Cu covrigul in mana

Mi-a placut sa conduc inca dinainte de a sti cum se face. Atunci cand, punand ban pe ban si inscriindu-se pe nu mai stiu cate liste, ai mei au avut in sfarsit incomensurabilul privilegiu de a achizitiona o Dacie alba break, prin 1987, ea s-a transformat in locul meu preferat de joaca. Nu exista alta bucurie mai mare pentru mine, decat sa stau la volan si sa-mi inchipui ca merg, ca urmaresc sau sunt urmarit, ca evit, cotesc, ambalez etc. Permisul de conducere mi l-am luat pe la 22 de ani, avand gandul cel bun de a nu poseda degeaba o bucata din plastic, ci de a deprinde mestesugul covrigului abia cand soarta imi va permite sa am o masina a mea, pe care sa pot exersa din plin.

Sunt, asadar, cam 12 ani de cand conduc. In afara de juliturile inerente traficului urban, nu am decat doua accidente in palmares. Unul in care amicul Zoli de la Sistem si cu mine am ajuns, respectand total legile fizicii pe care obositul meu creier de incepator obosit nu le mai intelegea, fix intr-un material de esenta tare care mi-a facut praf prima masina. Al doilea, insa, m-a gasit in calitate de spectator al unor alti conducatori auto dibaci. Si uite-asa, mergeam cuminte pe banda mea, in timp ce un baiat cu un Logan de pe contrasens era convins ca poate intra intr-o depasire in care nici un purice nu ar mai avut loc si, in timp ce isi scrijelea nestiinta pe toata latura stanga a masinii mele, domnita din fata a batut din gene mirata la privelistea din retrovizoare (priveliste care infatisa scena descrisa mai devreme) si a calcat frana ca sa poata vedea mai bine. Drept urmare, pentru a nu-i vatama (prea tare) posteriorul duducii spectatoare, am ales sa-mi scot masina la pascut pe pajistea din dreapta care, din pacate, ascundea un bolovan de nestramutat care s-a infipt, ucigas, direct in baia mea de ulei.

Am schimbat de-a lungul timpului mai multe masini, am condus destul de multe, iar in prezent, prin natura meseriei mele, am o medie de cam 4.000 de kilometri condusi in fiecare luna pe soselele si crampeiele de autostrada ale patriei noastre. Nu i-am numarat niciodata, dar probabil ca totalul kilometrilor condusi de mine se duce undeva pe la 500.000.

Inainte de a incepe sa emit pareri, voi incepe prin a marturisi ca, o buna bucata de vreme, am condus ca un zevzec. Eu cel de-acum nu m-as fi suit niciodata in dreapta celui ce am fost. Tineretea, lipsa de experienta si bruma de siguranta pe care ti-o dau cateva drumuri lungi ma faceau sa ma cred in stare de a face lucruri… ciudate rau. Noroc ca buzunarul mi-a permis herghelii de cai sub capota abia cand aburii tineretii se mai zvantasera.

Impart cu voi cateva lucruri importante pe care le-am invatat de-a lungul timpului. Poate va vor folosi:

– agresivitatea in trafic dauneaza grav sanatatii. Pai, in primul rand, ajungi la destinatie un pachet de nervi. Daca exista unul care te provoaca, iar tu raspunzi, asta te plaseaza pe tine mai aproape de stadiul “cercopitec” decat pe el. Care este gloria pe care o castigi prin “l-am facut pe fraier”? Una vremelnica si care, in plus, se poate termina nefericit cu o calatorie la spital sau chiar in loc cu verdeata. Unii sunt agresivi din fire. Sau poate au avut o zi proasta. Ganditi-va mereu ca va bateti pe o lungime de masina. Adica vreo cativa metri. Experienta m-a invatat ca, atunci cand intalnesc un zurbagiu cu covrigul in mana si piciorul drept de o tona, sa ma dau la o parte si sa-l las sa-si faca mendrele. Este, cred, lucrul pe care l-am invatat cel mai greu.

