INOTUL

Senzatia e un pic ciudata. In urma cu doar cateva minute eram imbracat, vorbeam la telefon in timp ce imi parcam masina si aveam in cap sutele de repere ce alcatuiesc fiecare zi a vietii mele: Mara, date libere, date ocupate, cluburi, radio, artisti, nu uita aia, tre’ sa faci ailalta, suna-l pe ala, nu-i raspunde aluilalt.

Oridecatori deschid usa la Pescariu mi se pare ca intru intr-un loc izolat fonic. E liniste. Muzica in surdina, nimeni nu tipa. Parca tocmai pentru a ma obisnui cu linistea apei. Incep, asemeni tuturor celorlalti din jurul meu, sa pasesc usor, atent sa nu fac zgomot. Jos, in vestiar, nici macar semnal la telefon nu am. Gasesc un dulap liber si ma schimb. Apoi pornesc linistit catre piscina. Semnez, comunista procedura, pentru cele doua prosoape pe care le primesc. Trec cate un unu. Unul mare si-unul mic. Precum doua randunici. Doar ca eu am prosoape. Meditand asa, imi mai trec o data cardul magnetic prin fata unei bare de acces. Hm… oamenii astia pot calcula cat timp imi ia sa ma schimb, dat fiind faptul ca am mai trecut o data cardul prin fata altei bare de acces atunci cand am intrat. Oare au si statistici? Oare dau un premiu pentru cel care se schimba cel mai repede. Sau il elimina pe cel mai lenes?

Ochesc un sezlong si imi las prosopul acolo. N-am sa inteleg niciodata de ce in jurul piscinelor acoperite sunt atatea sezlonguri. Rareori se intampla sa vad cate un om intins pe ele. Ca doar nu te bronzezi la lumina insipida de neon. Si nici aerosoli nu faci, inspirand adanc aerul mirosind chimic, a piscina… Ma rog… Devin impaciuitor in sinea mea si-mi zic ca doar nu erau sa puna canapele… sau mese si scaune de bucatarie. Imi las, cum ziceam, prosoapele, cheia de la lacatul personal (iti dau unul atunci cand semnezi abonamentul si daca-l pierzi tre’ sa-ti cumperi altul… nici asta nu pot sa zic ca-mi place foarte tare… sa merg cu lacatzelul la piscina), cardul-legitimatie, papucii. Imi iau ochelarii de inot si, in drum spre dus, var un deget in piscina. Imi place aici. Apa nu e niciodata prea calda. Te impinge la inot, nu la leneveala. Dupa un dus scurt si mai rece decat apa din bazin ma indrept cu viteza frigului din oase catre un culoar si intru incetisor.

In afara de copiii care invata sa inoate, restul piscinei este ocupat de inotatori. Nu oameni veniti la balaceala. De cei care, ca si mine, au venit sa-si faca, tacuti, numarul de bazine. Chiar daca imparti un culoar cu cineva, intalnirile se fac civilizat, cu fiecare alegandu-si propria dreapta, tragand mai incet, astfel incat sa nu ne incomodam.

In afara de baschet, inotul este singurul sport pe care il practic cu placere. Apa ma sileste sa imi mentin un ritm regulat al respiratiei. Nu mi se face niciodata cald. Miscarile devin mecanice, numaratoarea bazinelor la fel, astlfel incat gandurile zboara in zeci de locuri. Timp de multe minute nu poti sa-ti verifici mailul, nu raspunzi la telefon, NU-I STRES.

Dupa ce termin bazinele, fac al doilea dus si ma imbrac. Corpul ma asculta, recunoscator ca a avut parte de miscare. Ma simt odihnit si gata sa muncesc mai departe.

Contrar aparentelor, acesta nu este un bot publicitar. Este pur si simplu un mic fragment din viata mea, pe care il traiesc atat de singur si care imi provoaca atata fericire, incat am simtit nevoia sa-l impart cu voi. Sper ca nu v-am plictisit. Acum, ca v-am povestit, ma simt usurat, de parca as fi marturisit o crima. Ciudata treaba…

    1. Mirela 4 aprilie 2011
    2. cristina 5 aprilie 2011
    3. Diana 7 aprilie 2011
    4. Iasi 8 aprilie 2011
    5. Stefy 14 aprilie 2011
    6. Nicol Raluca 18 aprilie 2011
    7. danfintescu 19 mai 2011

    Add Your Comment

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.