Tessa

Eu locuiam la etajul 6. Karin la 7. E cu un an mai mare decat mine. Ne stim de-o viata. La propriu. Primele jocuri, primele iesiri in parc, vacante, iesiri in oras cu parintii… la toate Karin e prin preajma. Eram mereu unul la celalalt acasa. Ne uitam la desene impreuna. Aceleasi, pentru ca nu aveam decat cateva casete video fiecare. Si la filme ne uitam. Revolutia ne-a prins, culmea, tot impreuna. Ne uitam la “Ringul” un film de Sergiu Nicolaescu, pe care TVR-ul il difuza, absurd, in timp ce in jurul cladirii rasunau impuscaturi si mureau oameni. L-au intrerupt la un moment dat, cand au devenit constienti de ridicolul situatiei. Atunci imi lasasem capul sa cada pe umarul ei. Cel mai romantic gest pe care il facusem vroedata. Aveam 12 ani.

Apoi vietile ni s-au despartit. Ea Mihai Viteazul, eu liceul german. Ea arhitectura, eu Universitate. Ne-am intalnit de cateva ori. Ma bucuram sa o vad. Cred ca si ea. Prietenia noastra era dincolo de timp. In viata ei a aparut Tessa, intr-a mea Mara. Ne-am “reintalnit” pe facebook. N-am vorbit de copilarie, ci de copii. Ne-am promis unul celuilalt ca ne vom imprieteni fiicele, de dragul copilariei noastre. Apoi n-a mai dat niciun semn. Pentru ca, la un moment dat, sa aflu, de pe acelasi facebook, nesimtit purtator de vesti bune sau rele, ca Tessa e bolnavioara. O boala grea, pe care niciun suflet de copil nu o merita vreodata. Acum fericirea lui Karin si a sotului ei se citeste in valori medicale. Oameni discreti, civilizati, cer, timizi, ajutor. Eu i-am ajutat si voi incerca sa fac tot ce pot pentru ca Mara si Tessa sa ajunga doua adolescente de nedespartit. Daca gasiti in inima putin loc, va rog sa o ajutati si voi pe Tessa. Amanunte aici.