4 luni, 3 saptamani, 2 zile

Ieri seara am fost in sfarsit sa vad, impreuna cu sotia mea, filmul lui Cristian Mungiu. Demult de tot am avut placerea sa lucrez cu Cristi, pe cand era inca in scoala si isi rotunjea veniturile ca regizor secund la Castel Films. Am facut impreuna un film pentru copii, ieftin, destinat exclusiv pentru DVD: Teen Knight. Era serios si isi vedea de treaba, iar din putinele cuvinte pe care le-am schimbat cu el pe parcursul filmarilor, nu mi-am putut da seama ce avea sa urmeze in cariera lui.

Il felicit pentru premiul castigat, dar mai ales il felicit pentru ca a reusit sa faca primul film care se petrece in Romania comunista si care nu este DESPRE Romania comunista. Epoca „de aur” este un element de scenografie, o motivatie, insa nu este un leitmotiv. Un pariu foarte greu de castigat, pentru ca stim cu totii cat de ahtiati sunt strainii dupa mostre de trairi la care ei n-au avut acces niciodata.

Filmul este extrem de dur, iar spectatorul devine un martor neputincios al intregii povesti. Senzatia este creata din doua perspective diferite. In primul rand cadrele compuse in asa fel incat sunt, in cea mai mare parte a lor, subiective. Fugim impreuna cu Otilia prin intunericul orasului. Stam la masa cu Andrei, Otilia si invitatii. Suntem in camera de hotel impreuna cu Otilia si Gabitza. Compozitia cadrului este aparent neglijenta, insa intotdeauna perfect justificabila daca il tratezi ca subiectiv. In al doilea rand, absenta oricarui moment de indoiala. Nu ni se da de gandit in privinta avortului. El este o alegere facuta deja. Ne este dat doar sa privim consecintele.

Mungiu se incadreaza si el in tendinta generatiei tinere de regizori romani (Mungiu, Nemescu, Mitulescu, chiar si Cristi Puiu) care prefera secventele foarte lungi, trase dintr-un singur cadru. Pana acum n-au fost indeajuns de multe filme incat se ne plicitisim si, intr-un fel sau altul, regizorii au reusit sa justifice foarte bine secventele de un cadru. Sper sa le iasa si de acum incolo… sau sa schimbe ceva atunci cand va fi cazul.

Excelenta prestatia Anamariei Marinca. Subtila, adevarata. In general actorii din film nu joaca romaneste. Nu stiu ce le-a zis Mungiu, insa este un film in care ii crezi pe toti. Vlad Ivanov reuseste si el un rol excelent, de monstru rece si calculat. Insa Anamaria Marinca ramane o revelatie, avand cea mai grea partitura dintre toti. O duce cu multa energie, insa nu prea multa, pana la capat! Inca un film romanesc care trebuie neaparat vazut!

    1. rodica 24 septembrie 2007
    2. smaranda deac 27 noiembrie 2008
    3. danfintescu 27 noiembrie 2008
    4. sHaDoW gIrL 21 aprilie 2009
    5. danfintescu 23 aprilie 2009

    Add Your Comment

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.