Fapte:
Vineri, 22 aprilie, Televiziunea Română a fost eliminată de la Eurovision pentru datorii de 14.5 milioane de Euro (16 milioane de franci elvețieni) acumulate în 10 ani către European Broadcasting Union. EBU este cea mai mare asociație a televiziunilor publice din lume, care oferă membrilor săi posibilitatea de transmite în direct diverse evenimente sportive și culturale de importanță majoră.
În 10 ani, TVR a achiziționat de la EBU programe în valoare de 50 de milioane de Euro, din care a achitat 35,5 milioane.
În actuala stare de lucruri TVR nu va avea dreptul să transmită turneul final al Campionatului European de Fotbal, la care România s-a calificat pentru prima oară în ultimii 8 ani și nici Olimpiada de la Rio.
De ce mi-e rușine
Că TVR a încercat metoda “pă caiet”, genul “mai dă un țoi de transmisie live, că îți dau eu banii la salariu” este fix treaba lor. Că oamenii pe care îi plătim din bani publici (adică din banii noștri) ca să supravegheze cum televiziunea română cheltuie bani publici (adică tot ai noștri) n-au găsit datoria asta importantă, e doar încă o dovadă a nesimțirii tuturor ălora care ajung în politică. Nu mă surprinde deloc nici asta.
Nici măcar pentru tupeul imens de a organiza, promova și construi campanii de promovare și comunicare pentru un artist și o echipă națională de fotbal în condițiile în care tu te știi dator vândut la niște băieți care au o grămadă de putere în business-ul din care faci parte nu e o surpriză.
Ce mă face să-mi fie rușine este atitudinea de victimă în care pozează acum dinozaurul ăsta de televiziune publică. Într-un articol de pe unul din site-urile proprii de știri teveriștii se umflă în penele lor de datornici și se bat cu pumnul în pieptul găunos cum că, vezi Doamne, ei au achitat cât au putut, că au informat, că au tras semnale de alarmă.
“Cu mari eforturi, TVR a reuşit să achite în această perioadă aproape 33 de milioane de euro. Cea mai mare parte, peste 20 de milioane de euro, numai în ultimii 5 ani, aproape dublu decât în perioada 2005 -2011. A fost unul dintre eforturile TVR pentru a continua să ofere programe şi transmisii din reţeaua EBU. Pentru aceste sume, statul român a încasat la buget peste 11 milioane de euro din taxa pe valoare adaugată, sumă nedeductibilă.”
Paragraful de mai sus e din știrea despre care vorbeam. Hai să traducem în românește: după ce s-a întins mai mult decât i-a fost plapuma, TVR-ul a reușit nebuna și geniala performanță de a-și achita (doar) o parte din datorii. Iar acum, EBU ăsta nașpet, fără să ia câtuși de puțin în considerare eforturile lăudabile ale telefrecției noastre naționale, a avut incredibila și rușionasa inițiativă ca, pentru prima oară, să elimine un concurent de la Eurovision. Asta după ce TVR-ul, care (vă rog să-mi opriți șiroaiele de lacrimi că mi-e că-mi face tastatura scurtcircuit) și-a smuls din puținul pe care îl are și, atenție vă rog, a plătit taxa de participare anul ăsta la Eurovision. Și nu oricum, a plătit-o integral!!! Wow! Incredibil!!! Ce răi sunt ei, străinii, și ce sărăcuți și amărâți suntem noi, românașii. Cum profită ei de noi și de nevoile și neamul nostru.
Mi-e silă, scârbă și rușine de atitudinea asta de gambler care plânge amarnic soarta nedreaptă după ce și-a pierdut viața la ruletă. Faptul că televiziunea a achitat o parte din datorii în ultimii cinci ani sau că și-a plătit participarea anul ăsta la Eurovision nu reprezintă nimic ieșit din comun. Nu te poți lăuda cu lucruri firești. N-ai voie să te simți furat când tu însuți ai beneficiat de niște lucruri fără să le plătești.
Mi-e rușine pentru nedreptatea care l-a lovit în moalele capului pe Ovidiu Anton. Care e singurul care plătește, acum, pentru incompetența unei căruțe de burtoși și gușați, care-și târâie prostia prin birouri impozante.
De tot praful ăsta aruncat în ochii noștri mi-e rușine. De lucrurile pe care le spune excluderea asta despre noi ca nație mi-e rușine. Dar cel mai rușine mi-e de noi. Pentru că toată mizeria asta se întâmplă, de fapt, dintr-un singur motiv: nu ne pasă.
De fapt fix de-asta mi-e rușine. Și doar de asta. De nepăsarea cu care privim cum niște incapabili distrug, sistematic, tot.