After Earth

Un Leonardo Da Vinci se naste o data la cateva mii de ani. De asta putem fi siguri. Asta pentru ca nici inainte si nici dupa el istoria nu a consemnat mare lucru in sensul asemanarii cat de cat a vreunei minti cu stralucirea perfecta de diamant pe care a avut-o spiritul sau. N-am innebunit deloc. Despre filmul „After Earth” scriu. Doar ca admiratia mea sincera pentru Will Smith si-a luat coscogea cotul in gura si nu prea stiam cum sa imi imbrac critica amara ce-mi furnica buricele degetelor intr-o manusa de catifea. Asa ca am ales sa incep asa. Cu Da Vinci. Ca sa intelegeti ca eu chiar sunt fanul domului Smith.

Cu multi ani in urma am vazut un interviu cu distributia serialului „The Fresh Prince of Bel Air”. Unul din actori, nu mai tin minte care, spunea acolo ca pe el (sau pe ea – v-am zis ca nu mai tin minte!) l-a frapat un lucru la pe atunci atat de tanarul Will Smith. Atunci cand sosea pe platourile de filmare, desi era star-ul serialului, el nu petrecea aproape deloc timp in cabina sa. Statea mereu acolo, pe platou, pentru a fi mereu la temperatura si in ritmul episodului care se filma, chiar si atunci cand se turnau secvente in care personajul sau nu aparea. Ba, mai mult decat atat, Will venea cu scenariul invatat de acasa. Nu doar replicile lui, ci intreg scenariul. Un actor care isi trateaza munca atat de serios, care nu face deloc economie de energie sau abuz de fitele inerente oricarei vedete, merita toata admiratia din lume.

Mi-a placut mult apoi ca rapper si actor de filme de lung metraj. Mereu tonic, mereu la locul lui, mereu comic. Asta pana am vazut „The Pursuit of Happyness” in care m-a dat pe spate definitiv cu dramatismul sau de o sensibilitate delicata. Putea, carevasazica, sa stea binisor pe poponetzul lui, ca impresionase lumea indeajuns prin calitatile sale. Dar el, nu! El s-a hotarat ca merita mai mult. Ca poate mai mult. Si s-a apucat de scris. Nu a fost prima lui tentativa de a deveni scenarist, dar a fost prima oara cand s-a ocupat de un film mare. Sau, ma rog, un film care s-a vrut mare.

after-earth-ugly-poster

Dar nu e. Scenariul schioapata. De fapt… se cam taraie. Ii inteleg ambitia de tata-actor care si-a impins fiul inainte si, poate din teama de a nu-l eclipsa, s-a tintuit intr-o nava unde s-a batut eroic cu toropeala cauzata de o hemoragie prea lunga si abundenta. Ii inteleg si ambitia de a arata lumii intregi ca baiatul lui poate duce un rol de erou de actiune sensibil (rolurile astea-s cam greu de jucat, intre noi fie vorba).

Rezultatul e lamentabil. O peltea scumpa si plicticoasa, in care Jaden plange des, ca un copil de grupa mica infricosat ca l-a parasit mamica la gradinita, in timp ce tatal lui incearca sa joace un militar rece si calculat. Evident ca partitura nu ii iese niciunuia dintre ei. Fiul e prea tanar ca sa poata duce un astfel de rol, in timp ce tatal e prea plin de energie ca sa poata fi credibil in chingile cazone in care s-a varat de unul singur.

Ce nu inteleg eu este de ce Shymalan, care probabil a acceptat regia acestui dezastru din prietenie pentru Will Smith, n-a folosit acelasi motiv pentru a-l preveni ca filmul va fi un fiasco. Nu inteleg de ce nimeni n-a mirosit flop-ul. 4.9 este nota pe care o acorda IMDB. Este o nota potrivita.

V-ati prins, da? Nu mi-a placut.