47 Ronin

47-ronin-movie-poster-25

Fac parte din generatia de oameni care au crescut cu ideea ca Shogunul de James Clavell este o carte interzisa, drept pentru care atunci cand, in anii ’90, editurile romanesti au inceput sa-i publice opera, am devorat-o pe paine. Am citit tot, pe nerasuflate: Shogun, Taipan, Nobila Casa, Changi, Gai-Jin, Vartejul. Nu comentez cu mintea de acum valoarea literara a acelor carti pe care le-am admirat atat de mult pe atunci, la fel cum nu mi-e rusine sa admit faptul ca m-am inchinat lui Sven Hassel pe care l-am devorat integral cam pe la aceeasi varsta. Am ramas, din acei frumosi ani ai inceputului de adolescenta, cu destul de multa informatie despre ermetica societate a Rasaritului indepartat, cu fascinatia pentru felul chinezesc si japonez de a vedea viata si cu amintirea socului pe care l-am trait atunci cand am descoperit ca literatura poate insemna si descrierea unor momente erotice.

Filmul asta cu Keanu Reeves este o ecranizare destul de cosmetizata a unei vechi legende cu samurai, care se pare ca are un sambure de adevar istoric. Folclorul japonez si cenzura diverselor shogunate au impus o multime de adaptari si schimbari de-a lungul timpului, astfel incat, desi povestea este in continuare extrem de populara si in zilele noastre, succesiunea adevarata a faptelor nu poate fi judecata deloc din punctul de vedere al valorii de adevar. Nicaieri in acea poveste nu apare vreun strain care sa se adapteze atat de bine comunitatii de samurai ronin incat sa fie adoptat de acestia. Rolul lui Keanu Reeves este inventia scenaristilor de Hollywood, iar filmul a primit recenzii destul de proaste la lansare.

Mie unuia mi-a placut, insa m-am tot intrebat de ce nu a avut succes de public. Raspunsul pe care mi l-am dat e simplu: „nu-i!”. Adica nu-i un film istoric care sa atraga pasionatii de trecut sau fanii filosofiei bushido (codul samurailor), nu-i un film tipic de actiune pentru ca urmeaza perceptele pe care onoarea le are in Japonia, percepte care in civilizatia Vestica par cel putin ciudate. Nu-i un film cu actori mari, care sa aduca greutate afisului. Keanu este un super-star de Hollywood, insa unul care nu s-a comportat niciodata conform tiparelor pe care Hollywood-ul le impune celor care ating un astfel de statut. Desi are o multime de vraji printr-insul, nici un film fantasy nu-i, pentru ca ponderea realului e mai mare decat cea a fantasticului. Concluzie: filmul asta NU-I ce trebuie (nici macar atat de bun) pentru a fi lesne ingurgitat de un public prea obisnuit cu retete.

Cu toate astea, mie filmul mi-a placut. Dar nu inteleg de ce am scris un articol in halul asta de serios despre el.