample-uri pentru întreaga ta bază muzicală, nu vei primi decât o mostră (un sample) din măreția inerentă a muzicii.”
“Ca fiecare piesă pop cu adevărat mare, are toate elementele pe care le-ai mai auzit aranjate într-un mod pe care nu l-ai prea mai întâlnit până acum.”
“Mi-am adus aminte de ceva ce spusese preotul despre pace. Cum că pace n-ar însemna să nu întâlnești necazuri sau vremuri grele niciodată, ci de a fi în mijlocul acestor lucruri și a rămâne calm, cu credința în inimă.”
“Trebuie să ai în jurul tău oameni în care să ai încredere atunci când îți spun să renunți. De asemenea, câteodată e bine să n-ai dreptate.”
“Ce e mai vechi și mai universal decât o inimă frântă?”
“Știu acum că nu voi ajunge niciodată să scriu marile hituri dacă nu îmi permit să fiu îndeajuns de curajos încât să încerc ceva ce ar putea să nu aibă succes.”
“Cred că ăsta e motivul pentru care drogurile și alcoolul sunt o parte atât de importană a peisajului nostru din industria muzicală. Nu e doar pentru că ne place mult să petrecem (și ne cam place). Cred că e mai ales pentru că simțim lucrurile atât de aproape de sufletul nostru, sunetul și muzica ne însoțesc mereu și câteodată vrem să scăpăm de ele.”
“Nu cred în a opri oricare din visele copiilor mei, însă cred în a le apăra copilăria.”
“Fiecare echipă are nevoie de un veteran al industriei cu suflet mare și de un începător neexprimentat dispus să-și asume un risc.”
Sursa imagine: hereandnow.wbur.org