Umbre de lumina – cu Razvan Mazilu

Prima data mi s-a parut ca e cam cu nasul pe sus asa… Nu prea aveam cum sa intru in vorba cu el. Era in vara lui 2007, in timp ce colindam tara in lung si-n lat cu preselectiile de la Megastar 2. Dupa care, pentru primul episod, a trebuit sa filmez un interviu cu el. Si atunci m-a impresionat foarte tare. M-a convins ca Razvan Mazilu e un om fericit.

Intre timp a mai trecut un sezon de Megastar si ne intelegem foarte bine. Face parte din echipa, radem mult si are niste glume geniale. Si oricum aduce de departe cea mai buna ciocolata de pe planeta de fiecare data cand are spectacol prin vreun colt de lume.

Cum am auzit ca are spectacol la Odeon, am tabarat pe el sa-i cer invitatii. De vreo cateva ori n-am putut ajunge. Ma simteam ingrozitor cand ma suna sa-mi spuna ca invitatiile ma asteapta la poarta, iar eu ii spuneam ca nu mai ajung. In cele din urma, in 14 decembrie, la o zi dupa finala Megastar 3, mi-am luat sotia (cu Mara included) de o aripa si m-am infiintat la poarta. Invitatiile erau acolo.

Am mai trait experienta unui spectacol Razvan Mazilu, acum ceva vreme. S-a numit Urban Kiss.

Din nou am avut nevoie de o perioada in care sa ma acomodez cu ideea ca mesajul transmis prin dans nu e deloc clar. Nu cauti sensuri, ci senzatii. Nu cauti metafore. Nu-ti trebuie atentie, ci o oarecare detasare.

Spre deosebire de celalalt spectacol, unde era atat coregraf cat si dansator, in “Umbre de lumina”,  Razvan s-a limitat la a dansa. Coregrafia, muzica si visuals au fost semnate de trei francezi, iar costumele de Doina Levintza. Spectacolul e simplu, fara multa recuzita, fara lumini multe. Foarte reusite imbinarile intre momentele de pe scena si cele filmate. Geniala muzica.

Despre Razvan chiar nu mai am ce zice. E un har de la Dumnezeu sa-ti poti controla fiecare celula din corp, astfel incat toate impreuna sa poata exprima exact ce vrei tu. N-a dat nicio clipa senzatia de oboseala sau de efort, desi unele din lucrurile pe care le facea acolo pe scena sunt imposibile pentru un om normal. Asa cum imi spunea si Doamna mea dupa spectacol. Un spectacol foarte frumos, care iti lasa un gust placut si care, desi pe alocuri violent, pe mine m-a linistit si m-a facut sa zambesc fericit la sfarsit.