– regulile de circulatie, ca orice reguli, sunt facute pentru a fi incalcate. Dar folositi-va, va rog din suflet, creierul. Da, traim intr-o tara in care se conduce infernal, pe niste drumuri infect marcate, cu trafic care este solidificat in loc sa fie fluidizat, cu masini “bulgaresti” atat de vechi, incat cu siguranta ca nu au sisteme de directie sau franare ok. Cand va hotarati sa incalcati o regula de circulatie nu o faceti decat daca sunteti siguri pe voi. De fapt, asta este limita oricarui conducator auto, pe care doar el o poate gasi. Cu totii ar trebui sa mergem atat de tare si de “sportiv” pe cate ne-o permit ochii, creierul, masina si experienta. Cand simti ca ai intrat intr-o depasire din care nu esti sigur ca poti iesi fara ca altii sa franeze sau sa te evite se cheama ca ai atins o limita. Marcheaz-o bine la tine in minte si incearca sa nu o mai atingi niciodata.

– in stanga volanului este un betisor care are, din fabrica, o miscare verticala. El te ajuta la semnalizat. Luminita aia intermitenta este cea mai importanta pe care o ai. Ea ii previne pe altii ce ai de gand. Ea te poate salva chiar atunci cand faci o prostie. Ea cere voie pentru tine si, daca ai norocul ca langa tine sa fie un om normal la cap, te va ajuta sa te “bagi” fara ca anatomia mamei tale sa fie violata verbal. Semnalizarea nu e doar pentru femei, prosti sau incepatori. Poti sa fii matale campion mondial la indemanare auto, nu-ti cad sigur galoanele daca semnalizezi. Cu siguranta ca au existat situatii in care tu, la randul tau, l-ai luat la injuraturi pe unul care a uitat sa “clipoceasca” si cu care te-ai pomenit peste tine.

– nu te baza niciodata pe soferii din jurul tau. Nu stiu daca inca mai este valabila metoda, insa multi ani permisele auto au fost un fel de buletine de identitate. Se acordau fara niciun fel de examen. Oamenii aia sunt pe strada si conduc masini. Daca au avut bani de spaga, probabil ca au avut bani si de masini puternice. Si sunt multi. Atunci cand mergi la drum, desi e mult mai obositor pentru creierul tau, ar fi bine sa dezvolti capacitatea de a avea un “worst case scenario” pentru fiecare situatie de trafic. Legea lui Murphy este cum nu se poate mai valabila in cazul conducatorilor auto din Romania: “daca exista ceva ce poate merge prost, va merge prost”. Va mai spun un secret: satisfactia de a fi mirosit un ageamiu care face o tampenie este imensa. Incomparabil mai mare si mai profitabila decat cea care urmeaza unui riscant “l-am facut pe prost”.

– pentru cei care mergeti la drum lung des: nu puneti fermoar buzunarului in fata celor cateva sute de RON pe care ii presupune cumpararea unei statii de emisie-receptie. E legala si este mult mai folositoare decat credeti. Pe langa ca va pazeste de amenzi si suspendari de carnet, antena de pe masina va va cuminti. Parca nu prea iti vine sa faci tampenii atunci cand cei pe care ii enervezi iti pot comunica impresia lor vulgar colorata despre stilul tau de condus. E adevarat ca, aidoma oricarui canal comunicational al prezentului, si 22-ul este plin de informatii de care nu ai nevoie (decat, poate, ca divertisment), insa tot de aici afli rute ocolitoare atunci cand drumul este blocat, afli despre starea carosabilului si, mai ales, tot prin statie poti cere ajutor. Statia m-a convins ca in trafic exista mai multi oameni care intrunesc toate calitatile necesare acestei notiuni decat m-as fi asteptat vreodata.

– dupa ce ti-ai cunoscut limitele tale si pe cele ale masinii in cam toate situatiile limita in care te poti afla, iti ramane un singur dusman. Somnul. Cu asta nu e de glumit. Fiecare dintre noi are diverse metode de a-l combate. Oricare ar fi aceste metode, exista, insa, un moment in care eficacitatea lor ajunge la zero. Trebuie sa fiti foarte atenti. Intr-un drum de noapte Bucuresti – Cluj-Napoca pe care l-am facut la volanului unui Fiat Punto mai puturos decat permite legea, am tras pe dreapta la iesirea din Turda (la 30 de km de destinatie) si am dormit 30 de minute pentru ca am simtit ca nu mai pot. Am pierdut acea jumatate de ora, insa iata ca acum sunt capabil sa va plictisesc cu acest post.

Arictolul acesta nu este un studiu exhaustiv. Nici pe departe. Tocmai de aceea v-as ruga pe fiecare sa contribuiti cu comentarii despre ce stiti ca ar fi bine de facut la volan. N-am vrut decat sa ajut.