12 looney monkeys

Cand am inceput sa scriu despre filmele pe care la vad, am luat hotararea sa scriu doar despre cele pe care le vad la cinema. N-am stat sa judec foarte mult daca e ok sau nu ce-am hotarat eu, insa, cu educatie nemteasca fiind, odata hotararea luata, am respectat-o fara sa ma mai intreb nimic. Un comentariu de la alextorex si filmul de aseara de la TVR m-au facut sa-mi schimb hotararea.

Comunistii la un moment dat facusera o facultate de scriitori. Am uitat cum ii zice, dar de-acolo ieseai scriitor. Talent? Pe cine intereseaza. Ei bine, americanii (care de multe ori nu sunt deloc departe de amicii lor rosii), au inventat facultatile de scenaristi. De fapt, meseria asta de scenarist la ei este atat de exacta, incat ei nu mai fac altceva decat sa imbine actiuni si personaje despre care se stie ca dau bine la public. Exista niste tipare de scenariu (cunoscute si usor de invatat), pe seama carora Hollywood-ul aduna bani de zeci de ani. Happy-endul este doar unul dintre elemente. In The 12 Monkeys scenaristii iau toate principiile astea si fac mamaliga din ele. Da, le arunca pe toate intr-un ceaun care fierbe, toarna un polonic de genialitate peste ele si amesteca.

38m.jpg

Filmul este despre calatoria in timp. Si foloseste pretextul asta pentru a-ti fractura una din cele mai bine cimentate certitudini pe care le ai ca om: curgerea inexorabila a timpului. De obicei in filmele astea, calatorii in timp sunt destul de sigur de realitatea din care vin si o descopera pe cea in care au aterizat. Bruce Willis face probabil rolul vietii lui in acest film, in care nu-i salveaza pe toti, ba din contra, moare la sfarsit. Povestea se pierde intr-un sir de cauze si efecte care se provoaca unele pe altele din timpuri inegale si care la un moment dat il fac pe Cole (Bruce Willis) sa piarda contacul cu el insusi.

In film mai exista si un Brad Pitt care joaca destul de bine o nebunie hiperactiva. Dat fiind faptul ca filmul este din 1995, cand carierele celor 2 actori erau deja lansate, iar tipologiile lor indeajuns de cristalizate incat sa justifice adaptarea personajelor jucate la felul lor de-a fi, Terry Gilliam si-a propus si a reusit sa-i faca sa lase la o parte toate Willis-ismele si Pitt-ismele si sa joace altceva. Rezultatul este uluitor. Exista momente in care te intrebi daca sunt chiar Brad & Bruce acolo.

    1. Silent enigma 28 ianuarie 2008
    2. danfintescu 28 ianuarie 2008
    3. Silent enigma 29 ianuarie 2008
    4. danfintescu 29 ianuarie 2008
    5. Silent enigma 29 ianuarie 2008
    6. danfintescu 29 ianuarie 2008
    7. Silent enigma 29 ianuarie 2008
    8. RCN 29 ianuarie 2008
    9. danfintescu 30 ianuarie 2008

    Add Your Comment

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.