after the break…

Este prima pauza mai mare pe care am facut-o de cand am inceput blog-ul asta. Acum, ca am scapat de hopul primei zile in bucuresti, cand toata treaba unei saptamani de absenta s-a catarat pe mine cu un aplomb nebanuit, revin aici cu mare drag.

FIAR-ul a insemnat confirmarea unei relatii excelente de colaborare cu firma Media XPRIMM, liderul incontestabil al mass-media de asigurari din Romania. Am multe planuri de a dezvolta aceasta colaborare inceputa atat de bine la Sinaia.

Vineri seara am fost la Hotel Alpin, Poiana Brasov, unde am avut o petrecere de firma. Sala era extrem de mare (sala de conferinte a hotelului), DJ-ul mediocru, sunetul execrabil si cu toate astea petrecerea a iesit bine. Asta in primul rand pentru ca oamenii au fost foarte ok si dornici de distractie. In acelasi timp, era al 5-lea eveniment consecutiv pentru mine, ceea ce a insemnat ca l-am facut din inertie, fara nici un fel de probleme.

Sambata am ajuns in bucuresti si am apucat sa ma odihnesc cateva ore inainte sa ma duc la prima si sa trag meteo. Am mare noroc cu colega mea Lili Braga, care ma ajuta tinandu-mi locul de cate ori am nevoie. La un moment dat insa, va treubui sa-i tin si eu ei locul. Sper sa se nimereasca un program care sa nu ne faca sa ajungem sa ne certam care sa plece unde.

Duminica m-am intalnit cu Razvan Bors, coleg cu mine la prima tv si prieten vechi, pentru preproductia unui proiect in care suntem implicati amandoi. Meteo din nou si un film despre care va voi povesti insa ceva mai incolo. Duminica seara am apucat sa-mi vad in sfarsit sotia, care a fost si ea plecata in Italia si Constanta, in deplasari de serviciu.

Ieri am incercat sa filmam doua momente din proiectul cel nou. Din pacate nu ne-a iesit decat unul dintre ele. Meteo ok la prima. Insa din cauza oboselii am ratat un direct. De fapt, directul a fost ok (in Focus 18), insa sfarsitul a fost ingrozitor. M-am pomenit deodata reluand un paragraf pe care il spusesem deja si asta pentru ca mi se parea mie ca am sarit ceva din text. Ma rog, sper ca data viitoare sa fie mai bine. Seara, am refacut niste prezentari pentru un proiect care este aproape gata. Am avut marea placere sa descopar ca prezentatoarea pe care o credeam moale si rigida sa se dovedeasca a fi extrem de maleabila si talentata.

Astazi cateva drumuri administrative pe la banca si pe la clienti, pentru facturi si contracte, iar in a doua parte a zilei pre-productie pentru filmarea de maine, cand ar trebui sa recuperam ceea ce nu am facut ieri, plus inca o portie.

Sambata asta in Twice – si asta e singurul eveniment.